Cafegiul care a îndulcit dimineţile ofiţerilor de securitate şi pe cele ale intelectualilor vrea să reconstruiască trecutul cu mărturii despre hibele comuniştilor.

La 65 de ani, a scris prima lui carte, un melanj de politică şi istorisiri legate de cafea, pe care le-a ascultat cu pricepere în magazinul lui de dulciuri şi băuturi rafinate, pe bulevardul Hristo Botev din Bucureşti, apoi pe cel din Strada Sfinţilor. Coperţile volumului „Confesiunile unui cafegiu” nu i-au înghiţit toate poveştile, astfel că, tulburat de succesul în literatură, s-a pus iar pe scris. Despre cafea şi lumea bună a Capitalei de-atunci ar povesti şi s-ar opri doar ca să-şi primească aprobare.

Când îi este greu să mai vorbească, face strategii pentru bunul mers al politicii sau adună mărturiile oamenilor care, în aproape cinci decenii de comunism, n-au avut putere să se elibereze decât povestind. Ucenicul unui armean Gheorghe Florescu îşi aminteşte că prima dată n-a băut cafea, ci a mâncat- o, în magazinul unui comerciant armean care-şi adunase toată familia pentru mica lui afacere: „Erau un pic amare boabele, dar presăram zahăr deasupra. Atunci am conştientizat că am mai multă energie, că pot rezista mai mult timp”, povesteşte cafegiul.   Drumurile printre prăvăliile cu cafea l-au dus şi pe Strada Batiştei, unde şi-a întâlnit primul profesor al meseriei, un armean botezat de cunoscuţi „Daidai”.

De acolo, Florescu a devenit mâna dreaptă a unui alt renumit cafegiu, Avedis Carabelaian: „În 1971, i-am preluat eu magazinul, dar mi-a fost mai greu să-i iau şi clienţii, pentru că el era armean şi eu român. Atunci, comerţul cu cafea era în mâna armenilor”. Cafeaua te duce în Rai

Teoriile preluate de Gheorghe Florescu despre cafea i-ar lăsa cu gura căscată şi pe cei mai „cuminţi” cu viciile, asta pentru că „îţi adună gândurile cafeaua”: „Se spune că lui Mahomed, când a ajuns la Allah, i-a fost întinsă o zeamă. Zeama aia era cafea, şi aşa şi-a revenit Mahomed după drumul obositor de pe pamânt în paradis. Şi Papa Clement al şaptelea spunea că ajungi în Rai dacă bei cafea. Şi un papă este infailibil”, spune Florescu.

Dintre amintirile copilăriei lui, trăită pe străzile din Dudeşti, cafegiul îşi aduce aminte că şi românii vedeau paradisul în cafea: „Cu cafeaua Avedis şi iaurtul Lexia, vom face paradis în România. Avedis era furnizorul de cafea al Casei Regale, iar Lexia este mama lui Gigi Becali, specialistă machedoancă în iaurt. Ea făcea cel mai bun iaurt din România”. Securiştii, puşi la joc de glezne

Cafegiul Florescu a ştiut dintotdeauna ce vrea el de la viaţă: să trăiască liniştit şi să nu-l supere nimeni. Aşa a ajuns să joace la dublu într-un sistem care ajungea să audă şi prin cele mai groase ziduri, ale nevoii de libertate. Nici nu l-a interesat vreodată dacă avea cineva să vină să-i arunce în faţă ruşinea, ca pe un pahar cu apă: „Aveam un fel de obligaţii faţă de ei. Comunismul a fost la noi un fel de nepotism, o mafie. Securiştii erau de două feluri: răi şi buni. Dar eu n-am avut probleme cu ei, pentru că le-am arătat că-i iubesc, când eu, de fapt, i-am urât. Şi am avut ocazia să prăjesc cafea pentru cuplul prezidenţial, înainte să plece în Japonia. Când a plecat Ceauşescu la Helsinki, a băut cafeaua mea”.

Confesiunile unui cafegiu, spuse la 20 de ani după Revoluţie, ar căpăta în viziunile celor mai tineri valoarea unor documente. Pe lângă o cafea tare, Florescu gestiona şi „barul” securiştilor, de unde le scăpa în mână o sticlă de lichior franţuzesc, un coniac bun sau un vin dulce, de Malaga.   Pentru a-i mulţumi pe ofiţerii de securitate, primea cafea din cele mai exotice ţări ale Americii Latine, de la Columbia până la Nicaragua: „Nu ajungea aici cea mai bună cafea”. PEDEAPSĂ Năutul, decretul şi puşcăria

Pentru domnul Florescu, toate au mers bine. Dimineaţa, în faţa prăvăliei era întotdeauna aglomerat, „mai ceva decât la pâine”. N-a putut să-i mulţumească pe toţi, pentru că „nu poţi pune un doctor să stea la coadă”. Nici în egalitate nu crede prea mult, după ce a văzut că îndestulat nu eşti niciodată. Aşa cum spune, el nu s-a lăcomit niciodată la bani, dar nici la marfă: „Eu n-am amestecat cu nimic. Şi aşa nu era ea chiar foarte bună. Până când s-au prins securiştii că la o cafea românul îşi dezleagă limbile. Cafeaua incita la discuţii. Şi, după cum ştiţi, nu era aşa bine să vorbeşti”.   În februarie 1979, comuniştii au scos de pe piaţă cafeaua verde, naturală. Până la „dezrobire”, românii şi-au alintat discuţiile cu amestecuri insipide de năut, secară, flori de cicoare sau orz.

Câţiva ani mai târziu, chiar Florescu a căzut victimă celor care le zâmbise şi le întinsese o mână. „În ‘85 m-au arestat. M-au acuzat de complicitate la o delapidare, am primit 11 ani şi aveau ordin să mă omoare. Am scăpat cu generalul Ilie Ceauşescu. El a întors ordinul şi a spus să nu fiu atins”.