Dar adevăratele investiţii de amploare sunt cele realizate de micul stat în Vestul Europei.

Cea mai spectaculoasă a fost inaugurată acum câteva zile. Şeicul Hamad bin Jassim al-Thani, care este totodată premierul şi ministrul de externe al statului, a inaugurat la Londra alături de Ducele de York şi primarul Londrei Shard, cea mai mare clădire din Europa, din care fondul suveran al Qatarului deţine 95%.

Aceasta a fost o demonstraţie despre cât de repede creşte vizibilitatea şi influenţa globală a acestui stat. Influenţa statului nu se limitează însă doar la nivel investiţional ci există şi la nivel politic, scrie The Indepedent.

Cu câteva zile în urmă, într-o clădire la fel de mare, dar mai veche, în Palatul Naţiunilor din Geneva, Hamad s-a întânit cu secretarul de stat al SUA Hillary Clinton şi cu alţi miniştri de externe pentru a vorbi despre o intervenţie în Siria.

Ambele scene evidenţiază un fenomen: intrarea pe scena mondială ca actor de luat în seamă din punct de vedere diplomatic, cultural şi chiar militar, a unui stat mic, a cărui ambiţie de a fi influent la nivel mondial este alimentată de o avere enormă.

Ambiţie care a căpătat deja chip în construcţii de amploare cum ar fi stadioane şi zgârie nori în capitalele vestice, dar şi pe câmpurile de bătaie din Siria şi Libia. În Londra, care este braţul de investiţii al familiei al-Thani, Qatar Holdings şi Autoritatea de Investiţii din Qatar au investit peste 13 miliarde de lire, cumpărând Chelsea Barracks, Harrods şi Satul Olimpic. Totodată, Qatar este cel mai mare acţionar al băncii Barclays. Fundaţia Qatar-ului sponsorizează clubul de fotbal Barcelona, iar în 10 ani va găzdui Cupa Mondială. Totodată, controlează televiziunea al-Jazeera din Doha, considerat cel mai mare post de televiziune arab, prin intermediul Qatar Media Corporation.

Cu o generaţie în urmă Qatarul – care are cei mai bogaţi oameni din lume graţie pretolului şi rezervelor de gaze naturale – de abia apărea pe radarele „globale”. Astăzi, este greu să nu bagi de seamă banii şi influenţa acestui stat.

Secretul expansiunii către Vest

De la Primăvara Arabă, Qatarul a încercat să se poziţioneze ca un pilon fruntaş în procesul de traformare a regiunii, acordând sprijin militar pentru înfrângerea colonelului Muammar Gaddafi în Libia.

Cum se explică însă faptul că această ţară, atât de mică, a devenit aşa de importantă? Explicaţia este în special de natură politică. Cu o populaţie de sub două milioane de oameni, Qatar a ieşit de sub protectoraltul britanic în 1971 şi a ales să nu se alăture Emiratelor Arabe Unite.

"Este suficient să te uiţi la localizarea Qatarului pe hartă pentru a vedea că se află într-o vecinătate extrem de periculoasă”, spunea Jane Kinninmont, un exepert în problemele din Golf.

"Se pare că ţara are nevoie de o sumedenie de aliaţi. Aşa că face alianţe atât cu ţări mai mari sau mai mici pe care se poate baza în organizaţii cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite."

David Roberts, director adjunct al Royal United Services Institute, scria zilele trecute că actuala familie de conducători din Qatar încearcă să dezvolte o politică pozitivă şi liberală care are un singur scop – consolidarea regimului său într-un mediu ostil unde suporterii vechiului regim dinăuntrul şi dinafara monarhiei speră la restaurare.

Te-ar putea interesa și: