Povestea imperiului Rockefeller: Bani, spionaj şi putere!

Povestea imperiului Rockefeller: Bani, spionaj şi putere!

David Rockefeller - singurul moştenitor al legendarului magnat al petrolului John D. Rockefeller, a împlinit în iunie vârsta de 97 de ani. Povestea din spatele acestui personaj celebru, dintr-o familie tot atât de celebră, reprezintă o provocare a imaginaţiei.

În 1936 a absolvit, în mod strălucit, Universitatea Harvard şi apoi a studiat un an la London School of Economics. Aici l-a văzut prima oară pe John F. Kennedy, deşi amândoi învăţaseră la Harvard. David chiar fusese o vreme iubitul lui Kathleen, sora viitorului preşedinte al SUA.

În 1940, a obţinut doctoratul la Universitatea din Chicago, creată de familia sa în 1889. În acelaşi an a devenit secretar al primarului din New York, Fiorello La Guardia, fiind plătit simbolic pentru serviciile sale, cu doar "un dolar pe an".

În 1943, fiind în stagiul militar, s-a înscris la Officer Candidate School, şi a fost promovat căpitan în 1945. În timpul celui De-al Doilea Război Mondial a luptat în Franţa în cadrul serviciului militar de informaţii şi, în acelaşi timp, era şi ataşat militar la Ambasada SUA, de la Paris.

Talent şi mână de fier

În 1946, David a devenit cel mai important bancher al familiei , unind "Banco Rockefeller" cu "Chase National Bank".

David a urcat toate treptele ierarhice şi în 1960 a devenit preşedinte al acestei instituţii bancare, transformată după mulţi ani în "Chase Manhattan".

Din 1969 şi până în 1980, a condus banca familiei cu talent şi mână de fier.

Creator de relaţii

Puţini sunt cei care ştiu că David a participat la reuniunea inaugurală a influentului grup Bilderberg.

Cea mai puternică organizaţie "vizibilă" implicată în conducerea lumii a avut întâia sa conferinţă în noaptea de 29 spre 30 mai 1954, la hotelul Bilderberg din Oosterbeek, Olanda.

După moartea fraţilor săi John al III-lea în 1978, Nelson în 1979 şi Laurance în 2004, David a devenit atât şeful clanului Rockefeller, cât şi al "Habitation 5600", biroul acestei familii cu şase generaţii, situat la etajele 54 şi 56 din Rockefeller Center.

Printre hobby-urile lui David Rockefeller se înscriu interesul pentru entomologie (o ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul insectelor) şi navigaţia.

Din anii '40 şi până în zilele noastre, bancherul a fost un prodigios creator de relaţii. Membrii familiei Rockefeller n-au agreat niciodată topurile în care era măsurată şi comparată bogăţia lor.

În 2002 şi-a publicat memoriile, fiind primul din cele şase generaţii ale clanului Rockefeller care şi-a scris autobiografia (pentru acest lucru a avut nevoie de zece ani!) El povesteşte, printre altele, cum a activat în serviciile secrete militare în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, dezvoltându-şi "abilitatea de a construi o reţea de surse de informare şi de influenţă"…

Copilărie privilegiată

David, fiul lui John D. Rockefeller (în foto, David alături de tatăl său) şi nepotul magnatului petrolului John D. Rockefeller Jr., fondator de Standard Oil, s-a născut la New York, în reşedinţa de la numărul 10 din West Fifty-fourth Street (pe atunci cea mai mare vilă din oraş).

Mai târziu, edificiul a devenit, fiindcă familia l-a donat, sediul Muzeului de Artă Modernă din New York.

David şi-a petrecut copilăria la proprietatea uriaşă a părinţilor săi, de la Pocantico, unde Rockefellerii îşi primeau oaspeţii importanţi: Contraamiralul Richard Byrd (ale cărui expediţii au fost finanţate de către tatăl său) sau cunoscutul aviator Charles Lindbergh.

Fervenţi anticomunişti

Familia Rockefeller a fost şi este animată de sentimente filantropice, astfel că de-a lungul istoriei sale a donat mai mult de jumătate din avere diverselor proiecte: au construit şi sponsorizează în continuare Universitatea din Chicago, Institutul Rockefeller pentru cercetări medicale, Fundaţia Rockefeller (1913), a cărei menire este să promoveze progresul ştiinţific în toate ţările lumii. Întotdeauna, membrii clanului au susţinut oficial Partidul Republican, fiind fervenţi anticomunişti.

Familia a donat mai mult de jumătate din avere diverselor proiecte, printre care Institutul Rockefeller FOTO: HEPTA <iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/WlT3iR5jKLQ?rel=0" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Ne puteți urmări și pe Google News