Marilena S. a simțit pe pielea ei atât evenimentele din decembrie 1989, pe vremea când avea 20 de ani, dar şi mişcările de stradă anti-PSD care au avut loc începând din ianuarie 2017.

EVZ a stat de vorbă cu femeia care la mitingul din 10 august s-a postat între jandarmii care trăgeau cu gaze lacrimogene şi protestatarii care aruncau cu sticle incendiare. „Haideți să fim cu toții calmi şi să le dovedim că suntem mai puternici”, se aude vocea Marilenei în înregistrare. „Nu avem ce să facem, uitați, au tras în noi. Doamnă, e revoluție!”, îi răspunde un protestatar cu cagulă.

Tocmai amintirea măcelului de la Revoluție i-a revenit în minte Marilenei când a auzit pocnetele grenadelor lacrimogene în data de 10 august, iar mirosul şi flăcările sticlelor incendiare au purtat-o pe vremea Baricadei de la Inter, din 21 decembrie 1989. De aceea, femeia a ieşit pentru a-i determina pe protestatari să manifeste paşnic.

Povestea din spatele înregistrării

„Se auzeau atâtea bubuituri…la un moment dat am crezut că încep să tragă cu armele. S-a înnoptat, iar după ora 00:00 tot treceau manifestați, aici, pe Mihalache: veneau, iarăşi se duceau înapoi. Eu stăteam la geam şi strigam ca şi ei. La un moment dat un grup, nu ştiu, a început să arunce cu pietre. Nu au nimerit geamul, au nimerit pe lângă casă. Erau foarte multe maşini ale protestatarilor când a început acea nebunie. Atunci am decis – decât să se întâmple o tragedie – să încerc să cobor să-i calmez. Am coborât, am stat de vorbă cu ei. Nu au fost agresivi cu mine, nici eu cu ei. Din filmare se poate vedea că ei voiau să continue acea luptă între ei şi jandarmi. Tot ce am vrut atunci când am coborât a fost să nu văd acele zile de la Revoluție… de a trage în oameni, chiar dacă au făcut ceea ce au făcut. Fiindcă furia omului…poate că şi eu atunci, la Revoluție, la 20 de ani, aş fi făcut la fel”, ne-a relatat Marilena S.

 

Protestatarii paşnici, împrăştiați cu gaze

Femeia a ieşit şi ea în Piața Victoriei pentru a protesta, împreună cu familia ei. Cu toții au ajuns acolo de la un priveghi, după un deces în familie.

„ Atmosfera era înfricoşătoare, văzând jandarmii cu uniforme negre şi albastre. Se echipaseră. Eu am mai mers acasă, am mai mers la capelă fiind aici, aproape. Din bucătărie se auzeau cum ei deja trăgeau cu acele …lansatoare, nu ştiu, că am şi în geantă (n.r. – un cartuş), vi-l arăt…Şi de atunci am zis: eu trebuie să fiu acolo. Şi am fost. Eram pe Şoseaua Kiseleff, pe trotuar la trecerea de pietoni pe partea cu Muzeul Antipa aproape de girafă”, povesteşte Marilena S.

În zona repsectivă protestatarii manifestau paşnic însă cu toate acestea jandarmii au intervenit şi au alungat cu gaze lacrimogene.

„Toată lumea din jurul nostru era foarte paşnică: nu se afla absolut nimeni care să dea cu ceva spre jandarmi, să îi bruscheze. Din contră, ei (n.r. – jandarmii) au venit pe trotuar şi ne-au alungat. Ne-am retras pe iarbă. În primul flanc erau jandarmii cu cîini lupi, după aceea jandarmii călare şi în spatele lor erau mascații cu butelii şi ce m-a impresionat cel mai mult: cum şi-au pus scuturile şi băteau cu bastoanele în ele. Înaintau. În timpul ăsta, se tot trăgea cu acele lansatoare. N-au comunicat nimic, doar că ne-au împrăştiat pe noi de pe trotuar, pe iarbă”, a declarat femeia. „De la acele gaze eu nu mai puteam să vorbesc, mă ustura gâtul. Începusem să răguşesc, nurorii mele i s-a făcut rău, iar băiatul cel mare nu mai vedea, îl usturau ochii. Am decis să plecăm. Ne-am retras, am început să fugim spre casă. Lumea era deja alarmată: asta se întâmpla la 20:30 de minute. Ei trăgeau cu acele bombe, ce au ei, cum s-or numi”, a mai spus Marilena S.

 

Cu pistolul în spate, la Revoluția din 1989

La Revoluție, Marilena S. a fost prinsă de securişti şi ținută cu pistolul la spate lângă gardul Spitalului Colțea. Îşi aminteşte cum a reuşit să scape, cum soțul ei de atunci a fost reținut şi dus la Penitenciarul Jilava şi cum l-a văzut pe Ceauşescu fugind cu elicupterul de pe clădirea care, atunci, era sediul Comitetului Central.

„Atunci, la Revoluție, pe data de 21 decembrie, când Ceauşescu ținea discursul acela că ne dă bani în plus la pensie, eu eram la serviciu. La vremea respectivă lucram la carotaj şi perforare Ploieşti. Am ajuns acasă, tata asculta în cameră pe ascuns Europa Liberă, am început să ascult şi eu cu el. Spuneau că a început din Timişoara şi au început să iasă şi protestatari din Bucureşti, la Universitate”, îşi aminteşte Marilena S.

Auzind ce se întâmplă, Marilena, pe atunci o tânără de 20 de ani a pornit alături de soțul ei şi de prietenii din cartier către Piața Universității.

„Trecusem de Magazinul Cocor şi eram aproape de Spitalul Colțea, am vrut să trecem spre Muzeu şi în acel moment ne-au prins de mâini…cred că erau securişti. Ei erau în civil, dar eu una ştiam acele haine speciale pe care le purtau, lungi, de piele. Erau şi polițişti şi militari, care ne-au pus cu mâinile pe gard şi cu pistoalele în spate. La fiecare era câte un polițist militar, nu ştiu. În acel moment , nu ştiu cum am avut curajul de a mă întoarce şi i-am spus polițistului că am pierdut sarcina şi am venit la spital, dar nu era nimic adevărat din ce am spus. În acel moment a spus: bine, haide, tu pleacă! M-a luat de mână şi m-a dus până la semaforul de la Doamnei. I-am spus: dar este şi soțul meu acolo. Mi-a spus: să fii fericită că ai scăpat tu, că ți-am dat ție drumul. Mai departe, ai să vezi acasă”, povesteşte femeia.

„Se trăgea, se trăgea din toate părțile. Nu ştiam cum să fugim. S-au alăturat alți protestatari lângă mine şi la un moment dat, la magazinul Unirea, m-au luat doi băieți de umeri şi alergam cu ei de nu mai simțeam pământul. Şi ne ascundeam în fiecare gang, că se trăgea la greu. Atunci când am ajuns la Universitate deja dăduseră foc la tomberoane şi acea flacără, şi haosul, şi tot ce s-a întâmplat cu mine m-au marcat. Soțul meu nu s-a întors acasă, cei care au fost arestați, după cum se ştie, au fost duşi la Jilava. A doua zi dimineața am luat-o din nou pe jos. Am ajuns la Intercontinental, unde deja se spăla asfaltul se sânge. Şi m-am suit la gura de metrou, la Batiştei, pe acel piedestal şi mă uitam după soțul meu, fiindcă nu mă aşteptam să îi fi dus la Jilava. Atunci am văzut elicopterul, cum Ceauşescu a plecat, lumea care striga: nu vă fie frică, Ceauşescu pică! Atunci, Armata s-a întors alături de noi. Am mai stat o oră şi am plecat acasă. Era un sentiment…când am văzut elicopterul era un sentiment de bucurie; dar până atunci nu era un sentiment de bucurie, ci de tristețe, fiindcă a fost aşa ceva de nu…să dai în oameni nevinovați…pentru mine este crunt!”, a mai spus Marilena.