Mario, românul care luptă zilnic cu cancerul în Marea Britanie
- Simona Mătieș
- 5 iunie 2011, 13:03
Marian Coliof a fost angajat în armata română timp de şase ani, fiind decorat pentru participarea la misiunea din Kosovo, în 2003. Povestea sa este relatată de săptămânalul „Cambridge First”. Marian, care preferă să i se spună Mario, lucrează ca asistent clinic pentru cercetare şi se specializează în tratarea cancerului la esofag şi a cancerului pulmonar.
Înainte de a ajunge în Marea Britanie, el a făcut parte din echipa medicală care a îngrijit militari şi localnici din Kosovo, în 2003. Mario povesteşte că în Kosovo salva vieţi, consultând pacienţi de la nou-născuţi până la vârsta de 80-90 de ani. "Principala noastră sarcină era să ne asigurăm că toată lumea este bine tratată după rănile de gloanţe suferite", spune Mario. Coliof a părăsit forţele armate române în 2004 şi a activat ca asistent medical al Campionatului Internaţional de schi din România, la care au participat 44 de ţări, în acelaşi an,. "Nu a fost uşor, trebuie să ştii nu doar să oferi asistenţă medicală, ci să ai şi aptitudini de salvator", explică românul.
Cercetare, în spitalele britanice
În 2005, Mario a urmat-o pe prietena sa, angajată în Marea Britanie, şi s-au stabilit amândoi în Stockport, unde au lucrat într-o clinică pentru tratarea pacienţilor cu demenţă şi Alzheimer. După un timp, tânărul şi-a dorit să înveţe lucruri noi şi a candidat, împreună cu soţia sa (tot asistentă medicală), pentru ocuparea unor posturi la unul dintre cele mai importante spitale universitare din Marea Britanie, Addenbrooke, în Cambridge.
A lucrat la departamentul de gastroenterologie, apoi a învăţat să facă dializă. A trecut prin secţia de transplant de măduvă osoasă şi hematologie şi de aici a ajuns la departamentul de cercetare al clinicii. "Era ceva nou, diferit, să lucrez cu bolnavii de cancer. Este o boală care implică îmbinarea, la un mometn dat, a mai multor specializări", spune Coliof. În opinia tânărului, este de nevoie de putere şi voinţă pentru a merge mai departe, atunci când pierzi un pacient, şi trebuie să nu te laşi niciodată doborât de eşecurile inerente.