De Ziua Națională a Rusiei, Curtea Penală Internațională a deschis o anchetă asupra distrugerii Barajului Kahovka, „unul dintre cele mai mari dezastre industriale și ecologice din Europa din ultimele decenii”. Dar de fapt ce s-a întâmplat acolo?

Neaveniții. În această primăvară s-au împlinit 45 de ani de când am construit prima mea bombă. Când lucrezi cu explozibili, e ca la balet: repeți mișcarea până iese perfect. Fiindcă nu ai dreptul să greșești. Capsa detonantă e un cilindru de tablă subțire, cât un deget. E astupată la un capăt. Înăuntru e o boabă de fulminat – un explozibil sensibil la șoc și căldură. Apuci capsa atent, de capătul liber, și o bagi în cleștele de sertizare – un butoiaș de oțel, cu mânere. Apoi tai drept fitilul și-l bagi cu atenție în capsă. Sprijini cleștele de sertizare de Gluteus Maximus și strângi încetișor. Gata, ai asamblat detonatorul – tocmai bun de băgat în calupul de trotil. Aaa, ce e Gluteus Maximus? Cel mai voluminos mușchi al corpului, popular i se mai spune și bucă. E recomandat să-l folosești drept sprijin: dacă la sertizare explodează detonatorul, rămâi fără o bucă – dar la o adică, poți trăi și așa...

Atunci când lucrezi cu explozibili, fiecare gest este calculat atent și exersat până se execută impecabil. De fapt totul este calculat: cantitățile și tipul explozibililor, modul de amplasare... De aceea, este amuzant să vezi ce comentarii pot publica pretinși ”analiști” care n-ar fi în stare să facă diferența dintre fitilul ordinar și fitilul detonant.

Despre ce este vorba? În noaptea de 5 spre 6 iunie, între orele 0200 și 0250, două explozii puternice au demolat porțiunea centrală a Barajului la Kahovka, de pe cursul inferior al Niprului. Unda de viitură a măturat zeci de localități și a provocat un număr încă neprecizat de victime. Exploziile au mai provocat și o altă viitură, de fake news, prin mass media: trompetele Kremlinului susțin că sabotajul ar fi fost efectuat de ucraineni. Așa o fi oare?

Barajul Kahovka este de tip mixt, cu lungimea de 3200 metri, alcătuit din trei elemente distincte: două baraje cu nucleu de argilă și, la mijloc, un baraj gravitațional din beton armat. Tocmai segmentul central, care conține și sala generatoarelor, a fost aruncat în aer, deși ar fi fost mai simplu să minezi unul dintre segmentele laterale. Dar s-a dorit (și s-a reușit) distrugerea maximă, ca refacerea să dureze mult și să fie foarte costisitoare.

Segmentul central al barajului este un bloc masiv de beton armat înalt de 30 de metri. Grosimea la bază este de 60 de metri. Pentru a crea o breșă într-un asemenea zid de beton armat, există trei soluții: amplasarea încărcăturii explozibile în interior, în galeria de vizitare; amplasarea în exterior, pe fața acoperită de ape; amplasarea în exterior, pe fața liberă a barajului. Precum am spus, lucrul cu explozibilul este o artă foarte precisă, bazată pe calcule exacte, verificate experimental. Pentru a vedea cam cât explozibil a fost necesar, să apelăm deci la o sursă autorizată: Regulamentul de Campanie FM 5-26, document odinioară secret al U.S. Department of the Army, ediția 1965, recent desecretizat, în prezent de domeniul public. Între paginile 128 și 130, FM 5-26 abordează tocmai problema demolării unui baraj gravitațional de beton armat înalt de 30 de metri (100 ft.), cu o grosime la bază de 60 metri (200 ft.). Prin calcule complicate, se ajunge la concluzia că pentru demolarea prin detonare sunt necesare urătoarele cantități de trinitrotoluen (TNT): între 50 și 80 de tone TNT, la amplasarea încărcăturii explozibile în interior, în funcție de poziția galeriei minate; 260 tone TNT la amplasarea în exterior, pe fața acoperită de ape; 3.200 tone TNT la amplasarea în exterior, pe fața liberă a barajului.

Cum s-a procedat? Inițial, mass media controlată de Moscova a susținut că ucrainenii ar fi demolat barajul cu artileria. Proiectilele și rachetele de artilerie detonează însă la contactul cu apa, deci atacul ar fi trebuit să aibă loc pe fața liberă a barajului. Având în vedere că un obuz calibrul 155 mm conține 10,8 kg. TNT, iar o rachetă M-31 (HiMars) 90 kg. de TNT, ca să se prăbușească, barajul ar trebui să fie lovit de o salvă de 300.000 de obuze, sau 35.600 de rachete simultan, pentru a crea numai una dintre cele două breșe.

Dându-și seama de absurditatea susținerii, din seara de 6 iunie propagandiștii Kremlinului au schimbat placa: ”sabotorii ucraineni” ar fi introdus în galeriile de vizitare explozibili. Dar încă din primăvara anului trecut, barajul Kahovka a fost ocupat de trupele Armatei ruse. Din toamnă și până pe 6 iunie, obiectivul a fost păzit de Batalionul 1387 din cadrul Brigăzii mecanizate 205 a Armatei ruse: 500 de militari, 40 de mașini de luptă. Mărturisesc că mi-e greu să îmi imaginez cum au reușit ”sabotorii ucraineni” să introducă în galeriile de vizitare, chiar sub picioarele celor 500 de militari ruși, 25 de camioane cu explozibil. Iar faptul că la demolarea barajului trupele ruse nu au înregistrat nicio victimă, nici măcar sentinelele aflate la post pe coronament - asta zău ține de domeniul miraculosului.

Rămâne o singură posibilitate: cele 100 ... 160 de tone de TNT au fost îndesate în tunelurile de vizitare ale barajului chiar de ocupanții ruși, mai precis de artificierii Regimentului 32 Geniu (UM 23094), cu garnizoana de pace la Afipsky, regiunea Krasnodar Krai, Rusia. Și dacă cercetăm bine, aflăm și când a fost executată operațiunea de minare: în octombrie 2022, canalul Telegram al Brigăzii mecanizate 205 avertiza că „barajul de la Kahovka este minat și pregătit să fie aruncat în aer în cazul unei mișcări necontrolate a inamicului”. Iar ca amenințarea să fie luată în serios, în octombrie 2022, după retragerea de la Herson, geniștii Regimentului 32 au aruncat în aer o secțiune a podului rutier de pe coronament.

Totuși, nu vom afla niciodată adevărul oficial: deloc întâmplător, cu o săptămână înaintea detonării barajului Kahovka, Guvernul Federației Ruse a emis Hotărârea 873/30.05.2023, care ordonă Procuraturii să nu fie întreprinse cercetări asupra „accidentelor la instalațiile industriale și hidroelectrice din raionul Operațiunii militare speciale, care au avut loc ca urmare a acțiunilor militare sau sabotajului”. Ca să nu se dea apă la moară CPI.

De ce? Rezultă că, în primele minute ale zilei de 6 iunie, generalul de armată Valery Vasilievici Gherasimov, comandant suprem al Grupului de forțe ruse din Ucraina, l-a contactat pe gl. Oleg Leontyevich Makarevici, comandantul Grupului de Forțe ruse ”Nipru”, aflat la punctul său de comandă de pe grindul Arabat, și i-a ordonat să deschidă ”Plicul 16”. În care se afla, sub sigiliu, ordinul pregătit din timp pentru aruncarea în aer a barajul. Generalul Makarevici a transmis ordinul colonelului Eduard Shandura, comandantul Brigăzii mecanizate 205, care a ordonat trupelor sale să evacueze barajul, după care, între orele 0200 și 0250, artificierii Regimentului 32 Geniu au detonat cele două încărcături masive, instalate din vreme în tunelurile de vizitare ale lucrării hidrotehnice.

Ce l-a determinat pe generalul Gherasimov, altfel un militar competent, să dea acest ordin? Să examinăm pe scurt situația operativă din 6 iunie, ora Moscovei 0100.

În ziua precedentă, Armata ucraineană a atacat, în raionul orașului Orikhiv, pozițiile ocupanților ruși din regiunea Zaporijijia. Simultan, portul Berdiansk, care asigură aprovizionarea respectivului front, a fost din nou bombardat. La nivel politic, s-a creat astfel impresia că forțele ucrainene atacă pe direcția Orikhiv – Tokmak „pentru a ajunge la Marea Azov, ceea ce ar rupe puntea terestră care leagă în prezent Donbass de Peninsula Crimeea”, cum declara pentru agenția rusă RIA un înalt oficial rus, Vladimir Rogov.

Sub presiunea factorului politic, către miezul nopții de 5 spre 6 iunie, la nivelul Marelui Stat Major rus a apărut percepția că „armata ucraineană aplică forța maximă împotriva pozițiilor ruse din regiunea Zaporijijia”. Pentru a bloca mult-așteptata contraofensivă ucraineană, șeful MStM rus, generalul Gherasimov, a luat decizia de a aduce din sud spre Zaporijijia , spre Tokmak, toate brigăzile mobile de care mai dispunea Grupul de Forțe ”Nipru”: Brigada 103, desfășurată în nordul Peninsulei Crimeea, și Brigada 205 mecanizată, din zona barajului Kahovka. Retragerea trupelor de la baraj punea însă o problemă: Armata ucraineană ar fi putut încerca să folosească barajul pentru a trece Niprul, ajungând în spatele celor 9 brigăzi ruse concentrate în zona Tokmak.

Pentru a înlătura acest risc, Marele Stat Major rus a ordonat ca Batalionul 1387 să arunce în aer Barajul Kahovka, apoi Brigada 205 să pornească în marș pe șoseaua națională 14, spre Tokmak, lăsând în urmă o parte din artilerie, pentru a interzice orice tentativă de forțare a Niprului. Acestea sunt divizioanele rusești de artilerie care, începând din 7 iunie, trag asupra apărării civile ucrainene, care se încearcă să salveze sinistrații.

Consecințe. Undei de viitură i-au trebuit 4 ore ca să se propage de-a lungul Niprului, până la vărsare, unde erau desfășurate cele mai expuse dintre unitățile rusești. Comandamentul Grupului de Forțe ruse ”Nipru” calculase că aceste 4 ore vor fi suficiente pentru retragerea efectivelor rusești (Divizia 7 Aero-asalt și Corpului 22 Armată) de pe amplasamentele inundabile. Generalul Makarevici a uitat însă că, în primăvară, pentru transformarea Brigăzii 103 în ”grupare mobilă”, ordonase retragerea celei mai mari părți a tehnicii din prima linie: trupele ruse de pe Nipru aveau acum „un transportor blindat la 80 de militari”. Ca urmare, în zorii zilei de 6 iunie, o parte din efective a fost surprinsă în marș de unda de viitură. În plus, au fost pierdute majoritatea depozitelor de muniție, combustibil și hrană, pentru care nu au existat mijloace auto de evacuare. Este îndoielnic că, în aceste condiții, Divizia 7 Aero-asalt și Corpul 22 Armată vor mai putea executa misiunea lor principală: de a apăra Crimeea, prin blocarea Istmului Perekop.

Aceasta se adaugă faptului că trupele care apără Crimeea și malul estic al Niprului nici nu sunt de cea mai bună calitate:

- Divizia 7 Aero-asalt (UM 61756 – Novorossisk) sub comanda col. Aleksandr Kornev, e alcătuită din resturile a trei regimente, decimate în cursul luptelor de anul trecut, completate cu recruți neinstruiți, dar nu și cu tehnică de luptă.

- Corpul 22 Armată (UM 73954 – Simferopol) a fost format în 2017 din dezertori din armata ucraineană, ca forță de pază a instalațiilor Marinei ruse. A dezamăgit încă de la primele lupte: la 22 aprilie 2022 comandantul CA 22, gl. Marzoev, a fost demis „pentru îndeplinirea nesatisfăcătoare a sarcinilor ce-i revin”. Și aici, majoritatea militarilor sunt rezerviști.

Și, ca tacâmul să fie complet, la 10 iunie două rachete de croazieră Storm Shadow au lovit Cartierul General al Grupului de forțe ruse ”Nipru” de pe grindul Arabat (clădirile taberei de vacanță Brygantyna). Cinci generali ruși au murit în ultimele zile, astfel încât acțiunile ocupanților ruși în zonă se confruntă cu mari probleme de coordonare.

Detonarea barajului a mai avut un efect nedorit: blochează definitiv principala sursă de apă a Crimeii, Canalul Nord-Crimeean, a cărui priză e situată lângă Nova Kahovka. Acest canal asigura 85% din debitul total de apă necesar regiunilor Zaporijijie și Crimeea. Deja, într-o serie de localități apa se furnizează conform unui grafic, și chiar și așa, locuitorii se plâng că este murdară. Autoritățile de ocupație păstrează tăcerea, fiindcă știu bine: o fortăreață asediată, când rămâne fără apă, este nevoită să se predea. Pe termen mediu, lipsa apei va fi o mare problemă nu numai pentru populație, ci și pentru trupele ruse.

Iar din 11 iunie, ocupanții ruși din Crimeea au început să aibă și mari probleme de logistică: singura linie de cale ferată care duce din Donbass spre Crimeea, de-a lungul litoralului Mării de Azov, a fost întreruptă prin aruncarea în aer a podului de la Yakimivka (regiunea Herson). Pe acolo trecea cam 75% din logistica necesară Grupului de forțe ruse ”Nipru”. Restul de 25 % din aprovizionarea logistică trecea pe linia ferată  de peste Strâmtoarea Kerci – care și ea a fost aruncată în aer câteva ore mai târziu, în districtul Kirovsky. Iar luni, de Ziua Națională a Rusiei, a luat foc, din senin, depoul de locomotive din Melitopol...

La nivelul Statului Major General de la Moscova situația stârnește îngrijorare: 9 brigăzi rusești nu reușesc să oprească înaintarea a două brigăzi ”ușoare” ucrainene (34 și 47). Iar Ucraina mai are 9 brigăzi de asalt, jumătate din ele ”grele” (5 batalioane, din care 3 de tancuri) care nici după o săptămână de ofensivă n-au apărut pe front. Adică vreo 700 de tancuri și peste 1.000 de alte blindate. Unde or fi? Unde sunt pontoanele și podurile de asalt, furnizate de NATO? Tot atâtea întrebări care-l bântuie pe generalul Gherasimov...

În primăvara anului trecut, Armata rusă a greșit, atacând prea dispersat. O fi greșind acum iar, apărându-se prea grupat în raionul Orikhiv – Tokmak? Oricând o surpriză strategică este posibilă, iar elitele ruse sunt conștiente de asta. Cel puțin așa reiese din intervenția Olgăi Skabeyeva, ”Femeia de Fier”, din 11 iunie, la postul TV oficial ”Rossia 1”: pentru a salva situația, „Ne-ar cam trebui două - trei milioane de soldați chinezi. Asta ne-ar trebui în momentul de față!” Oare dânsa chiar crede că Beijingul ar scoate castanele din foc pentru Regimul falimentar de la Moscova? Sau ”Femeia de Fier” s-o fi gândind la Planul Podoliak și la eventuale trupe chineze de menținere a păcii, cum comentam eu acum o lună? ( https://evz.ro/tudor-pacuraru.html ). Cât de curând, vom vedea!

Urmăriți varianta video a editorialului, AICI.