Povestioară aceasta am auzit-o chiar din gura împricinatului, în timpul celei de a doua vizite în State. Este vorba de celebrul doctor Benjamin Spock. Medicul acesta avea o capacitate speculativă și o intuiție absolut fantastice, în domeniul său de activitate. Gândea, nu aplica mecanic ceea ce învățase în Universitate, cum face marea majoritate a medicilor, aplică proceduri. Capacitate folosită în pediatrie, pentru că Benny era doctor în medicină în respectivul domeniu. Mai mult ca sigur ca să aibă o hârtie înrămată atârnată pe peretele cabinetului de consultaţii. După cum v-am spus, Benny gândea. După un debut incert, Dr. Spock „s-a gândit” că toată creşterea şi educaţia sugarului şi a copilului nu mai corespundea cu nivelul tehnologic şi psihologic al jumătăţii secolului XX, al societăţii de consum. Aşa că în anul 1946 a scris o carte revoluţionară pe principiul „răsfăţului” şi al acordării atenţiei pruncului, copilului, micului adolescent.

Cartea a devenit cea mai vândută în America şi apoi în întreaga lume, după Biblie. A mai scris, în timp, o duzină de alte cărți, pe aceiași melodie. Şi dr. Benny Spock s-a trezit miliardar în dolari. Totul era foarte bine dacă dr. Spock ar fi fost un „capitalist cuminte, adică unul bun”. Un „capitalist bun” este unul care respectă regulile jocului impuse de societatea capitalistă. Adică reinvesteşte banul lui în tot felul de drăcii care produc locuri de muncă pentru masele populare şi mai ales taxe şi impozite pentru stat.

Benny a fost toată viaţa lui un nonconformist. A participat la demonstrații și a fost de câteva ori arestat. Când l-am cunoscut avea bine spre 75 de ani, dar umbla în blugi ieftini, cu cămaşă înflorată pe dinafară de la Mark şi pantofi de sport, converși. Locuia cu a doua soție, Mary Morgan, cu 40 de ani mai tânără, într-o șalupă. Avea două mici iachturi, ”Carapace” și ”Turtle”. Ultimii 22 de ani de viață a locuit pe șalupă. Miliardarul a încetat din viață, într-o casă închiriată în California, în anul 1998, la vârsta de 95 de ani. Nonconformist! Tot aşa a procedat şi cu averea sa. A dat-o cui voia el. În special ca să scape tineri de înrolare în timpul războiului din Vietnam şi să sprijine fenomenul hippy și mișcarea pentru pace. Din cele aproape două miliarde de dolari nu a pus la bancă sau la bursă,  „în circulaţie” decât căteva mii de dolari. Restul şi-i ţinea prin boxele de bagaje din gări şi autogari, sau în păstrare la notari, sau preoţi. Invidia şi frustrarea capitaliștilor şi a nefericitului de Edgar Hoover, şeful FBI, au fost imense. O grămadă de bani, neinvestiți! Dr. Spock a început să fie atacat, nevinovat, de ziare şi i s-au înscenat o mulţime de măgării, era arestat din te miri ce!

„Nici nu ştii, mister Rado, ce nebunie a fost când au început să-mi curgă banii în buzunar. Eram vânat fără cruţare de tot felul de ciudaţi, unii trimişi chiar de guvern, care îmi propuneau tot felul de afaceri şi investiţii: Să fac un nou port în New York, un pod peste Manhattan, o rafinărie în Texas şi un centru comercial în Washington!” Benny s-a ţinut tare şi nu şi-a dat banii aiurea. El a cheltuit miliardele pe Woodstock, pe petreceri hippy, pe cărţi şi magie, pe hinduism şi tantrism, pe droguri, LSD şi elixire de dragoste. Și contra războiului din Vietnam și pentru pace, în general. Asta dorea el. Ziarele, asmuţite, îl făceu imoral şi amoral, un exemplu prost pentru tineret, cereau insistent să fie adus în faţa justiţiei pentru „subminarea modului de viaţă american” şi „activitate antiamericană”.

Dr. Spock şi-a chemat singurul prieten, un negru, care ori vindeca, ori omora oamenii prin magia voodoo. „Eram sigur de trei lucruri: de Moarte, de Soare şi de Charly!” – mi-a spus Benny. Charles Demosthene Darlene, din Sud, din New Orleans, a murit de cancer prin anii 80. După ce şi-a îndeplinit misiunea dată de Benny.

Dr. Spock l-a chemat la el şi i-a dat o cutie de carton plină ochi cu chei de la seifurile din gări şi aeroporturi. Toate cu o etichetă în care se explica, doftoreşte, cum trebuie să se prelungească perioada de „închiriere” şi codul respectivei boxe. „Charles, ştii că eu vreau să dau banii cu mâna mea. De aceea nu pot să fac nici o structură cu buget, scopuri şi alte aiureli din astea. Nu ştiu câţi bani sunt aici. Scapă-mă de gurile alea împuţite şi să nu uiţi să-mi aduci restul!”

Aşa au apărut mai multe organizaţii ale negrilor, pe atunci nu se spunea afro-americani, care luptau pentru „drepturi civile”.  Ziariştii care se luau de Benny primeau tone de scrisori pe protest, de pe tot cuprinsul SUA. Dacă respectivul nu se potoleau, pentru că era, cu siguranță, plătit, sau încerca un șantaj, începeau telefoanele de ameninţare. Apoi, ca din întâmplare, primea o bursă neașteptată, sau câştiga la „loteria negrilor din cartier”.  Dacă nici asta nu era suficient, maşina îi era ușor tamponată de un taxi galben, condus de un bătrân negru zâmbitor şi plin de scuze: „Massa’, maşina este asigurată, nu? Mii de scuze! Aaaa, dar sunteţi o personalitate, sunteţi ziaristul X care scrie de rău despre bunul doctor Spock. Massa’ nu este bine, nu este bine deloc, vă spune un om bătrân, nu este sănătos!”.

În 99% din „cazuri” ziariștii înţelegeau despre ce este vorba, pentru că, vorba lui Mark Twain, americanii nu pot să-şi permită să fie proşti pe termen lung şi îşi găseau alt subiect de mâncat rahat, la ordin, sau de șantajat.

„Cazurile disperate” erau date în grija lui Herbert, un imens și duios homosexual negru notoriu, de doi pe doi metri. Care apărea, tandru, în redacţia respectivului şi îi făcea o „scenă de dragoste” care mai întotdeauna se lăsa cu picioare rupte şi intevenţia poliţiei. Aşa a scăpat Dr. Spock de „atenţia” celor care tânjeau la banii lui!

Morala: Într-un sistem corupt şi amoral, ticăloșit, trebuie să joci la fel, dreptatea şi adevărul sunt nişte sintagme istorice, din păcate. Contează numai ce se afirmă, nu şi ceea ce se poate dovedi. De asemenea nu trebuie să te lași șantajat, niciodată!  Dacă vreodată ai nevoie, nu ezita: cheamă-l pe „Charles”! Am eu o listă de Charles... pe undeva!

 

Astăzi este ziua de naștere a actorului britanic David Suchet. Împlinește 74 de ani, să-i spunem La Mulți Ani!  Cel mai bun Hercule Poirot, din istoria filmului, din punctul meu de vedere. Dar, în noaptea aceasta o să-l revăd în rolul căpitanului navei galactice de luptă TCS ”Tiger’s Claw” din SF-ul ”Wing Commander”. Este un amănunt în acel film, pe care trebuie să-l revăd neapărat! Este în legătură cu ceea ce se petrece acum. Am spus de multe ori și mai repet odată, viața bate filmul!

În weekendul acesta am proiecte mărețe, să dau cu aspiratorul, să spăl rufele și să cosesc iarba din curte. Dar, îmi lipsește driverul nu mă pot apuca de treabă, am amânat treburile de la Sf.Paști, cel puțin am avut scuza sărbătorilor. Dar nu este bai, nu am plan de muncă și întrecere socialistă în curtea mea, doar mâine este o altă zi!