Poveste de film american în cartierul Bucureştii Noi

Poveste de film american în cartierul Bucureştii Noi Sursa foto: arhiva EVZ

De câţiva ani buni încoace, pe Bulevardul 16 Februarie din cartierul Bucurteştii Noi, Sectorul 1, administrat de doamna Clotilde Armand, se petrece o poveste care a fost subiect pentru multe dintre filmele americane de duzină.

Fiecare dintre noi a văzut o producţie de peste Ocean unde, într-un orăşel liniştit, în care oamenii se cunosc şi se ajută între ei, apare o corporaţie uriaşă condusă de un om rău, care înghite totul în jur, pentru a ridica ori un cartier rezidenţial, ori o mină sau un combinat foarte poluant. Majoritatea locuitorilor, sub ameninţare sau tentaţi cu bani îşi vând proprietăţile. Dar cineva, eroul principal, nu vrea să vândă. Şi începe un război inegal, din care până la urmă corporaţia, cu toată puterea ei, iese învinsă de omul care îşi apăra proprietatea.

În cartierul Bucureştii Noi, pe Bulevardul 16 Februarie, există o adresă, dar care, totuşi, nu mai există. La numărul 4. Nu mai există în acte, deşi şi actele sunt contradictorii. Pentru că în realitate ea există. Acolo locuieşte Ionuţ Burlacu împreună cu familia lui. Soţia şi doi copilaşi mici. Şi a moştenit proprietatea, casa şi curtea, de la tatăl său, care o moştenise de la bunicul său.

Nenorocul de pe vremea lui Ceauşescu

Povestea  de film american, începe totuşi cu un iz sovietic, pe vremea lui Ceauşescu. Locuitorii de pe Bulevardul 16 Februarie din Bucureştii Noi au avut nenorocul ca înainte de 1989 să aibă parte de o viziră de lucru a lui Nicolae Ceaşescu. Care a dat o dată din mână şi aproape toate casele din capătul bulevardului au dispărut sub lamele buldozerelor demolatoare. Indicaţiile preţioase spuneau că acolo trebuie să apară o autobază, pentru bunul mers al construcţiei socialismului. Şi a apărut. Din fericire pentru cinci familii aflate în calea uraganului demolator,

Ne puteți urmări și pe Google News

Ceauşescu nu a dat până la capăt din mână. Aşa că cinci case şi curţile aferente, gospodăriile de la numărul 1 până la numărul 5, au scăpat nevătămate. Iar oamenii şi-au cotinuat traiul, transformând peluza care desparte cele două sensuri de mers de pe bulevard, în grădini. Că mâncarea era rară pe atunci. Aşa s-a făcut că Bulevardul 16 Februarie nu mai dădea în Şoseaua Chitilei, după ce se unea, ca Dunărea cu afluenţii, cu străzile Proletarului şi Ștefan Magheri.

Ci se termina brusc, asemena Dunării la Porţile de Fier, în gardul din spate al autobazei născută din indicaţiile preţioase. Iar cei care rămăseseră nedemolaţi, pentru că nimeni nu avea voie să crâcnească pe atunci, s-au împăcat cu realitatea şi au fost nevoiţi, pentru a putea ieşi în oraş, să meargă pe bucăţica de bulevard care le mai rămăsese, până la intersecţia cu prima stradă care îi scotea în Şoseaua Chitilei.

Asta a fost partea sovietică a poveştii cu subiect de Hollywood.

Apare firma hrăpăreaţă

La sfârşitul anilor ’90, platoul betonat pe care se aflase cândva autobaza, dispărută între timp ca multe alte obiective economice, a fost cumpărată de o multinaţională hrăpăreaţă. Se numeşte S.C. Euro Acctional SRL şi are ca obiect de activitate înfiinţarea şi vânzarea de proprietăţi imobiliare. Locuitorii de pe stradă spun că în spatele acestei vânzări stă o fostă doamnă senator. Dar sunt doar vorbe. Şi, oricum, doamna nu mai este senator, iar fapta, dacă a existat, s-a prescris. Dar, desigur că în spatele firmei trebuie să se aflat cineva care să semneze actele de intrare în posesie. Un om invizibil, pentru că nici în ziua de azi, firma nu are niciun angajat. De aici începe povestea americană.

După ce a fost cumpărată autobaza, omul invizibil a căpătat chip şi a început să bată pe la porţile celor care scăpaseră de demolare. Ca bun vecin, care cumpărase terenul pe care fusese autobaza, voia să se cunoască. Mai mult, să le propună o afacere profitabilă. Să-i vândă lui casele şi curţile. Patru dintre cei cinci proprietari, s-au învoit, pe sume mai mari sau mai mici. După priceperea la negocieri.

Într-o zi, omul invizibil devenit vizibil, a bătut şi la poarta cu numărul 4 a lui Ionuţ Burlacu, cu aceeaşi propunere. Ionuţ Burlacu nici nu a vrut să audă. Şi a început războiul. Mai întâi, exact ca în filmele pe care le-am pomenit, l-a momit cu bani. N-a ţinut. Au început apoi ameninţările. Că el, adică omul invizibil devenit vizibil, are o armată de avocaţi şi oameni la primărie şi-l face din pix şi din hârtii, dacă nu vrea să cadă la învoială. Ionuţ Burlacu, nimic. A continuat, conform chitanţelor pe care le are, să plătească impozit pe casa şi terenul aferent situate pe Bulevardul 16 februarie la numărul 4. Iar Primăria Sectorului 1 i-a încasat bucuroasă banii.

De asemenea, toate celelalte acte, de la buletin de identitate, la permis de conducere şi până la amenzile care îi vin acasă, ale lui Ionuţ Burlacu şi ale celorlalţi membri ai familiei, sunt pe adresa Bulevardul 16 Februarie nr 4.

Spălătoria şi gardul

Între timp, pe locul fostei autobaze a răsărit o spălătorie auto. Deşi deranjat de zgomot, Ionuţ Burlacu nu a reclamat nicăieri. Este terenul omului, face ce vrea pe el, deşi legea prevede că pentru o astfel de întreprindere trebuie să iei nu numai avizul de mediu, ci şi acordul vecinilor. Nu l-a întrebat nimeni. Iar lucrurile au evoluat. Pentru că oamenilor din cartier le place să umble cu maşinile curate, spălătoria a pornit să se extindă. Au apărut şi câteva buldozere pe terenul din spatele spălătoriei. Iar dincolo de casa lui Ionuţ Burlacu, a apărut un gard din prefabricate. Încă o dată, Bulevardul 16 Februarie se termina într-un gard. Dar ceva mai aproape acum. Amputat, bulevardul începe de la numărul 7, adresa de poştă.

Ionuţ Burlacu i-a cerut atunci socoteală omului care reprezenta multinaţionala hrăpăreaţă. Că îi punea spălătoria în poartă şi gardul din prefabricate în drum. Iar reprezentantul i-a dat cu nişte documentele oficiale direct în moalele capului. Întabulase bucata de stradă, adică domeniul public, până în poarta lui Ionuţ Burlacu. După care i-a spus că de-acum este la mila lui. Doar dacă vrea el, îi lasă maxim un drum de servitute. Dacă nu, n-are decât să sară gardul din spatele proprietăţii, dacă vrea să iasă. Dar pe altă stradă. Cu maşina ar fi mai greu de dat peste gard, că poarta garajului lui Ionuţ Burlacu dă tot în bulevardul, domeniu public, întabulată de reprezentantul firmei despre care se spune că are acţionari spanioli.

Uluit, Ionuţ Burlacu a cercetat actele. Aşa era. Strada era întabulată pe numele firmei. Aşa că spălătoria putea să se extindă până în poarta lui. Dacîă voia să iasă în oraş, n-avea decât să o ia printre jeturile de apă şi clăbucii de şampon auto.

Şmechetria dublei întabulări

Întabularea domeniului public, adică a unei părţi din Bulevardul 16 februarie, nu s-a făcut din prima. Ci în urma unei şmecherii. Care a mai fost folosită cu succes în zonă de aceeaşi firmă. Anume. În anul 2006, reprezentantul firmei a făcut o carte funciară care cuprindea terenul pe care se afla autobaza, plus terenurile lipite de el, ale gospodăriilor pe care le cumpărase.

Apoi a văzut că terenul este prea mare şi s-a gândit să-l parceleze. Aşa că pe data de 1.10.2020, a scos o nouă carte funciară, cu parcelele. Una dintre aceste parcele, include, ca din greşeală, şi partea din Bulevardul 16 Februarie, unde locuieşte Ionuţ Burlacu. Ca proprietatea să fie ca lumea, au dărâmat chiar şi un stâlp de iluminat public. Cu aceste acte la mână, multinaţionala fără nici un angajat a tras gardul din prefabricate şi, de milă, nu i-a pus şi poartă, ca să aibă şi Ionuţ Burlacu pe unde intra în casă sau primi vreo înştiinţare oficială ori corespondenţa. Dar i-au pus în vedere că asta nu va dura prea mult.

Şi totuşi există adresa

După câteva zile de la această întâmplare, Ionuţ Burlacu contraatacă şi el. Merge şi, cu buletinul cu adresa în mână şi chitanţa că a plătit impozit pe proprietatea de la acea adresă, scoate şi el o carte funciară. Surpriză. Strada nu mai apare întabulată. Iar hârtia oficială îi este emisă pentru adresa din Bulevardul 16 februarie nr 4. Adică, Primăria Sectorului 1, unde doamna primar a pus ordine, recunoaşte că această adresă există. Doar că dă într-o stradă care a fost întabulată.

Ionuţ Burlacu nu are de gând să renunţe la proprietatea pe care a moştenit-o de la tatăl său, care a moştenit-o de la bunicul său, şi îşi caută dreptatea în instanţă.

Filmele americane se termină cu victoria celui care îşi apără proprietatea. În varianta bucureşteană, Ionuţ Burlacu.