Sau, pentru alții, un val întâi care nu se mai termină. De astă dată, însă, chiar dacă pericolul merge tot braț la braț cu ei, oamenii – cel puțin aceia din Fox Lake, Illinois -, sunt mai puțin speriați. Olimpia Deane, o româncă stabilită de aproape 15 ani în statul în care marijuana poate fi cumpărată legal, e parte a acestei povești americane trăite din ajutor de pandemie, la prețuri mici, pe care virusul le-a ”înghețat”. Dar și a unei vieți în care șomajul lovește fără milă, iar lupta pentru un sul de hârtie igienică e tot mai acerbă. Toate se petrec în așteptarea vaccinului izbăvitor, în apropierea sărbătorii Crăciunului.

”Știi ce? Lumea parcă a înnebunit. Singura problemă a oamenilor este cum să-și procure un sul de hârtie igienică. Nu pentru mâncare se bate lumea aici, că este ieftină și pe toate drumurile, ci pentru hârtie igienică! Probabil pentru că guvernatorul (n.r. al statului Illinois) anunță în fiecare zi, la posturile de radio și televiziune, știri despre morți și infectați. Și lumea iar își face provizii ca pentru sfârșitul lumii. De aceea, au raționalizat-o iar după o perioadă în care o puteai lua la liber.

Un pachet mare de persoană”, intră Olimpia în subiectul ”pandemie”.

Absolventă de Conservator în România, taximetristă în America

De aproape 15 ani – de când și-a lăsat Bucureștiul natal pentru aventura americană -, românca este parte a unei povești trăite, până mai ieri, în tihnă. De fapt, până la apariția virusului ucigaș care a dat totul peste cap. Care a schimbat complet viața tuturor americanilor. Și nu numai.

Poate, spune Olimpia – absolventă de Conservator în România -, în Fox Lake, așezare de la periferia celebrului oraș Chicago – unde și azi membrii bandelor își lichidează rivalii în atacuri armate -, pandemia se vede cumva altfel. Chiar dacă nu prea mai poate să trăiască din taximetria care îi aducea venituri stabile și suficiente, statul îi întinde o mână de ajutor și îi acoperă, pe cît posibil, găurile pe care pendemia de COVID-19 i le-a făcut în buget.

Șomajul, aproximativ 2.800 de dolari, ”bani curați, în mână”, cum le spunea Olimpia, s-a terminat în septembrie, dar administrația americană de la Washington a venit cu altceva. Un alt sprijin financiar.

”Cei care din cauza virusului au rămas în urmă cu plata utilităților sunt ajutați de stat”

”Am ieșit din șomaj de vreo trei luni, dar statul nu m-a lăsat baltă. Îmi dă acum alți bani, sub formă de ajutor social sau medical. Oricum, pentru pandemie. Primesc bonuri de masă în valoare de 535 de dolari în baza unei cereri pe care am făcut-o on-line. Am arătat că suntem trei persoane care stăm la aceeași adresă și că nu avem alte venituri. Eu sunt aici cu mama și cu fata mea. Ajutorul este pentru trei persoane și este sufiecient pentru mâncare dacă nu ai alte datorii. De 500 de dolari mânânci împărătește o lună.

Aici, mâncarea este foarte ieftină și se găsește. Prețurile au ”înghețat”, nu s-a scumpit nimic. Cei care din cauza virusului au rămas în urmă cu plata gazelor, a luminii, a utilităților casei, în general, sunt ajutați de stat. Dacă s-au îmbolnăvit, cazul lor ajunge de la Ministerul Sănătății la Primărie și vor primi un ajutor până când vor putea munci din nou. Adică până când vor avea două teste negative la rând. Unii se testează de săptămâni la rând și tot pozitivi sunt, chiar și cu tratament. Cred că virusul a suferit o mutație, altfel nu se explică”, povesteste românca.

Șomajul a lovit crunt în americani

Ca să-și completeze veniturile, Olimpia continuă să facă taximetrie. De fapt, face transport persoane pentru compania Uber. Însă, clienții sunt din ce în ce mai puțini și, firește, câștigurile din ce în ce mai greu de obținut chiar și după cteva ore de stat pe străzi. În cinci-șase ore, abia dacă ”face” 50 de dolari, adică cel mult zece dolari pe oră. Extrem de puțin față de perioada de dinainte de pandemie când venea acasă cu 150-200 de dolari sau chiar cu 300 în câteva ore muncite până la prânz.

Dar nu are altă soluție. Șomajul a lovit crunt în americani și asta se vede pe străzi. De la volan, în timpul curselor, Olimpia ”citește” urmele adânci lăsate de pandemia cu COVID-19 în parcările gărilor de la marginea orășelului Fox Lake, în stațiile de tren, pe străzi. Toate, sunt tot mai goale.

”Altădată, stațiile de tren erau pline. Lumea mergea la serviciu în Chicago. Oamenii își lăsau mașinile în parcările de la marginea orașului, lângă stațiile de tren. Plăteau un dolar pe zi. Era mai convenabil să meargă cu trenul la muncă, cu 7-8 dolari decât cu mașina pentru că în Chicago o oră de parcare ajunge și la 25 de dolari. Acum, stațiile de tren sunt goale. La fel și parcările, la fel și stațiile de tren. E pustiu. Lumea nu mai are serviciu. Sunt foarte mulți șomeri”, povestește Olimpia cum se vede o bucățică de viață din orașul în care marijuana se ia de la magazin, prin parbrizul
taxiului său.

Mașină în care se urcă, din păcate, din ce în ce mai puține persoane.

Polițiștii din SUA sunt mai toleranți. Pentru infracțiuni ușoare, nu se mai ajunge laînchisoare

Românca vede și o parte bună în legalizarea marijuanei. Spune că au scăzut cazurile de supradoză cu droguri tari. Cocaină, heroină. Piața neagră a stupefiantelor tot funcționează pentru că la magazin marijuana e de trei ori mai scumpă decât la dealeri.

”Oricum, lumea lua de la dealeri. Acum e și la magazin Ai variante. Dacă stai mai bine cu banii, te duci legal la magazin. Dacă ”scârțîi”, iei de la, ”concurență”, de la dealeri. E mult mai ieftin, de vreo trei ori. Și poliția nici nu prea te mai caută de droguri dacă s-au legalizat. Asta dacă nu consumi altceva, interzis. Polițiștii sunt oricum mai toleranți în vremuri de pandemie. Dacă înainte ajungeai la închisoare și pentru infracțiuni la regimul ciruclației (n.r. condus fără permis, fără asigurare), acum nu te mai închide pentru asta. Cel mult o noapte de arest și apoi îți dă drumul. Te judecă în libertate. Asta ca să nu mai aglomereze pușcăriile pentru că au avut cazuri multe de infectări în închisori și au trebuit să elibereze din cei care au săvârșit infracțiuni ușoare”, mai explica românca stabilită în Fox Lake.

Crăciunul, antidotul pentru coronavirus

Dar, în tot acest peisaj sumbru – presărat zilnic cu știri despre boală și moarte, despre spitale copleșite de numărul de cazuri, despre șomaj și sărăcie -, în acest colț de lume unde pare că vine Apocalipsa judecând după goana inexplicabilă a americanilor după hârtie igienică, este și o uriașă rază de speranță. Vaccinul. Arma împoriva temutului COVID-19. Serul multașteptat de la care întreaga planetă cere o minune. Acolo, în Fox Lake, se vorbește de câteva săptămâni până la declanșarea campaniei de vaccinare în masă. O campanie care nu va fi obligatorie, li s-a spus americanilor.

Până atunci, nu se știe exact până când, Olimpia Dean, absolventa de Conservator care trăiește din taximetrie și, acum, în vremuri de pandemie și din ajutorul primit de la statul american, așteaptă sărbătoarea Crăciunului. Dar cu magazine și restaurante închise devreme în care masca e obligatorie (n.r. nu și în aer liber), cu o perioadă în care cadourile se aleg cel mai adesea de pe internet, cu buzunarele mai goale, cu străzi mai pustii. Dar pregătite de sărbătoare. Orășelul va avea bradul lui, undeva, în centru. Și luminițe. Cel puțin pentru o perioadă, Crăciunul pare să fie antidotul pentru coronavirus. Sărbătoarea care pare să șteargă frica de pandemie, de moarte, și să lase loc vieții
normale.