E vară, vremea scenariilor, speculațiilor, minciunilor sau a adevărurilor spuse cu jumătate de gură. De peste zece ani teoria că vara nu se întâmplă nimic în România nu mai e valabilă. Totuși, oricât de convingătoare ar fi sau oricât de realizabile ar părea unele scenarii, nu toate sunt ”cu finalizare”, cele mai multe rămânând în faza de ”preludiu”, de discuție de cafenea.

Un astfel de scenariu a fost cel al căderii Guvernului Viorica Dăncilă în urma votului pe moțiunea de cenzură. Au fost unii care au crezut că acest lucru era posibil. Pe piață circulă deja și explicații pentru că acest lucru (răsturnarea majorității parlamentare) nu s-a produs: Klaus Iohannis ar fi înțeles prea târziu ca să se mai facă negocieri serioase că dacă vrea să rupă bucăți din Coaliție trebuie să se bazeze în principal pe partidul lui Victor Ponta și al fugarilor din PSD și nu pe capacitatea de tranzacționare a liderului liberal Ludovic Orban. Se propunea chiar și un nume de premier, fostul ministru Sorin Câmpeanu.

S-a încheiat astfel, prin votul de miercurea trecută, un capitol agitat din viața Cabinetului Dăncilă. Dar s-a încheiat el cu adevărat? O știre de marți seară, de la mitingul de protest mi-a atras atenția și cred că ea ar putea deveni cea mai importantă știre politică a săptămânii: protestatarii au păstrat un moment de reculegere pentru tânărul mort pentru că nu a putut fi supus unuui transplant pulmonar, Călin Farcaș.

Fără a intra în scenarii, (evenimentele care au legătură cu politica trebuie privite cu răceală) trebuie să recunoaștem că moartea acestui tânăr și ultimul său mesaj de pe Facebook, ”nu mai pot lupta cu statul”, au potențial emoțional foarte mare. De altfel, disputa publică nervoasă pe această temă demonstrează că nu sunt singurul care intuiește ce poate însemna acest scandal.

Nu ar fi prima oară când un eveniment cu încărcătură emoțională mare sparge zidul unei majorități parlamentare care părea de nezdruncinat.

Săptămâna trecută am dat exemplul a două moțiuni de cenzură care nu au trecut de Parlament, dar constatarea unei majorități solide nu a însemnat și salvarea guvernelor care au trecut cu bine testele votului cu bile. Acum, rememorând evenimentele din trecut, realizăm că schimbarea celor două guverne, devenite astăzi istorie, nu ar fi fost posibilă fără evenimente care să trezească emoție.

Primul caz este cel al Guvernului condus de Emil Boc. Puternic erodat din cauza tăierilor de salarii și pensii, susținut de o majoritatte de strînsură din UDMR și UNPR, Boc scapă de demiterea prin moțiune de cenzură pe 22 decembrie 2011. Nu mai revin asupra poveștii de atunci, e de ajuns să ne amintim că Opoziția din acea perioadă, USL-ul nici nu s-a apropiat de numărul de voturi necesare dărâmării Guvernului.

Disputele poltice durau de foarte mult timp și, chiar dacă ele polarizau votanții, nu mai aveau energie, vlagă să treacă dincolo de mesele de cafenea sau studiourile televiziunilor. Atunci, neașteptat, Traian Băsescu se ia de Raed Arafat, motivul fiind o lege a Sănătății care nu a mai ajuns niciodată să fie aplicată.

Pe 12 ianuarie 2012, se strâng primii oameni în Piața Universității, în semn de solidaritate cu doctorul Arafat. Atacul nedrept la un om privit ca un erou-salvator a avut potențialul emoțional de a scoate oamenii în stradă. În mai puțin de o lună, timp în care protestele au continuat, petrecându-se mai multe evenimente, cum ar fi luptele de stradă ale jandarmilor cu ultrașii, se întâmplă un lucru care părea imposibil la sfârșitul lui 2011, Emil Boc demisionează! Îi face loc lui Mihai Răzvan Ungureanu, dar nici acesta nu rezistă la Palatul Victoria.

Al doilea eveniment de acest fel are loc pe 30 septembrie 2015. Urmărit penal, huiduit pentru votul din diaspora din iarna lui 2014, Victor Ponta demonstrează în Parlament că nu poate fi dărâmat printr-o moțiune de cenzură. Și la acea dată disputele politice (”penali-nepenali” sau altele de acest fel) nu mai interesau pe nimeni, chiar dacă pe rețelele de socializare părea că susținătorii fiecărei tabere erau gata  să-și verse tot sângele din tastatură pentru ideile în care credeau.

Atunci a avut loc nefericitul accident în care a murit polițistul Bogdan Gigină, antemergătorul coloanei oficiale a lui Gabriel Oprea. Emoția e din nou trezită și, pe 4 noiembrie 2015, Ponta demisionează la presiunea străzii. Atunci PSD a pierdut și guvernarea.