Porcii ar putea salva omenirea de Covid-19

Porcii ar putea salva omenirea de Covid-19

Un nou experiment al oamenilor de știință urmărește recuperarea plămânilor afectați prin conectarea acestora la o gazdă-animal, sub anestezie. Virusul SARS-CoV-2 atacă în principal plămânii.

Astfel, porcii ar putea fi „responsabili” de eficacitatea crescută a transplanturilor pulmonare.

Cercetătorii de la Columbia Engineering and Vanderbilt University au efectuat recent un studiu potrivit căruia conectarea plămânilor umani la porci vii, sub anestezie, ar putea facilita transplantul de organe.

Un plămân uman poate fi menținut în exteriorul corpului timp de aproximativ zece ore, se arată în raportul specialiștilor.

După ce plămânul donatorului este extras, el trebuie pregătit pentru transportul către primitor care – în funcție de circumstanțe – poate fi la câteva ore distanță.

Rata unei donații acceptabile pentru transplant se ridică în prezent în jurul a doar 20%, mult mai mică decât cea a altor organe, potrivit unui raport al Medium OneZero.

În studiul menționat, cercetătorii au preluat plămâni respinși de la transplantare în termen de 24 de ore, conectându-i la porci vii. Au așezat fiecare plămân într-o cutie de plastic conectată la un ventilator înainte de a-i conecta la sistemul circulator al porcilor.

Două tuburi au conectat principalele vase de sânge de la plămâni la gâtul porcului, lăsând sângele proaspăt să curgă prin animal (cross-circulation).

Principiul  este similar cu o tehnică de susținere a plămânilor unui donator numită „ex vivo lung perfusion” (EVLP), care presupune plasarea unui plămân într-o cupolă sterilă atașată la un ventilator, pompă și filtre, înainte de transplant.

„Această abordare este foarte nouă și cu siguranță promițătoare”, a declarat James Fildes, un om de știință specialist în transplant, de la South Manchester University Hospital din Marea Britanie, potrivit OneZero.

O provocare logistică majoră în transplantul pulmonar este de a menține timpul de depozitare cât mai scurt posibil, deoarece perioadele mai lungi duc la o funcție deficitară după transplant.

În Statele Unite, numărul cazurilor de infectare cu virusul SARS-CoV-2 a depășit 4 milioane.

„Nu stim câți americani care au fost infectati cu Covid-19 vor avea nevoie de un transplant de organe în următorii ani”, a declarat Abbas Ardehali, directorul chirurgical al programului de transplant de inimă și plămâni al UCLA , pentru OneZero.

„În anii următori ar putea fi nevoie de un tsunami de transplant de plămâni”, a adăugat medicul.

 

Ne puteți urmări și pe Google News