Populația din Republica Moldova, avertizată prin SMS în cazuri de situații majore

Populația din Republica Moldova, avertizată prin SMS în cazuri de situații majore Sursa foto: Arhiva EVZ

Cea mai optimă soluție de avertizare timpurie pentru Republica Moldova, în cazuri de situații majore, cum ar fi inundațiile sau cutremurele, ar putea fi de tip „Cell Broadcast”. Acesta este similar sistemului RO-ALERT din România.

Populația din Republica Moldova ar putea fi avertizată prin SMS în cazul unor situații de urgență. Astfel, într-o situație excepțională, populația ar putea recepționa un mesaj de avertizare pe telefonul mobil, indiferent de operator, într-un timp foarte scurt. La această concluzie s-a ajuns în cadrul proiectului „Îmbunătățirea sistemului de reacționare la situații de urgență a Republicii Moldova”, ajuns la final, potrivit IPN.

Sistem de alertă pentru populația din Republica Moldova

Mesaj RO-Alert în Tulcea și Galați: Păstrați-vă calmul. Adăpostiți-vă în beciuri

Ro-Alert. Sursa: Arhiva EVZ

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență precizează că, în baza proiectului, pe parcursul a șase luni s-a elaborat un studiu în care au fost examinate riscurile, nivelul de dezvoltare tehnologică a țării, furnizorii de comunicații electronice, dar și s-a luat în vizor practica internațională în domeniu. S-a constatat că cea mai optimă soluție de avertizare timpurie pentru Republica Moldova ar putea fi te tip „Cell Broadcast”. Sistemul ar putea fi folosit în situații majore în care viața și sănătatea cetățenilor este pusă în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundații, dar și alte situații care amenință grav comunitățile. Sistemul este similar RO-ALERT, folosit în România.

La ceremonia de închidere a proiectului, șeful IGSU, colonelul Alexandru Oprea, a vorbit despre necesitatea unui astfel de sistem în contextul riscurilor iminente, dar și apropierii de standardele europene în domeniul avertizării timpurii a populației.

Ne puteți urmări și pe Google News

Proiectul s-a desfășurat cu sprijinul Guvernului Republicii Cehe. Ambasadorul Cehiei în Republica Moldova, Stanislav Kazecky, a menționat importanța proiectului pentru cetățenii Republicii Moldova și a reiterat deschiderea pentru susținere.

Potrivit IGSU, apariția unui sistem de avertizare timpurie în Moldova ar facilita preluarea bunelor practici europene în conformitatea cu Directiva Uniunii Europene 2018/1972 și ar apropia statul în parcursul european de standardele UE.