Ponta, detalii noi despre „MAREA EVADARE” din PSD: „Eu aştept mai mulţi, dar trei sigur vin”
- Sorana Pătra șcu
- 30 mai 2018, 14:14
Victor Ponta a oferit noi detalii legate de alți trei membri PSD vor părăsi partidul condus de Liviu Dragnea și se vor alătura partidului Pro România, în următoarele zile.
PSD a reușit să recâștige cu greu majoritatea în Parlament, după plecările masive recente, prin atragerea a trei parlamentari din partea grupului PMP. „Am venit cu domnul (Ion – n.r.) Mocioalcă şi mi-a dat o veste foarte bună: mi-a zis că nu putem să ne formăm un grup (parlamentar – n.r.) acum, din punctul lor de vedere, pentru că nu avem zece deputaţi care au candidat pe aceeaşi listă.
Deocamdată suntem şapte. Probabil în zilele următoare vom fi zece şi citându-l pe domnul Mocioalcă, depun cerere şi nu mai au motiv să mi-o respingă. Eu aştept mai mulţi, dar trei sigur vin, care au candidat pe listele PSD”, a spus Ponta, la Parlament.
Totodată, Ponta susține că dacă cei de la PMP au plecat la Dragnea, vor fi şi de la PSD care să vină la Pro România, afirmând că el crede că şi Traian Băsescu va merge la PSD, deoarece e prieten cu Dragnea.
„Eu am crezut că i-a spus domnul Dragnea să respingă orice. Atunci mă pregăteam să vorbim cum putem să atacăm la Curte, dar dacă domnul Mocioalcă mi-a dat vestea bună, eu m-am bucurat pentru că ştiu sigur că mai vin încă trei deputaţi. De fapt, când pleacă PMP-iştii şi băsiştii la Dragnea or să vină nişte pesedişti la noi. Noi suntem acum noul PSD, ei sunt noul PD. Eu cred că vine şi Băsescu la Dragnea, că totuşi sunt prieteni de mult şi probabil că se reunesc. Iubirea nu se uită de-a lungul anilor”, a continuat el.