Semnal de alarmă din Polonia: „Se taie ultimele legături cu democrația”

Semnal de alarmă din Polonia: „Se taie ultimele legături cu democrația”

După 28 de ani de când Polonia a condus mișcările de rupere a Europei de comunism și a îmbrățișat democrația de tip occidental, susținătorul drepturile omului din Polonia trage alarma în ceea ce privește drumul care ar putea duce înapoi spre autoritarism.

Planul președintelui Andrzej Duda și al partidului de guvernământ de a restructura Curtea Supremă și Curtea Constituțională ar înlătura ultimul mecanism de protecția a statului de drept din Polonia, spune Adam Bodnar, ales în 2015 de fostul Parlament în funcția de Avocat al poporului.

Vocea lui se alătură celor ale UE și SUA, care sunt îngrijorate de eforturile din ultimii doi ani de a „se subjuga justiția politicului”.

„Acestea sunt ultimele plase de siguranță”, a spus Bodnar într-un interviu la Varșvia. „Dacă planul este implementat, va demonta ultimele plase de siguranță pentru respectarea drepturilor omului”, a spus el, conform Bloomberg.

De când au ajuns la putere populiștii de dreapta în Polonia, în 2015, relațiile cu Franța și Germania s-au înrăutățit, iar țara riscă sancțiuni fără precedent din partea UE pentru nerespectare unor standarde democratice.

Duda și Jaroslaw Kaczynski, președintele partidului de guvernământ Lege și Justiție, s-au întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute, pentru a discuta despre diferenețe de opinie privind implicarea politicienilor în activitatea Curții Supreme sau a Consiliului Judiciar, care decide promovările în justiție.  

În urmă cu trei luni, Duda și-a exercitat dreptul de veto, în mod neașteptat, în privința a trei proiecte de lege în domeniul justiției, deși erau redactate de aliații săi politici, în urma a două săptămâni de proteste de stradă și a unor critici dure din partea UE.

În septembrie, președintele a revenit cu contra-propunerile sale, în care a renunțat la unele aspecte controversate - cum ar fi să forțeze toți judecătorii Curții Supreme să se pensioneze imediat - dar a continuat să acorde politicienilor puteri în domeniu.

Bodnar spune că negocierile prelungite asupra reformei au scăzut interesul publicului pentru proteste de amploare.

El a vorbit pe această temă înainte ca un bărbat să-și dea foc, joia trecută, în semn de protest față de amenințările la adresa democrației. În iulie, zeci de mii de demonstranți anti-guvernamentali au ieșit în stradă 11 seri la rând, în 200 de localități.

„Cu toate acestea, procesul legislativ nu va fi ușor și ar putea atrage din nou manifestații”, a spus Bodnar. „Suntem în faza de tranziție, încă nu știm detalii despre măsurile cuprinse în legi”.

„Din păcate, nu vorbim despre o bază constituțională defectuoasă a propunerilor președintelui, ci despre detalii legate de modul în care politicienii vor alege judecătorii”, a explicat Bodnar, un avocat în slujba statului, care se ocupă de protejarea drepturilor omului.

Din 2015, Duda a refuzat să aprobe numirea a trei judecători ai Curții Constituționale, selectați legal de Parlamentul anterior, unde oponenții săi politici aveau majoritate, numind în schimb pe cei propuși de Lege și Justiție. Între timp, guvernul a ignorat decizii ale instanțelor, cu care nu era de acord, spunând că erau „opinii” ale unor judecători.

„Vrem schimbări profunde în sistemul de justiție pentru că asta vor polonezii”, a spus premierul Beata Szydlo, când a început o campanie de promovare a reformelor dorite de guvern. „Încercările de discreditare ale guvernului polonez prin acuzații că statul de drept este afectat sunt minciunio”, a spus ea.