Polonia atacă UE: Nu vom permite să fim terorizați cu bani

Varlovia a răspuns dur după ce blocul comunitar a anunțat că va condiționa accesarea fondurilor de relansare economică post Covid-19 de respectarea „standardelor democratice”.

Cel mai influent politician polonez, Jaroslaw Kaczynski (foto) , președintele partidului Lege și Justiție (PiS) și vicepremier al Poloniei, a reacționat și a trecut la amenințări, marți, în cadrul unui interviu acordat cotidianului polonez Gazeta Polska Codziennie, afirmând că țara sa se va opune planului Uniunii Europene de redresare economică în cazul în care blocul comunitar nu renunţă la încercările de „șantajare” a Poloniei pe tema identităţii culturale.

Planul de redresare economică post-pandemia Covid-19 dar și bugetul multiannual au fost convenite de liderii blocului comunitar în luna iulie.

Pentru a intra în vigoare ambele documente trebuie să fie aprobate de Parlamentul European şi ratificate de parlamentele naţionale din cele 27 de state membre.

Polonia, dar și Ungaria, au fost avertizate asupra faptului că acordarea fondurilor de redresare va fi condiționată de respectarea standardelor democratice ale UE privind drepturile şi libertăţile.

Jaroslaw Kaczynski a fost întrebat dacă Polonia se va opune bugetului multianual şi planului de redresare post Covid-19.

„Va fi un veto. Dacă ameninţările şi şantajul sunt menţinute atunci noi vom apăra cu fermitate interesul vital al Poloniei”, a declarat acesta.

„Avem de-a face cu o încercare de sustragere a suveranităţii noastre, chiar în sfera culturii. Ne vom apăra identitatea. Nu vom permite ca noi înşine să fim terorizaţi cu bani”, a insistat liderul PiS.

Primul raport realizat vreodată de Comisia Europeană cu privire la situaţia statului de drept în ţările membre, prezentat la 30 septembrie, indică faptul că „reformele justiţiei din Polonia începând din 2015 sunt o sursă majoră de controverse”.

UE deja a pregătit „nucleara”

Varșovia este vizată de procedura de activare a articolului 7 al Tratatului de la Lisabona, lansată în decembrie 2017 de Comisia Europeană în legătură cu temerile privind statul de drept.

De notat că această procedură se declanșează numai atunci când se constată că într-o ţară membră există un risc de încălcare gravă a valorilor Uniunii Europene și poate duce la sancţiuni împotriva ţării respective.

La 2 iulie 2018, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Poloniei, prin trimiterea unei scrisori de notificare oficială autorităţilor de la Varşovia, în legătură cu noua lege privind Curtea Supremă, şi le-a acordat autorităţilor poloneze un termen de 30 de zile pentru a răspunde, scrie Agerpres.

La acea data, potrivit Comisiei Europene, schimbările iniţiate de Varşovia subminează principiul independenţei sistemului judiciar, inclusiv inamovibilitatea magistraţilor, şi în acest fel Polonia nu îşi respectă obligaţiile care îi revin potrivit Tratatului privind Uniunea Europeană şi Cartei drepturilor fundamentale a UE.