Polonezele, geloase pe refugiatele din Ucraina că le fură bărbaţii
- Julieta Savitchi
- 9 august 2023, 07:43
Femeile din Polonia se simt tot mai ameninţate ucrainencele care au fugit din ţara lor din cauza războiului le crează concurenţă nu doar pe piaţa muncii, dar şi în relațiile romantice.
- Potrivit celor mai recente cercetări de la Universitatea din Varșovia, în Polonia există o precauție tot mai mare față de femeile ucrainene care s-au mutat în țară din cauza războiului declanșat de Putin.
Tinerele, geloase că ucrainencele le fură mirii
Cea mai mare prejudecată o manifestă tinerele poloneze, care sunt îngrijorate că femeile ucrainene creează prea multă concurență pe piața căsătoriei. Potrivit publicaţiei Wyborcza, pe internet există o mulțime de anunţuri și grupuri care vizează crearea de relații între bărbații polonezi și fetele ucrainene. „Femeie din Ucraina vrea să întâlnească un polonez”, „Femei ucrainene singure în Polonia”, „Îmi caut un iubit polonez” sau „Femeia ucraineană caută un soț polonez”, „Un polonez își caută o soție ucraineană” cresc ca ciupercile după ploaie și adună rapid mii de vizualizări.
Agnieszka Kosowicz, președintele Forumului polonez pentru migrație, observă că pentru unele femei care fug de război în Polonia și le este greu să-și găsească un loc în această ţară, relațiile cu un polonez pot deveni o garanție a securității și stabilității. Cu toate acestea, ea își exprimă îndoielile cu privire la veridicitatea stereotipului că o femeie ucraineană este o soție supusă, după modelul unei relaţii tradiţionale:
Mă tem că aceste speranțe s-ar putea să nu devină realitate. Experiența mea de a lucra cu femei ucrainene arată că sunt femei muncitoare, inteligente și educate, care se pot ridica singure.
În prezent, în Polonia se află aproximativ 1,2 milioane de refugiați din Ucraina. Majoritatea sunt femei. Potrivit lui Kosovich, nu toate și-au lăsat soții să lupte pe front, multe din ele nu erau într-o relație, altele se aflau într-o relaţie fără perspectivă, iar altele abia intră la vârsta adultă.
Din acest motiv, sentimentul de amenințare a crescut în rândul tinerelor poloneze, după cum a confirmat cel mai recent studiu realizat la începutul lunilor mai și iunie de Laboratorul de Cercetare la proiectul „Percepția socială a refugiaților din Ucraina, migranții și acțiunile statului polonez”.
În cadrul cercetării au participat 600 de persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 65 de ani. Majoritatea polonezelor sub 29 de ani, cu studii medii sau postliceale, s-au pronunţat împotriva refugiaţilor din Ucraina.
Femeile poloneze au observat că în ultimele luni piața căsătoriilor a devenit deosebit de aglomerată. Există mai multe femei decât bărbați pe portalurile matrimoniale. În plus, în fiecare an în Polonia au loc din ce în ce mai multe nunți între polonezi și ucrainence", notează publicația Wyborcza.
Cum se simt ucrainenii în Polonia
Atitudinea polonezilor față de ucraineni s-a deteriorat în ultima perioadă. De la ultimul sondaj efectuat în ianuarie 2023, atitudinea pozitivă faţă de ucraineni a scăzut cu 13%. 31% dintre respondenți și-au schimbat recent atitudinea față de refugiații din Ucraina.
Cu toate acestea, majoritatea locuitorilor polonezi au încă o atitudine pozitivă față de refugiați. 67 la sută. Polonezii sunt, de asemenea, mândri când vine vorba de a ajuta Ucraina , 79 la sută.