Polițistul care a condus 20 de ani fără permis s-a întors la preoție

Polițistul care a condus 20 de ani fără permis s-a întors la preoție

Augustin Căpâlnaş, poliţistul care timp de 20 de ani a păcălit pe toată lumea cu un permis de conducere fals, s-a întors la preoție.

Deși este condamnat penal pentru această faptă și este și divorțat, el oficiază slujbe religioase. Sâmbăta trecută, el a oficiat o cununie religioasă pe gazonul unui restaurant celebru din Cluj-Napoca. Unul dintre canoanele Bisericii Ortodoxe, întărit și de o decizie din 2010, arată că preoții divorțați sau preoții care se recăsătoresc nu mai pot fi preoți parohi și nu mai pot oficia slujbe religioase.

Inspector principal și purtător de cuvânt

Căpâlnaș a fost pe rând șoferul lui IPS Andrei pe când era arhiepiscop de Alba și, totodată, diaconul acestuia, absolvind Teologia în 1996. Timp de zece ani a condus mașina lui IPS Andrei, apoi a fost preot de mir, apoi polițist la Școala de Poliție din Cluj Napoca, apoi inspector principal de poliție și purtător de cuvânt la Brigada Poliției Rutiere din București.

Fără a avea permis, Că pâlnaș conducea mașina de poliție care deschidea coloanele oficiale ale președintelui României. Înșelătoria a ieșit la iveală în 2014, cu ocazia unei testări la Cluj, când un alt polițist i-a cerut permisul de conducere, acesta având doar o copie. După ce l-a verificat în baza de date, polițistul a descoperit că preotul polițist nu avea permis de conducere, sesizând procuratura. Așa conducea de 20 de ani. Ulterior, el a fost condamnat penal la doi ani de închisoare cu suspendare și dat afară din Poliția Română. Surse apropiate Mitropoliei Clujului susțin că preotul s-a angajat la o firmă specializată în curățenia stradală și salubritate, într-o funcție de conducere, fiindu-i permis de conducerea Mitropoliei să revină la haina preoțească.

„Nu am parohie”

Preotul Căpâlnaș a declarat celor de la ziardecluj.ro că el este persoana care apare în fotografiile realizate la cununia religioasă. „Eu mă aflu sub tutela Mitropoliei Clujului, dar nu am parohie, am fost un preot plin, nu am fost niciodată scos de la slujire! Da, recunosc și că divorțul s-a produs din culpa mea! Nu văd care e problema! Da, recunosc și condamnarea la închisoare, dar mi se pare absolut în neregulă să-mi reproșați așa ceva”!

„Nu a fost caterisit”

Preotul Bogdan Ivanov, purtător de cuvânt la Mitropolia Clujului, spune că preotul Căpâlnaș nu estre preot.

Reporter: Preotul Căpâlnaș a oficiat o slujbă de căsătorie. Este sau nu preot în cadrul Mitropoliei Clujului?

Preotul Ivanov: Augustin Căpâlnaș nu face parte din clerul Arhiepiscopiei Clujului, retrăgându- se de bunăvoie din slujirea preoțească. El nu a avut binecuvântarea IPS Arhiepiscop și Mitropolit Andrei de a săvârși taina Sfintei Cununii în aer liber.

Reporter: Dar e preot sau nu?

Preotul Ivanov: A renunțat de bunăvoie la preoție, alegând cariera de polițist, fără să fie caterisit.

Reporter: Și se poate întoarce în preoție oricând? E preot sau nu?

Preotul Ivanov: Nu se pune problema reîntoarcerii lui în preoție.

Ne puteți urmări și pe Google News