Polițiștii, verificați la domiciliu de superiorii lor. Cazurile în care riscă să fie sancționați drastic

Polițiștii, verificați la domiciliu de superiorii lor. Cazurile în care riscă să fie sancționați drasticSursa: Dreamstime.com

Ministerul Afacerilor Interne transmite polițiștilor români, prin intermediul unei videoconferințe, că este necesară o conduită personală ireproșabilă a acestora, lucru care va fi și verificat chiar de către superiori, la domiciliul polițiștilor aflați în subordine.

Bogdan Despescu, secretar de stat în MAI, transmite tuturor polițiștilor din subordine că este necesar să nu intre în conflicte cu cetățenii, mai ales dacă ne gândim la evenimentele recente ce au implicat polițiști care au comis abuzuri grave asupra unor cetățeni.

Controale la domiciliu privind conduita polițiștilor

Cei din MAI au organizat o videoconferință, chiar în ajunul Sărbătorilor Pascale, context în care secretarul de stat însărcinat cu probleme de ordine publică, Bogdan Despescu, a informat că superiorii polițiștilor vor efectua verificări la domiciliu pentru a stabili dacă există nemulțumiri în rândul familiei sau chiar vecinilor în ce privește conduita organelor de poliție.

Polițiștii trebuie să fie în relații bune cu vecinii lor și să nu deranjeze pe co-locatarii lor. În ce privește comportamentul polițiștilor în cadrul familiilor lor, MAI transmite că derapaje în acest sens „nu vor fi tolerate”, conform Gândul.

Polițist din Cluj, prins la furat într-un magazin

La începutul lunii aprilie, agentul de poliție Iacob Moise Raț, cu o vechime de 17 ani în Poliția Română, la IPJ Cluj, a fost prins la furat în Dedeman – Cluj. Era îmbrăcat în uniformă de polițist și avea asupra lui mai multe obiecte furate. Unul dintre acestea era ascuns în chipiu, iar alte două pe corp, sub vestonul de la uniformă.

Agentul Raț locuiește în satul Cojocna, din apropierea Clujului. Vecinii îl cunosc ca pe un om extrem de violent, care este autorul unor fapte de violență extremă comise asupra soției sale, de care între timp a divorțat.

De fiecare dată, femeia a depus plângere la poliție, dar și-a retras reclamațiile de teamă că ar putea fi ucisă de către polițist.

Judecătoria Cluj Napoca a avut un proces în data de 9 martie 2022 privind un ordin de protecție solicitat de fosta soție. Ulterior, cererea a ajuns la Judecătoria Turda, care a judecat-o pe data de 19 martie 2022, și a decis să o respingă. Femeia a făcut recurs, care s-a judecat în data de 8 aprilie 2022, la Tribunalul Cluj.

Ce spun locuitorii din Cojocna

Sătenii din Cojocna spun că polițistul este un om violent, care s-a purtat urât cu fosta soție, aceasta fiind în prezent sub protecția statului român, fiind internată într-un centru special pentru mamele abuzate.

Potrivit unor surse oficiale, și fetița polițistului se află internată în același centru, alături de mama ei.

Cei care îl cunosc mai bine pe Raț nici nu se miră când aud că acesta a fost prins la furat  sau că fosta soție a cerut ordin de protecție. Oamenii povestesc că Raț și-a bătut cu bestialitate soția chiar în stația de autobuz din localitate. Era într-o dimineață, la ora cinci. Atunci, polițistul Raț a atacat-o și a lovit-o cu o bâtă.

„S-a târât până acasă, pe jos. Pur și simplu, eu nu înțeleg. La Poliția Cluj nu se știe cine este acest om. Este un om foarte violent. Acum se laudă că are nu știu câte apartamente, dar fosta soție trebuie să fie pusă sub protecția statului. Cum vine asta? Verificați că în 2020 a fost din nou prins la furat în Leroy Merlin”, a declarat un localnic din Cojocna.

Contactați, șefii din Poliția Cluj susțin că știu cine este agentul Raț, dar că nu au ce face din moment ce fosta soție își tot retrage plângerile pe care le depune.

Ne puteți urmări și pe Google News