Polițiștii de la „Omoruri” accelerează ancheta în cazul patronului atacat de motocicliștii Hells Angels. Au fost făcute patru rețineri

Polițiștii de la „Omoruri” accelerează ancheta în cazul patronului atacat de motocicliștii Hells Angels. Au fost făcute patru rețineri

În cursul dimineții de astăzi, mai mulți motocicliști din gruparea Hells Angels s-au trezit cu mascații la ușă și, după ce le-au fost percheziționate locuințele, au fost luați pe sus.

Update: În acest caz s-au făcut, vienri după-amiază, patru rețineri și este posibil să urmeze și altele, pentru că audierile sunt în desfășurare. Acuzația sub care au fost reținute cele patru persoane este de tentativă de omor.

Este vorba de o acțiune a polițiștilor de la ”Omoruri” și a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București care a vizat șase adrese din București, Ilfov, Dâmbovița, Călărași și Prahova, operațiune care este legată de tentativa omor care, în urmă cu aproape două săptămâni, l-a vizat pe omul de afaceri Dragoș Furtună. Patronul de restaurante nu a depus până acum plângere.

Tentativă de omor

În urma cercetărilor, investigatorii au încadrat fapta acelor indivizi la tentativă de omor calificat și tulburarea liniștii publice, acesta fiind și motivul pentru care dosarul este acum cercetat de polițiștii de la ”Omoruri” și de procurorii  de la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. Una dintre ipotezele urmate în acest caz este aceea că motocicliștii din banda Hells Angels ar fi vrut să se răzbune pe Dragoș Furtună, devenit simpatizant al grupării rivale Bandidos după ce, se spune, ar fi petrecut o vacanță în Mexic. Personaj care, în opinia lor, a celor care au comandat atacul, ar fi avut o contribuție decisivă la extrădarea din România în SUA a liderului Hells Angels din România, Marcel Lazăr.

Lazăr este acuzat de criminalitate organizată, trafic internațional de droguri de mare risc și spălare de bani. Acolo, românul  riscă o pedeapsă cu închisoare de zeci de ani.

Luptă pentru supremație

Au existat voci care au vorbit de împărțirea teritoriilor în lupta pentru supremație pe piața drogurilor, dar Furtună  - patronul de restaurant atacat - a dezmințit aceste informații printr-un soi de declarație video făcută pe Facebook, pe pagina sa de socializare în care a subliniat că nu are nici o legătură cu drogurile.

O altă variantă luată în calcul este și aceea că atacul a fost doar ”mâna” unor indivizi care nu au legătură cu gruparea Hells Angels și doar s-au folosit de celebrele veste ale motocicliștilor cunoscuți în toată lumea tocmai pentru a trimite ancheta pe o pistă falsă și a da scandalului o conotație de rivalitate între Bandidos și Hells. Sunt aspecte care vor fi lămurite în ancheta care este în plină desfășurare.

Atacat de 12 motocicliști

Cert este că la data de 14 iunie, 12 motocicliști echipați cu veste Hells Angels au dat năvală pe terasa Restaurantului ”La Negra” din Capitală și l-au atacat cu brutalitate pe Dragoș Furtună. L-au tăiat cu cuțitul, l-au împușcat cu un pistol bile și au aruncat în el cu un ciocan care l-a izbit în cap. Apoi, indivizii, cu fețele acoperite de cagule sau căști de motocicliști au dispărut. Patronul localului a scăpat fugind, iar rănile suferite au necesitat două zile de spitalizare. ”M-au zgâriat niște pisici”, spunea el imediat după externare lăsând impresia că atacul a fost ”opera” unor amatori.

Investigațiile care au urmat – în care au fost folosite și informații primite de la ofițerii Direcției de Operațiuni Speciale care au monitorizat anumite persoane cu tehnică de ascultare audio-video – i-au condus pe anchetatori la șase adrese din București, Ilfov, Dâmbovița, Călărași și Prahova de unde au ridicat opt indivizi suspectați că ar avea legătură cu atacul care la vizat pe Furtună. În acest moment, audierile sunt în desfășurare.

Patronul de restaurant, Dragoș Furtună, nu a depus plângere împotriva atacatorilor. Gravitatea infracțiunii – tentativă de omor – permite polițiștilor și procurorilor să continue investigațiile și fără această plângere. În mediul motocicliștilor gestul de a nu reclama un astfel de atac este obligatoriu și este încadrat la ”codul tăcerii”.

Ne puteți urmări și pe Google News