Editura Evenimentul si Capital

PROMISIUNE ÎN PREMIERĂ pentru politica românească. PROIECT COLOSAL al PNL. Breaking news

Autor: | | 4 Comentarii | 6067 Vizualizari

Reprezentanții PNL au semnat, sâmbătă, la Timișoara, o rezoluție prin care se angajează să susțină o serie de proiecte propuse de filialele din județele Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara atunci când vor ajunge la guvernare.

Ludovic Orban, președintele PNL, a declarat că, prin adoptarea acestei rezoluții, partidul pe care-l conduce se angajează ca în momentul în care ajunge la guvernare, să pună în practică toate proiectele importante asumate în acest document.

Printre proiectele importante asumate de PNL se numără realizarea autostrăzii Timișoara – Belgrad și legătura cu Via Carpatia, finalizarea autostrăzii Lugoj – Calafat, realizarea unei săli polivalente funcționale, a unui spitalul regional, dezvoltarea aeroportului din Timișoara, construirea unui nou stadion și implementarea cu succes a programului Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2021. Pentru arădeni, Orban a asumat tronsonul de autostradă Arad – Oradea, punerea în valoare a cetății Aradului și modernizarea Aeroportului Arad. În județul Caraș-Severin, PNL s-a angajat că va realiza portul cargo de la Moldova Nouă, calea ferată de tip tram-tren pe relația Reșița – Timișoara, amenajarea domeniului schiabil Semenic – Muntele Mic și finalizarea legăturii rutiere între Băile Herculane și Valea Jiului. În ceea ce privește județul Hunedoara, printre proiectele importante se numără realizarea domeniului schiabil Valea Jiului, punerea în valoare a Ulpiei Traiana Sarmizegetusa, revitalizarea din punct de vedere economic a Văii Jiului și amenajări de agrement în Parcul Național Retezat.

„Această reuniune face parte dintr-un șir de reuniuni ale PNL pe care le realizăm în fiecare județ al țării și pe fiecare regiune. În fiecare județ și în fiecare regiune încercăm să identificăm proiecte importante care să fie de interes național, fie de interes regional sau unele chiar de interes municipal, pe care urmărim să le realizăm. Practic, prin faptul că adoptăm această rezoluție, conducerea centrală a PNL și eu, ca președinte, ne angajăm răspunderea că atunci când partidul va ajunge la guvernare, va susține punerea în practică a acestor proiecte”, a declarat Ludovic Orban.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Politica

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI