Până pe la jumătatea anilor 2000, până când politicianismul le-a preluat comenzile, atunci când venea vorba despre drepturi și libertăți constituționale, Monica Macovei  și Emil Boc vădeau o înțelegere temeinică a științei și rolului dreptului. Colegii din presă care îi consultau pe cei doi în asemenea probleme știu exact ce spun. Mai mult, Monica Macovei era un furnizor de bază care alimenta presa cu  dosare de încălcări de drepturi și libertăți.

Ce s-a întâmplat cu ei? Ceea ce se știe! Au ales să dea cartea învățată pe beneficiile unor cariere politice spoite cu vopsea aurită. Ambii au ajuns să vorbească pe aceleași teme fix pe dos! O fi meritat? Doar ei pot răspunde la întrebarea asta. Măcar cei doi se pot lăuda că o etapă din viața lor au fost cinstiți cu ei înșiși, cu cartea învățată de la profesorii lor, cu adevărurile înscrise în tratatele de Drept. De ce, „măcar”? Pentru că, uite, unii ca mine și-i pot aminti și așa, în niște postúri drepte. Asta, în timp ce nu de același lucru se pot bucura alți politicieni-juriști, spre jalea lor!

V-o mai amintiți pe Raluca Prună? A fost ministru al Justiției vreun an, atât cât a existat Guvernul Cioloș, zis și Guvernul Meu I, din noiembrie 2015, până decembrie 2016. Puțini și-o mai amintesc, dar în memoria unora a rămas cu două enormități.

Prima, în plin mandat la Justiție, Prună a emis public o serie de „clarificări esențiale, pentru formatorii de opinie”. Printre ele, aceea potrivit căreia „Cu o urmărire penală și o combatere a infracționalității slabe, discuția despre drepturi e un lux teoretic.”

A doua, tot în calitate de titular la Justiție, aceeași Prună a declarat în fața CSM că a mințit „Curtea de la Strasbourg” în numele statului român: „M-am dus și am mințit la CEDO și spun bine mințit la CEDO, că eu am crezut că dacă […] Deci eu am mințit acolo spunând că noi am asigurat[…]

Deci, „Discuția despre drepturi e un lux teoretic” și „Am mințit la CEDO”! Orice comentariu este clar inutil. Teoretic(sic!) un ministru al Justiției nu poate scoate pe gură așa ceva, chiar dacă a făcut facultatea la o „particulară”. Practic, doamna Prună a putut! Sincer, nu mi-aș fi amintit de cele doua enormități, singurele evenimente demne de semnalat dintr-un mandat mai gri decât resturile de gumă cu care s-a șters o pagină scrisă cu creionul, dacă zilele trecute nu aș fi auzit o enormitate de același calibru.

Într-o emisiune a postului Antena 3, moderată de Berta Popescu, într-un dialog cu jurnalistul Dan Andronic, Alina Gorghiu, de profesie jurist, vicepreședinte al Senatului României, a dat o explicație halucinantă cu privire la una dintre soluțiile găsite pentru acoperirea celor 3 zile nereglementate, care urmau expirării stării de urgență:

„Sigur, Constituția spune un lucru, colegii mei au făcut un amendament, să știți că din când în când, e permis în politică să mai faci și artificii, sunt necesare și fandări… Nu văd cu ce poate afecta (n.m. încălcarea Constituției)! Ba dimpotrivă, poate beneficia toată lumea!” Andronic a prins gravitatea afirmației și a supralicitat ironic: „Atunci, să suspendăm și Constituția…”. Gorghiu nu a mai putut articula decât: „E… na… da…!”.

Ceva mai târziu, pe facebook, Alina Gorghiu, repet, vicepreședinte al Senatului României, avea să răspundă unui val de critici generate de poziția ei fața de Constituție și ce se poate face cu și pe ea: „Aveți dreptate, a fost o declarație nefericită!”.

„Niște gafe, și în cazul Ralucăi Prună, și în cel al Alinei Gorghiu, avem de a face cu niște gafe!”, mi s-ar putea replica. Nu, nu sunt niște gafe, cu atât mai mult cu cât vorbim despre două persoane cu pregătire juridică, ci niște „acte ratate”, adică niște adevăruri scăpate fără voie, în care autorul actului crede, dar pe care le ținea doar pentru el. Cu rare și nesemnificative excepții, este o caracteristică a politicianului de orice orientare să uite tot ceea a învățat bun și să nu mai aibă în cap decât ceea ce îi este de folos lui, ca politruc, ca om de partid. Este un adevăr care uneori îi scapă fără să vrea.

Este și motivul pentru care cei mai mulți dintre cei care pășesc pe drumul politicii devin de nerecunoscut.