Profitînd de bunăvoința mea de ascultător și al opiniilor altora, un taximetrist mi-a explicat, zilele trecute, de ce nu merge cu Opoziția, deși e un adversar al PSD: Toate partidele din Opoziție au un singur program, mare și lat: Să moară Dragnea! Am fost de acord cu această observație. Cîteva zile mai tîrziu, PNL mi-a confirmat-o.

Duminică, 31 martie 2019, PNL și-a prezentat la Cluj Napoca, în fața a cinci mii de susținători, candidații la europarlamentare. A fost un bun prilej pentru Rareș Bogdan de a se afirma și în calitate de orator.

Printre altele, proaspătul Number One al PNL a declarat:

„Dacă reuşesc să o încătuşeze, să o încalece pe Codruţa Kovesi, cît de uşor le va fi să o facă cu dumneavoastră, cu primarii noştri, cu parlamentarii, cu liderii din opoziţie. Pe cei din presă. Ei vor să pună caracatiţa pe România. S-a terminat. A venit momentul eliberării de Dragnea, Dăncilă, Olguţa, Tudorel, Daea. Revoluţia a început ieri la Timişoara, astăzi continuă la Cluj.”

Dincolo de echivocul involuntar al sintagmei: „S-o încalece pe Codruța Kovesi”, (din cîte știu eu nici un bărbat din PSD n-are astfel de gînduri erotice față de fosta șefă a DNA), de observat de îndată prezentarea lui Liviu Dragnea drept un dictator și a Guvernării PSD drept o dictatură care nu poate fi răsturnată decît prin Revoluție.

Într-un comentariu de anul trecut, mă uimeam, reamintind de poziția PNȚ, din 1927, față de Ionel Brătianu, de prezentarea de către Opoziția de azi a lui Liviu Dragnea drept un Dictator :

„Opoziția din 1927 îl vedea pe Ionel Brătianu dictator. La fel îl vede Opoziția din 2018 pe Liviu Dragnea. Nu știu dacă Ionel Brătianu era un dictator. Cred, mai degrabă, că era o personalitate puternică a Istoriei noastre, care nu cruța nici un mijloc pentru a concretiza un program politic de mari orizonturi. Știu însă sigur că Liviu Dragnea nu e un dictator, pentru că, după mine, un dictator are înainte de toate o viziune asupra lumii, un program întemeiat pe credința sa că știe ce e mai bine pentru poporul său. A-l prezenta pe Liviu Dragnea drept dictator e un elogiu nemeritat adus unei personalități definite prin pîș- pîșism, ocolind deciziile radicale, riscante, în favoarea unei politici prudente, deseori lașe. E mai mult decît interesant că politica Opoziției de concentrare a atacurilor aproape exclusiv pe Liviu Dragnea a făcut din președintele PSD omul numărul unu al României, o personalitate marcantă. Nu numai că, astfel, lui Liviu Dragnea i s-au atribuit note care îi lipsesc, dar, mai mult, a fost împinsă în umbră posibila personalitate a Opoziției, cea care ar trebui să domine mediatic.” Liviu Dragnea beneficiază astfel în ochii electoratului PSD, dar și a unei mari părți a electoratului nehotărît, de un nemaipomenit Cult al Personalității. Tocmai din partea Opoziției!

A-l prezenta ca Dictator din linia Ion Antonescu și Nicolae Ceaușescu e nu numai o forțare groaznică a realității, dar și un sprijin electoral nebănuit. Într-o mare parte a electoratului stăruie nostalgia după Omul forte, după Tătuc, după Cel care le rezolvă pe toate prin autoritatea sa. A face din Liviu Dragnea un nou Ceaușescu, a-l compara cu Erdogan sau cu Putin, înseamnă a-i aduce voturi. N-am întîlnit pînă acum nici un lider de-al Opoziției (cu excepția, poate, a lui Traian Băsescu) în stare să-l privească de sus pe Liviu Dragnea, să-l minimalizeze, să-l ridiculizeze. Impresia în rîndul electoratului de Dreapta e devastatoare. Dacă Liviu Dragnea e atît de puternic, ce rost are să mai mergem la vot?!

Nu e singura greșeală comisă prin prezentarea lui Liviu Dragnea drept dictator și a Guvernării PSD drept dictatură.

Orice discurs electoral trebuie să țină cont de realități. Altfel spus, în atacarea puterii trebuie să ții cont de ceea ce majoritatea românilor percep în legătură cu Puterea. O apreciere falsă, în divorț cu ceea ce românii văd cu ochii lor, micșorează drastic eficiența mesajului electoral.

E vorba de o dictatură a PSD ?

Teza asta e susținută de TeFeLiști. TeFeLiștii sînt însă o minoritate. Chiar dacă zgomotoasă, această minoritate nu va reuși să țină loc de votul a milioane de români. Aceștia vor vota, inclusiv la europarlamentare, după cum le vor dicta realitățile cotidiane în care trăiesc și muncesc.

E vorba în România de o dictatură ? O fi, nu exclud ascuțimea analizei făcute de Rareș Bogdan, numai că marea majoritate a românilor nu percepe asta. Cum să strigi că e dictatură cînd Rareș Bogdan, pe vremea cînd ținea pe Realitatea Tv un talk show huliganic, îl înjura în fel și chip pe Liviu Dragnea. A pățit ceva Rareș Bogdan pentru asta ?

A ajuns la închisoare?

N-a ajuns la închisoare.

A ajuns cap de listă PNL la europarlamentarele din 26 mai 2019. TeFeLiștii strigă din Piețe că e dictatură.

Dacă ar fi dictatură, cei care-l hărțuiesc pe Liviu Dragnea ar fi fost demult arestați, iar cei care protestează pe bulevardele Bucureștilor fără aprobare ar fi fost demult stîlciți în bătăi. Nimic din toate acestea nu s-au întîmplat. A folosi teza dictaturii PSD, care trebuie răsturnată prin mișcări de stradă înseamnă nu numai a batjocori pe cei care, în 1989, au ieșit în stradă sau pe cei care în prezent în diferite locuri ale lumii își riscă libertatea și chiar viața ridicîndu-se împotriva dictaturilor autentice, dar și a ocoli adevăratele puncte slabe ale regimului PSD și prin asta a slăbi tăria mesajului electoral.

În editorialul menționat anterior semnalam repetarea halucinantă în acești ani a greșelii comise de PNȚ în lupta cu Guvernarea PNL: Puternica impresie de neputință, de strigăt de disperare din partea PNL. La Cluj - Napoca, liderii Rareș Bogdan și Ludovic Orban s-au adresat activului PNL în debutul campaniei pentru europarlamentare. Activul are nevoie de un semnal de forță, de siguranță în victorie, de acuș-acuș venim la putere. Acest semnal urmează a fi transmis apoi electoratului de Dreapta și chiar electoratului nehotărît. În bătălia cu un partid de forța PSD sentimentul de încredere în victorie rămîne crucial.

Opoziția din anii 1992-1996 a răsturnat situația electorală doar în clipa în care atît CDR, cît și Emil Constantinescu au transmis un mesaj de forță, de iminentă victorie.

La Cluj însă, ca și în alte locuri de lansare a candidaților PNL a lipsit mesajul de forță, de biruință. A dominat văicăreala, disperarea, isteria. Ludovic Orban a continuat să fie isteric. Și într-o chestiune minoră, care putea fi expediată într-un răspuns ironic la o întrebare din cadrul conferinței de presă:

„Am deschis dimineaţă televizorul şi nu mi-a venit să cred ce am văzut la televizor. Suntem în Postul Paştelui. Orice român credincios, orice român care respectă tradiţiile, orice român care îşi respectă semenii, ştie că în Postul Paştelui nu se fac nunţi. Ce credeţi că am văzut la televizor? Toată ciuma roşie, toţi cei care se băteau cu cărămida în piept că ei fac referendumul pentru familie, arătându-şi ca nişte farisei credinţa, dar nu în Dumnezeu, ci în idolii la care nu au voie să se închine, s-au dus şi au sărbătorit la nuntă sfidând pe toţi românii care cred în Dumnezeu, care respectă tradiţia Bisericii şi care ţin în această perioadă Postul Paştelui. Nici atei nu sunt ăştia, mai degrabă sunt păgâni şi nu mai au voie să conducă România”

Să-ți faci cruce nu alta!

Capitalismul românesc e pe butuci și partidul care se pretinde a fi urmașul PNL Ionel Brătianu se ocupă de nunta Olguței Vasilescu !

I s-a adăugat, cu propria isterie de moderator TV, Rareș Bogdan. În 1927, România se afla după cinci de guvernare Liberală masivă, ca o dictatură. Una dintre cauzele dezechilibrului dintre Putere și Opoziție sta în slăbiciunile Opoziției. Fragmentată, dar mai ales isterică, schelălăitoare, Opoziția contribuia la forța PNL prin exagerarea forței acestui partid, prin ipostaza asumată de cățelandru care latră cu spume în jurul dulăului. Acolo unde ajungea un Ham, ham! Opoziția se lansa zile întregi în lătrat de pudel.

Asemănător stau lucrurile cu Opoziția de acum.

PNL e un partid născut din fuziunea a două partide de guvernămînt. Cînd a avut loc dispariția PDL în PNL, s-a justificat asasinarea unui partid prin sugrumare dulce cu nevoia unui partid puternic pe partea Dreaptă. Acest partid ar trebui să fie PNL. Și ca orice partid puternic, el ar trebui să dea electoratului de Dreapta sentimentul forței. Ceva gen, a fost un accident că n-am cîștigat alegerile. Acum însă le vom cîștiga. Și ușor, deoarece PSD e un partid ușor de învins. Una dintre căile prin care un partid dobîndește puterea e reprezentată de încrederea dată electoratului că e un partid învingător, că acuș-acuș ajunge la Putere. Pentru electoratul de Dreapta un astfel de mesaj are menirea de mobilizare calmă, și prin asta eficientă, pentru că nimic nu e mai eficient în confruntarea politică decît forța calmă. Electoratului nehotărît un astfel de mesaj îi dă îndemnul de a vota cu iminentul cîștigător. PNL se poartă însă în perspectiva europarlamentarelor asemenea PNȚ de pe vremuri față de Liberali. Descurajînd astfel propriul electorat!