CUTREMUR pe SCENA POLITICĂ. O organizație municipală a fost DIZOLVATĂ. Cum s-a AJUNS la AȘA CEVA
- Iulia Moise
- 7 decembrie 2018, 20:01
Biroul Politic Judeţean al PNL Mureş a decis dizolvarea Biroului Politic Local al organizaţiei municipale Târgu Mureş a formaţiunii, după ce 9 membri din componenţa acestuia şi secretarul general s-au înscris în ALDE.
„Biroul Politic Judeţean al Partidului Naţional Liberal Mureş a decis, cu 21 de voturi "pentru" şi 2 „împotrivă”, dizolvarea Biroului Politic Local al organizaţiei municipale Târgu Mureş, după ce jumătate din membrii acestuia au trecut la ALDE.
Practic, acest BPL s-a autodizolvat după ce secretarul general şi nouă membri s-au înscris în alt partid, după ce, timp de 18 luni, nu au avut nicio activitate. Trebuie să schimbăm ceva, fiindcă vor veni alegerile şi tot noi suntem cei care vom deconta”, a declarat, vineri, senatorul Cristian Chirteş, liderul PNL Mureş, relatează Agerpres.
Într-un comunicat de presă, PNL Mureş a arătat că motivele care au dus la această hotărâre vizează evenimente politice petrecute în decursul a peste un an şi jumătate.
„Conştientizând importanţa organizaţiei locale din Târgu Mureş a Partidului Naţional Liberal, începând de astăzi ne aflăm în perioada de pregătire a organizării alegerilor interne pentru noul Birou Politic Local.
În perioada următoare, Partidul Naţional Liberal va fi angrenat în competiţii electorale importante, iar obiectivul nostru este acela de a rămâne principalul partid politic românesc de la nivelul judeţului Mureş, cu cel mai mare număr de aleşi locali. PNL va rămâne - inclusiv la nivelul judeţului Mureş - cea mai importantă voce a opoziţiei, la tot mai şubreda majoritate parlamentară.
PNL Mureş are o echipă puternică şi motivată, care construieşte cu responsabilitate proiecte şi programe, pentru a confirma faptul că suntem alternativa de care au nevoie românii la dezastrul actualei guvernări PSD-ALDE”, precizează comunicatul PNL Mureş.
De cealaltă parte, liderul ALDE Mureş, deputatul Doru Oprişcan, unul dintre cei care a trecut de la PNL la formaţiunea lui Călin Popescu-Tăriceanu, a arătat într-un alt comunicat de presă, că organizaţia respinge „conflictele artificial create induse în opinia publică” şi că invită toţi actorii politici ai judeţului la echilibru şi cooperare în beneficiul cetăţenilor.