Raluca Turcan a anunțat că PNL nu susține un proiect inițiat de un senator liberal
- Carmen Vintil ă
- 2 martie 2017, 12:09
Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a precizat că iniţiativa legislativă a senatorului liberal Răducu Filipescu, potrivit căreia funcţionarii publici trimişi în judecată pentru corupţie nu ar mai fi suspendaţi din funcţie, nu are girul partidului şi nu va fi susţinută.
"Iniţiativa legislativă cu privire la Statutul funcţionarilor publici nu are girul PNL şi nu va fi susţinută. Măsura suspendării de drept din funcţie a funcţionarului public la momentul trimiterii în judecată pentru o serie de infracţiuni prevăzute în legea în vigoare este necesară şi trebuie menţinută", a declarat Raluca Turcan, citată de Agerpres.
Potrivit acesteia, a fost constatată şi prin mai multe decizii ale Curţii Constituţionale necesitatea unor măsuri de natură a asigura integritatea funcţiei publice.
"PNL se delimitează de această iniţiativă care nu a fost supusă dezbaterii şi deciziei conducerii partidului", a arătat liderul PNL.
Senatorul PNL Răducu Filipescu a depus la Parlament o propunere legislativă pentru abrogarea articolului 94, alin. (1), lit. m) din Legea 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici. Astfel, iniţiativa prevede ca funcţionarii publici să nu mai fie suspendaţi din funcţie dacă sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals şi infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţii.