PNL își dispută funcția de SECRETAR GENERAL. Cine s-a înscris în CURSĂ

PNL își dispută funcția de SECRETAR GENERAL. Cine s-a înscris în CURSĂ

După demisia lui Marian Petrache din funcția de Secretar General, liberalii sunt în căutare unui înlocuitor. Pentru că șefia interimară a PNL a revenit Ralucăi Turcan, care este din aripa fostului PDL, noul secretar general trebuie ales din rândul vechilor liberali.

"Evenimentul zilei" a aflat pe surse că liderii PNL se vor întâlni, duminică seara, pentru a alege persoana care va fi viitorul secretar general până la Congresul din iunie. Surse din partid au precizat, pentru EVZ, că printre doritori sunt senatorul PNL Iulian Dumitrescu, care este și liderul organizației și șeful organizației PNL București, Cristian Bușoi. Dumitrescu are susținerea fostului secretar general Ilie Bolojan și a majorității organizațiilor liberali din Ardeal, iar Bușoi beneficiază de suportul fostului parlamentar Teodor Atanasiu.

Cel mai popular atât în ambele tabere, fostul PDL și vechiul PNL, este Dan Motreanu, dar acesta nu a dorit să accepte funcția și a oferit susținerea lui Cristian Bușoi, au explicat surse liberale, pentru EVZ.

Aceleași surse au adăugat, pentru EVZ, că Bușoi se va înscrie și în cursa pentru șefia partidului. Funcția de secretar general, practic de numărul doi în PNL, este una de importanță majoră pentru că cel care o ocupă poate coordona partidul, are puterea de a pune în aplicare hotărârile forului de conducere și administrează resursele logistice șiumane ale partidului. 

Secretarul general asigură, împreună cu Comisia de organizare a alegerilor interne și buna desfășurare a acestora, inclusiv pregătirea Congresului pe care liberalii speră să-l poată organiza pe data de 17 iunie.