Scandal în PNL. Reacția consilierului demisionar, după ce a fi urinat pe stradă, în centrul Botoșaniului: „M-am dus acolo, în spatele unui copac!”

Scandal în PNL. Reacția consilierului demisionar, după ce a fi urinat pe stradă, în centrul Botoșaniului: „M-am dus acolo, în spatele unui copac!”

Ștefan Mihai este penelistul care și-a dat demisia din Consiliul Botoșani, după ce a fost prins urinând într-o zonă ultracentrală a orașului. Reacția fostului consilier local nu a întârziat să apară, care se dezice de această acțiune.

Duminică, în timpul unui cros pentru persoanele cu dizabilități, desfășurat în Botoșani, Ștefan Mihai a fost surprins urinând într-un un spațiu verde din centrul orașului. La începutul acestei săptămâni, fostul consilier și-a dat demisia din Consiliu și totodată, admite acuzațiile cu privire la controversatul gest, dar parțial. Ștefan a recunoscut că s-a deplasat într-o zonă verde, însă doar pentru a-și aranja echipamentul cu care urma să participe la cros.

„Ni s-a spus: pregătiți-vă! M-am dus și mi-am dat... Și unde să mă duc să îmi dau? M-am dus acolo, în spatele unui copac, mi-am ridicat slipul care era pe la jumătate, mi-am legat, mi-am... deci eram în fața lor (...) Eu m-am dus să mă urinez acolo? Eu m-am dus și mi-am ridicat... Mi-am scos bluza din trening (...). Eu m-am dus să mă urinez acolo? Chiar atâta minte pot să am la vârsta mea?”, a declarat Ștefan Mihai pentru Botoșăneanul.ro

Ne puteți urmări și pe Google News

Mai mult, Mihai Ștefan insistă asupra faptului că demisia sa nu are de a face cu evenimentul nefericit din weekendul trecut. Penelistul justifică decizia prin stresul acumulat în ultimii ani.

„Bine că am terminat cu politica, sincer. Mai bine îmi văd de treaba mea că m-am îmbolnăvit de trei ani, de când sunt în Consiliul ăsta. Nu am văzut în viața mea ce este în Consiliul ăsta” , a dezvăluit fostul consilier local pentru sursa citată.

Ștefan Mihai, scandal uriaș în Botoșani

Ștefan Mihai a fost în centrul atenției la crosul „Ridică și umblă”. Revenit de pe spațiul verde, el a început să țipe la organizatori, reproșându-le că au invitat și membri PSD la acțiune

Totodată, el a afirmat că respectiva competiție nu ar fi întrunit toate condițiile legale, deși el era unul dintre participanți. Un echipaj de jandarmi a intervenit pentru a-l potoli pe consilier, mai multe persoane reproșându-i faptul că reacțiile sale au fost provocate de consumul excesiv de alcool.