PNL a fost băgat în izolare politică. Singuri împotriva tuturor

PNL a fost băgat în izolare politică. Singuri împotriva tuturor

Confirmarea vine de la Ludovic Orban

DAN BARNA, USR

Cu întârziere de câteva zile, liderul PNL, premierul Ludovic Orban, a confirmat că partidul este pe cale să-și piardă aliații, dacă nu chiar acest lucru s-a și întâmplat. A făcut-o cu jumătate de gură, într-o emisiune televizată, precizând că nu se simte trădat de USR, deși s-a aliniat în spatele PSD. Spre deosebire de liderul deputaților liberali, Florin Roman, care i-a băgat pe cei din USR și PMP în aceeași oală cu PSD, Orban a dat dovadă de reținere. El a spus că nu a participat la videoconferința liderilor politici pentru că nu a fost invitat direct, ci printr-o scrisoare deschisă. Declarația este arogantă și nu este deloc de natură să atragă simpatia asupra celui care a făcut-o.

„Faptul că au participat la videoconferinţă nu înseamnă neapărat că şi-au schimbat poziţiile, deşi s-au cam aliniat simbolic în spatele PSD-ului prin această participare. Nu, dimpotrivă (nu se simte trădat - n.r.), eu am un dialog constant cu partenerii noştri de la USR, de la PMP şi simpla participare la o discuţie n-a reprezentat o abandonare a unei linii politice. Pur şi simplu a fost, aşa, poate un pic de naivitate”.

Premierul este conștient că mai are nevoie de USR în Parlament și, cu siguranță, după alegerile viitoare, ca să formeze o altă majoritate parlamentară care să-i permită să se mențină la guvernare.

Stategie politică sau rezultatul unui șir de gafe

Este clar că Ludovic Orban și PNL sunt izolați pe cena politică și nu se pot baza decât pe propriile forțe ca să se mențină la putere. Nu este foarte clar, acum, dacă izolarea este o acțiune planificată, parte a unei strategii politice, menită să-i prezinte, la final, drept singuri care au scos țara din criză sau doar rezultatul unui lung șir de gafe și aroganțe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Aliații de mai ieri, USR, PMP și UDMR, nu mai par interesați să pună umărul și să sprijine Guvernul necondiționat. Dimpotrivă, preferă să joace cartea opoziției, chiar dacă cu mănuși de catifea, urmărind să acumuleze puncte electorale.

POLITIC, PARTIDE, PRO ROMANIA, PARLAMENT, VICTOR PONTA

De cealaltă parte, PSD, Pro România și ALDE lansează atacuri furibunde și acuzații de incompetență la adresa echipei Orban, vis-a vis de felul în care gestionează actuala criză. Chiar și așa, e greu de crezut că Marcel Ciolacu, Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu vor depune moțiune de cenzură, cum a afirmat  liderul PSD, ca să preia  guvernarea. Tot ceea ce vor este să determine erodarea PNL și să profite ca să dea lovitura în toamnă sau la începutul anului viitor, când vor avea loc alegerile.

În acest context, singurul partener al PNL este noul coronavirus care îi împiedică pe ceilalți să acționeze împotriva lui Ludovic Orban și-l ajută să se mențină la guvernare.