Dragnea luat la ţintă de o voce importantă: „De unde a scos purcoiul de bani?”

Dragnea luat la ţintă de o voce importantă: „De unde a scos purcoiul de bani?”

Andrei Pleșu a făcut o analiză complexă și în același timp ironică a scenei politice din România, pe care o numește o chermeză de prost gust. Iată câteva din faptele care l-au făcut pe analist să ajungă la această concluzie tranșantă.

1. În Vinerea Mare, principala veste a fost prinderea lui Sebastian Ghiță, ”un băiat mediocru și inexpresiv”, dar care a reușit să răstoarne politica autohtonă cu niște ”dezvăluiri” despre care nici nu știm dacă sunt adevărate. ”Dacă sînt false, atunci de ce ne ocupăm de ele cu atîta foc? Dacă sînt adevărate, atunci am fost şi sîntem pe mîna unor neisprăviţi lacomi, a unor şmecheraşi obraznici, pentru care ţara nu e decît o şansă de carierism ieftin şi un inventar de resurse, tocmai bun de delapida”, scrie Pleșu, pentru Adevărul. După numeroasele discuții din ultima vreme despre întâlniri la care ar fi luat parte politicieni, șefi de instituții și capi ai serviciilor, singura concluzie la care putem ajunge este că ”nici nu mai contează care sînt „băieţii buni” şi care „băieţii răi”. Toţi sînt părtaşii aceluiaşi dans macabru, ai aceleiaşi farse”.

2. Un alte ”erou” al vremurilor noastre, Gabriel Oprea a susținut că, în 2008, a decis, de teama crizei, să-și scoată din bancă milionul de euro pe care îl avea. Dar cum a ajuns să aibă atât de mulți bani? Dar Liviu Dragnea cum a ajuns să-și contruiască un pălățel în Teleorman? ”Iar acum, de Sf. Paşti, cum îşi permite, cu atîta lejeritate, să-şi petreacă zilele de vacanţă prin îndepărtate ţări exotice? Cîţi români îşi pot permite aşa ceva?”, se întreabă Pleșu editorialul apărut în Adevărul.

3. Două ”zburdalnice doamne”, Carmen Dan (Ministru de Interne!) și Gabriela Firea (Primarul Capitalei) au reușit să transforme un subiect cu potențial tragic - jocul ”Balena Albastră” - într-un vesel ceai dansant.

Ne puteți urmări și pe Google News

4. ”Domnul ministru al Educaţiei şi-a dat seama că noua componenţă a comisiei pentru evaluarea doctoratelor plagiate (CNATDCU) e periculoasă. Preşedintele comisiei e academicianul Marius Andruh, un om onorabil, iar membrii ei sînt tot soiul de inşi competenţi şi cumsecade. În aceste condiţii n-ar fi exclus ca plagiatorii să fie chiar identificaţi! Păi „aiasta nu se poate!”. „Rămînem fără coledzi!”. Trebuie să-i aducem cu grăbire la butoane pe ai noştri! Am mai spus-o: ce să mai umblăm cu fiţe academice, cu experţi capabili să descopere furtul? Nu e mai cinstit să oferim titlul de doctor, în mod democratic, tuturor absolvenţilor de facultăţi? Ba chiar de liceu? Iar celor de la Academia de Informaţii să le punem la butonieră, încă din ultimul an de studiu, diploma de „doctor honoris causa”!”, continuă Andrei Pleșu.

5. ”La PNL domneşte o blegeală solemnă, la USR, o brambureală isterică, la PMP nu domneşte nimic”. Dar nici în tabăra puterii lucrurile nu stau mai bine, căci fiecare a ajuns să se lupte cu fiecare și toată lumea demască pe toată lumea.

6. La conducerea Institutului Cultural Român, cel responsabil cu imaginea României în străinătate, a fost numită Liliana Țuroiu, o creatoare de modă. ”Cu o personalitate ca dna Ţuroiu, ajutată şi de dl Mirel Taloş, votat ca vice-preşedinte (Nu prea ştiţi cine e? Foarte rău!) putem dormi liniştiţi. România va fi, de-aici înainte, pe buzele tuturor”, mai scrie Pleșu.

7. ”În acest vîrtej de perplexităţi, miracole şi subtilităţi, era nevoie şi de calmul, de siguranţa de sine, de sacrul comerţ cu destinul al unui mare scriitor român contemporan. Dl Nicolae Breban, într-o proaspăt apărută autobiografie, povesteşte, între altele, cum s-a străduit, ani de-a rîndul, să pună pe făgaşul cel bun „cercetarea epică pariziană”, reorientînd-o spre marile modele clasice. N-a reuşit. Care va să zică, nici pe-acolo lucrurile nu prea sînt în ordine. Poate doar să vină cu vreo idee dna Ţurui. Îi doresc succes!”, încheie Pleșu în aceeași notă ironică.