La vremuri noi, obiceiuri noi. O biserică din vestul țării dă dovadă de multă creativitate în misiunea de colectare a taxelor bisericești pentru noul an.
Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe "Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Şimleu Silvaniei au postat un anunţ pe reţelele de socializare. Acesta informează credincioşii cu privire la programul în baza căruia preoţii vor sfinţi locuinţele, la regulile pe care credincioşii trebuie să le respecte și nu în ultimul rând, la taxele bisericești pe care trebuie să le achite, relatează Antena3.
Conform tradiției creștine, până la Bobotează, preoţii umblă cu Iordanul – un vechi obicei prin care sunt sfinţite casele credincioşilor. Preoţii bisericii din Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj, au găsit o soluţie pentru a putea încasa taxele bisericeşti de pomelnic, de cult şi taxa pentru cruce în pandemie: credincioşii trebuie să pregătească din timp un plic, pe care să noteze numele familiei şi adresa.
Oficial, soluţia se recomandă pentru respectarea măsurilor de protecţie Covid-19 şi pentru reducerea timpului întâlnirii respective.
"Se recomandă ca, pentru respectarea regulilor de distanţare şi pentru reducerea timpului întâlnirii, credincioşii să pregătească din timp un plic, pe care să noteze numele familiei şi adresa, în care pot pune, după caz şi după dorinţa fiecăruia, pomelnicul familiei pentru pomenirile anuale (15 lei/nume/an), taxa de cult (100 lei/an/major angajat) şi taxa pentru cruce. Ulterior, în acelaşi plic, fiecare îşi va primi chitanţa la biserică.
În cazul în care programul afişat va suferi modificări din motive temeinice (ex: înmormântare, etc.) este important de reţinut, ca regulă principală, faptul că preotul nu va veni la sfinţirea caselor după ora 20:00”, au spus reprezentanţii bisericii.
Preoții nu au voie să consume cele oferite de gazde
Din cauza pandemiei, Mitropolia Ardealului a stabilit următoarele reguli:
- preotul, persoanele ce îl vor însoţi, precum şi credincioşii (cu toţi membri familiei) care îl întâmpină pe preot la casele lor, vor purta permanent masca de protectie şi vor folosi frecvent dezinfectant pentru mâini;
- preotul va fi însoţit de o singură persoană – cântăreţul (maxim două);
- preotul va binecuvânta cu aghiasmă doar de la intrarea în locuinţă, din pragul casei sau, cel mult, din holul de intrare în casă, fără ca persoanele ce-l însoţesc să intre;
- preotul şi persoanele ce îl vor însoţi vor respecta distanţarea fizică şi vor evita contactul direct cu enoriaşii (îmbrătişări, strângeri de mână etc.), interacţiunea cu credincioşii rezumându-se doar la stropirea cu aghiasmă;
- preotul şi persoanele ce îl vor însoţi vor evita să poposească în casele enoriaşilor pentru a consuma din cele oferite, precum şi şederea îndelungată în alte spaţii închise.