

Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, a lăsat să se înțeleagă că în 2024 s-ar putea să revină la Casa Albă. Ea a vorbit despre posibilitatea ca soțul ei, Donald Trump să candideze pentru un nou mandat prezidențial, după cum relatează CNN.
„Cred că am realizat multe în cei patru ani ai administrației Trump”, a spus Melania Trump pentru Fox News.
Acesta a fost primul său interviu pe care l-a acordat de la încheierea mandatului de președinte al lui Donald Trump. Întrebată dacă ar putea reveni la Casa Albă, din nou, în cazul în care Donald Trump candidează din nou, ea nu a respins ideea, chiar dacă nu a dat un răspuns tranșant.
„Niciodată să nu spui niciodată”, a afirmat Melanie Trump.
În timpul interviul pe care l-a acordat pentru Fox News, Melanie Trump a vorbit și despre noile sale proiecte NFT. Fosta primă doamnă este implicată în producerea și vânzarea mai multor jetoane jetoane nonfungibile (NFT). Este vorba despre obiecte de colecție digitale și, de multe ori, piese de artă digitală pe care le comercializează prin intermediul site-ului său. Aceste articole pot fi achiziționate doar cu criptomonede.
Se pare, însă, că afacerea lui Melanie Trump nu merge foarte bine, dat fiind că primul lor de NFT scos la vânzare, la începutul acestui an, nu i-a adus veniturile scontate. Vânzările nu au atins pragul de 250.000 de dolari pe care contuse fosta primă doamnă.
Cel mai recent NFT creat, numit „The MetaRose”, este un trandafir albastru cu animație.
Soția fostului președinte Trump a spus, în timpul interviului, că „o parte din încasările” din vânzarea acestor NFT-uri, listate la 150 de dolari bucata, vor fi direcționate în vederea susținerii copiilor aflați în asistență maternală.
De altfel, este un obicei împământenit, ca soțiile președinților americani să înființeze și să gestioneze organizații non-profit sau fundații prin care să-și promoveze inițiativele. De cele mai multe ori este vorba despre susținerea unor activități de caritate sau de protecție a mediului.
În acest context, CNN a cerut de mai multe ori informații despre procentul din vânzările de NFT pe care Melanie Trump l-a direcționat către organizațiile care desfășoară activități caritabile. Nu a primit, însă, răspuns, așa cum nu a primit răspuns nici la întrebările privind numele acestor organizații.
Melanie Trump nu a declarat niciodată în intervențiile sale publice câți bani a încasat din vânzarea acestor articole digitale.
Un NFT (non-fungible token – jeton nonfungibil) este un activ cripto care reprezintă un fişier digital. Este vorba despre imagini, clipuri video sau articole dintr-un joc online. Token-ul este o dovadă care îi dă posesorului acestor active acces la o valoare digitală. Caracterul non-fungibil presupune că token-urile nu pot fi replicate. Aceste caracteristici fac din NFT-uri bunuri digitale unice care suscită interesul colecționarilor.
NFT-urile se comercializează la fel ca orice altă operă de artă sau ca un obiect de colecție, doar că sunt în format digital.