Piruetele lui Dragnea au amețit PSD

Piruetele lui Dragnea au amețit PSD

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a fost cel mai antipatic politician al anului, acesta întrunind 26,47% din voturi în sondajul la care au participat 11.000 de cititori EVZ

Dragnea a condus Guvernul de stânga cu o mână de fier, înclinația acestuia spre controlul total al scenei politice fiind combustibilul care a alimentat o serie de crize majore. În joc au fost soarta guvernării și unitatea PSD.

În luna iunie, la ordinul lui Dragnea, PSD și-a răsturnat propriul Cabinet Sorin Grindeanu. Fostul prim-ministru a fost docil la începutul guvernării, dar pe măsura trecerii timpului a început să colaboreze cu adversarii politici ai liderului PSD, precum Victor Ponta și a început să devină o amenințare pentru Dragnea, așa că liderul social-democrat l-a eliminat din joc.

Topogan

Relația lui Dragnea cu următorul premier, Mihai Tudose, s-a deteriorat mult mai repede, pe fondul punerii sub acuzare de către DNA a doi miniștri PSD, printre care cel al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, cel mai fidel om al lui Dragnea din Guvern. Tudose nu și-a apărat miniștrii și Dragnea a fost la un pas să schimbe și al doilea premier în decurs de opt luni, singura opreliște fiind teama partidului că președintele României nu va nominaliza și a treia oară un premier de stânga, iar PSD va sfârși în opoziție.

Execuții

De altfel, pe tot parcursul anului, liderul PSD s-a erijat în cel mai bun cunoscător al programului de guvernare și a criticat în permanență, în public, miniștrii care nu au respectat „la virgulă” documentul cu care PSD a câștigat alegerile parlamentare. Pentru suspiciuni că ar pregăti un puci în partid, fostul ministru al Apărării, Adrian Țuțuianu, a fost eliminat din Guvern, la cererea lui Dragnea.

Joc dublu

Liderul PSD a practicat și un joc dublu în special în domeniul legislației penale. Deși a lăsat senzația că este singurul în măsură să dicteze direcția partidului, în vulcanul politico-social generat de schimbarea Codurilor Penale prin OUG 13, Dragnea a ridicat din umeri, afirmând că nu are nicio implicare. Mai mult, în contextul în care liderii PSD afirmau că partidul este hăituit prin dosare penale de instituțiile de forță ale statului și pus la colț, pe nedrept, de o serie de ambasade străine, totul spre beneficiul președintelui Klaus Iohannis, liderul PSD i-a promis ambasadorului SUA, Hans Klemm, că șeful statului nu va pierde atributul numirii șefilor DNA și DIICOT, promisiune îndeplinită.

Sistemul

La dorința lui Dragnea, PSD a adoptat la finalul anului o Rezoluție în care denunță abuzuri ale „Statului paralel și ilegitim”, pe care Klaus Iohannis îl tolerează. În același timp, Dragnea a stat tot anul cu mâna întinsă spre Cotroceni, încercând fără reușită să fie primit la negocieri. Șeful PSD s-a autoproclamat un adversar al „Sistemului”, dar a evitat să lămurească întâlnirile sale cu șefa DNA, Laura Codruța Kovesi și foștii șefi ai SRI, George Maior, și Florian Coldea, aspecte relatate de EVZ. În luna noiembrie, Dragnea a fost pus sub acuzare de către DNA pentru constituire de grup infracțional organizat.

Președintele nu a reușit să medieze conflictele dintre Parlament, Guvern și Justiție. FOTO: EVZ

Liderul PNL, Ludovic Orban, s-a luptat în zadar cu „ciuma roșie” FOTO: EVZ

În topul celor mai antipatici politicieni ai anului, realizat de cititorii EVZ, Dragnea este urmat de Klaus Iohannis (23,83% din voturi), Ludovic Orban (15,15%), Călin Popescu Tăriceanu (13,21%) și Gabriela Firea (6.49%).

Ne puteți urmări și pe Google News