Alina Mungiu-Pippidi consideră că procentele minoritare pot arăta adevăruri importante pentru justiția noastră. Aceasta a alcătuit o listă de argumente pro și contra.
”Mare păcat că toată lumea are prejudecăți și ca atare o opinie dinainte formată despre meciul dintre Tudorel Toader și Codruța Kovesi, care devine astfel doar încă o rundă a luptei politice de la noi. Pentru că deși adevărul nu este sută la sută de partea cuiva, chiar procentele minoritare pot arăta adevăruri importante pentru justiția noastră, dacă ne păstrăm ideea constructivă că trecem prin circul ăsta ca să îmbunătățim ceva, nu urmărim doar că e mai pasionant ca un meci oarecare. Scriu ca atare cele ce urmează în acest spirit, pentru partida minoritară, niciodată cîștigătoare în alegeri sau așteptînd vreo recompensă, a statului de drept, a celor care pun regulile și aplicarea lor imparțială mai presus de tabere, de partide și de persoane. Ca atare fac aici o sinteză în argumente pro-Toader, argumente pro-Kovesi, și un scurt comentariu despre stil și argumentare, cu care și încep”, scrie Pippidi pentru Romaniacurata.
”Conferința de presă a ministrului Toader a fost jalnică din punct de vedere a comunicării, dar omul a apucat să își prezinte argumentele, care au făcut impresie mai mare puse laolaltă decît separat. A fost un dezastru că textul în română și în engleză nu a fost imediat accesibil (cel în engleză o exista măcar azi?). Juriștii români sunt prolicși și termină rapoartele tîrziu, că scriu mult și prost: aceeași situație cu raportul anual al DNA, difuzat cu o zi înainte de prezentare doar, și mai penibil în contextul ăsta de conflict.
Ce să mai spunem de raportul Inspecției judiciare privitor la Kovesi, enorm de lung, în care metodologia (pretențios de numit așa, dar în fine) era în raport în loc să fie în anexe, și în care trebuie să cauți cu lupa faptele și tot nu te lămurești. Dacă raportul autentifică înregistrarea din DNA, cum cred eu că înțeleg că face, aceasta e detrimentală pentru Kovesi, dar clar nu e din raport (mai există și versiuni contestate), și ce e clar trebuia pus pe pagina 1 în sumarul executiv, nu să dăm la cititori noi, la cerere, Romania curată, numărul paginii unde e dovada.
În general, e o lipsă de respect într-un raport public să nu ai un sumar executiv care să rezume argumentul pe care îl faci, sau concluzia principală. În sfîrșit, eu nu am înțeles nimic din analiza cost-eficiență prezentată de minister, și tare mă tem că nu eu sunt de vină, că predau cost-eficiență la o școală de politici publice și am supervizat și analiza cost-eficiență din raportul Freedom House din 2005 aplicabilă la DNA. Cum se face că eu am calculat condamnarea (nu rechizitoriul) la suma de aproximativ o sută de mii de dolari, iar aici suntem la mii de lei? Dat fiind diferența enormă, care nu poate fi explicată exclusiv prin creșterea eficienței DNA față de PNA, e clar că sunt cheltuieli indirecte care nu sunt incluse, mai probabil nu sunt incluse deloc cheltuieli indirecte, și dacă nu luăm în considerare nici inputul complet, nici outcome-ul (cum se termină procesul, și în cît timp, pentru care trebuie discountat), sumele prezentate nu au nici o relevanță.
Ceea ce sare în ochi e că în continuare justiția noastră e unde era și acum 15 ani cu statistica, la capitolul nici măcar categoriile nu sunt relevante, darămite documentarea lor. Iată o problemă de care ministrul Justiției ar trebui să se ocupe, și la fel și CSM, că e cam penibil să ieși public cu așa ceva”, a mai scris aceasta.
Recomandările noastre
