Ministrul Sorina Pintea a făcut o afirmație bombă într-un interviu pentru Evenimentul zilei: a alcătuit un colectiv pentru a fi elaborate legile Sănătății, a găsit și posibilitatea accesării unor fonduri pentru această activitate, o sumă considerabilă, 650.000 de euro. De mai bine de doi ani se vorbește de diverse legi în domeniu, câteva proiecte fiind prezentate drept succese ale diverșilor demnitari, dar mai toate s-au blocat prin Legislativ sau au rămas la nivelul de inițiative. Pintea vorbește despre modificări ale acestor proiecte, unele fiind ale guvernelor sau grupurilor PSD-ALDE, cum ar fi legile transplantului sau vaccinării.

Proiectul legii tarnsplantului trebuie updatat

– Evenimentul Zilei: În urmă cu niște ani, ați refuzat să deveniți parlamentar. Ce v-a determinat acum să acceptaţi funcţia de ministrul al Sănătăţii?

– Sorina Pintea: Am avut o discuţie cu soţul meu şi el m-a încurajat să fac acest pas pentru că pot face bine. Când cel de lângă tine îţi spune asta fără martori asta înseamnă că el crede cu adevărat lucrul acesta.

– Evenimentul Zilei: Ce înseamnă să faci bine?

– Să-ţi pese, în primul rând să îţi pese. Dacă nu empatizezi cu oamenii, nu faci nimic. Sunt multe poveşti de viaţă, dar sunt foarte multe poveşti triste. Mi-am făcut un prieten foarte bun, un băiat, Mihăiţă se numeşte. Are 24 de ani şi are o boală rară şi probabil că ar necesita transplant de plămâni. M-a sunat într-o zi şi mi-a spus că vine cu un prieten cu aceeaşi patologie. Eu eram foarte fericită pentru că m-am pregătit într-un fel pentru întâlnirea cu ei, citind mai mult despre boală şi aflând cum se poate ţine sub control. Şi i-am spus: “Ştii Mihăiţă, o să poţi să faci transplant de plămâni”. La care el îmi spune: “Da, dar să ştiţi că el are nevoie mai devreme decât mine”. A fost absolut impresionant. Deci despre ce vorbim?! Despre poveşti de viaţă …

– Dar ştiţi că poveştile acestea nu apar pentru prima oară. Problema transplantului de plămâni a fost subiect de război între o unitate medicală şi un ministru la un moment dat.

-Dar nu ar fi trebuit să fie. Până la urmă este un lucru pe care va trebui să îl facem. Sunt pacienţi care au nevoie de un astfel de transplant şi care sunt refuzaţi de ţările europene în acest moment. Va trebui să regândim puţin transplantul, astfel încât cei care au cu adevărat nevoie să beneficieze de acest tratament.

– Dar există un proiect de lege …

– Da, dar pe care va trebui să îl updatăm. Nu este cam ceea ce ne dorim. Îl vom updata. Foarte interesant, să ştiţi că sunt foarte mulţi tineri specialişti care s-au specializat în transplant în Europa şi care au venit spre noi, spre minister, cu foarte multe idei bune. Am şi făcut un grup de lucru format din ei şi au un etuziasm extraordinar şi o dorinţă de a face bine nestăvilită. Şi cred că asta este foarte important.

– Şi unde erau oamenii aceştia? Ştiţi care e problema, doamna ministru, acestea sunt lucruri pe care este clar că nu le mai putem rezolva doar gândind pozitiv.

– Da, dar e un început. Adică, gândind pozitiv aducem oameni buni în jurul nostru. Oameni care au idei, oameni care vor să facă ceva. Până la urmă nu suntem o societate închisă.

– Dar ce s-a întâmplat până acum de nu s-au pornit anumite lucruri?

– Eu nu caut vinovaţi şi nici nu mă întreb de ce nu s-a întâmplat. Pur şi simplu ştiu ce trebuie să fac sau ce am de făcut. Discut cu oamenii şi îmi dau seama ce îşi doresc.

– Nu ar trebui să înţelegeţi ce au greşit cei dinainte ca măcar să nu le repetaţi erorile?

-Asta nu a fost greu, să vedem ce s-a greşit. Cred că, dar nu numai la nivelul ministerului Sănătăţii ci în general la nivelul societăţii noastre, avem grave probleme de comunicare. Ne este frică să vorbim, ne este teamă. În mod normal o problemă poate fi rezolvată dacă o faci cunoscută şi stabileşti de unde porneşti. Să ştiţi că aţi rămâne surprinşi câţi oameni vin cu idei şi cu soluţii în rezolvarea acelei probleme. Eu în general pun lucrurile pe masă şi să ştiţi că vin idei, vin soluţii. Problema este că suntem în situaţia în care în sistemul de asigurări de sănătate contribuim mai puţini pentru foarte mulţi. Şi atunci ar trebui să găsim şi soluţii alter native astfel încât toţi să aibă un acces egal la sistemul medical. Dar dacă îl vrem de calitate, dacă îl vrem la un nivel înalt, va trebui să găsim şi alte soluţii. Eu am ajuns la concluzia, ajungând în minister, că este mult prea multă ură în jur. Nu cred că este de bun augur.

 – Aşa e Bucureştiul sau aşa e ministerul Sănătăţii?

– În Bucureşti nu prea am avut timp să merg pentru că îmi petrec prea mult timp aici (la ministerul Sănătăţii –n.r.). Dar nu neapărat în ministerul Sănătăţii. În ministerul Sănătăţii să ştiţi că oamenii abia aşteaptă să muncească. Nu am găsit rea voinţă şi cred că asta e cel mai important. Sunt doar obişnuiţi cu un anumit stil care nu este neapărat şi stilul meu.

 

 „Vom crea un cod de legi ale sănătăţii”

– Dar există legi ale sănătăţii, ale salarizării. Vreţi să le schimbaţi?

– Legile sănătăţii, da. Legea salarizării abia ce a intrat în vigoare. Dar legile sănătăţii trebuie făcute şi vorbesc despre legi, pentru că am declarat încă de la început că va fi vorba de un cod de legi. Adică să începem cu prevenţia, cu malpraxisul, legea transplatului, legea vaccinării, toate trebuie să fie cuprinse şi să aibă continuitate.

– Dar există nişte schelete deja?

– Avem un grup de lucru format la nivelul ministerului Sănătăţii format din somităţi, spun eu, ale lumii medicale şi ale organizării în domeniu medical.

– De cât timp este format?

– De două săptămâni. Eu sunt ministru de o lună.

– Nu existau şi dinainte? Că, spre exemplu, legea transplantului, astea sunt deja sintagme …

– Sigur că da, dar noi va trebui să le updatăm.

– Sub ce formă? Că există nişte reguli ale tehnicii legislative.

– Acest grup de lucru nu va scrie legile în sine, ci va stabili structura legilor sănătăţii. Pentru asta am accesat de când am venit la minister un fond şi astăzi am primit vestea că a fost admisă cererea noastră de finanţare. Este vorba de 650.000 de euro pentru o armonizare a legislaţiei. Vom aduce echipe de specialişti care vor cunoaşte tehnică legislativă şi toate celelalte.

– Păi da, că nu poţi interveni oricând asupra unei legi…

– Sigur că da. Dar structura o va face acest grup de specialişti.

 

„Managerii de spitale trebuie să găsească soluţii”

– Aţi spus în mai multe rânduri că există soluţii pentru managerii de spitale pentru a nu mai sta cu mâna întinsă la minister pentru resurse…

– Da, sigur. Din punct de vedere legal există posibilitatea ca spitalele să aibă venituri proprii din servicii medicale la cerere. Dar asta înseamnă că medicul trebuie să facă asta. Pur şi simplu am armonizat legislaţia cu ceea ce ne doream noi. Adică am stimulat munca. Din veniturile obţinute din serviciile medicale la cerere, o parte am dat medicului. Eu o văd asta ca pe o soluţie de suplimentare a veniturilor pe care statul o poate oferi în acest moment. Eu tot repet că este momentul ca managerul să devină manager, adică să găsească soluţii.

– Managerii par dispuşi să caute soluţii?

 – De când am venit la minister analizez diverse solicitări ale spitalelor şi ce îmi place foarte mult este faptul că vin mulţi manageri cu indicatorii şi mă roagă să îi analizăm şi să discutăm împreună, să căutăm soluţii, ştiind că nu există multe resurse în acest moment. Deci au înţeles că lucrurile trebuie să se mişte. Apoi trebuie să oprim şi pierderile pe care voit le generăm uneori.

– Apropo de spitale. La începutul mandatului aţi anunţat că veţi face nişte vizite inopinate.

– Am făcut şi anunţate şi neanunţate. La Călăraşi spre exemplu am rezolvat nişte probleme punctuale împreună cu medicii, cu managerii, cu preşedintele Consiliului Judeţean. Am găsit nişte soluţii care le erau la îndemână, dar probabil că, focusându-se pe o problemă, nu le-au văzut. La Olteniţa în schimb am rămas impresionată de faptul că se implică Consiliul Local, dar şi mai impresionată de medicii de acolo care lucrează ca pe front. Au un compartiment de primiri urgenţe, nu foarte dotat sau aproape deloc dotat, şi conform protocoalelor dacă, spre exemplu, un pacient are un accident în Frumuşani, aproape de Bucureşti, el este dus la Olteniţa pentru că aşa spune protocolul. Aceia sunt adevăraţii eroi. Medicina nu înseamnă ce vedeţi aici. Chiar dacă a fost o vizită anunţată a fost o discuţie foarte deschisă cu medicii. Şi, bineînţeles, venind am discutat cu cei de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, am sugerat nişte soluţii pentru acel compartiment, care numai compartiment de Primiri Urgenţe nu este. Mi-a fost drag să discut cu ei şi mai discutăm la telefon.

– Da, dar astea sunt anormale…

– Să ştiţi că sunt multe lucruri anormale, chiar în jurul Bucureştiului.

– Şi dintre vizitele neanunţate. Aţi avut vreo supriză neplăcută?

– Da, dar nu vă pot da exemple. Important este că oamenii vorbesc şi spun şi faptul că dorim noi legi ale sănătăţii este foarte important. Pentru că până la urmă trebuie să răsplăteşti munca într-un fel sau altul. Să poţi să lucrezi într-un sistem care să te merite.

 

„Trebuie să existe măsuri de coerciţie în legea vaccinării”

– Cum vedeţi dumneavoastră legea vaccinării, nu ideea vaccinării?

– Eu m-am declarat un susţinător a obligativităţii vaccinării.

– În forma în care este?

– Este Parlamentul care se ocupă de asta, dar pot să spun că avem nevoie de obligativitatea vaccinării. Cuvântul “obligativitate” trebuie să existe în lege. În primul rând pentru sănătate şi predictibilitate.

– În forma ei actuală este destul de neclară acea obligativitate. Nu există repercusiuni dacă nu o faci.

– Da, vor mai fii discuţii. Măsurile de coerciţie trebuie să existe dacă nu te informezi. Asta este părerea mea. Părintele trebuie să conştientizeze ce se poate întâmpla dacă nu o face. Zilele trecute a apărut un studiu ale unei asociaţii de autism care spune că nu s-a găsit nicio legătură între vaccinare şi autism.

 

Campanie door to door pentru legea vaccinării

– Problema vaccinării la noi în ţară în ce măsură este din cauza campaniei antivaccinare şi în ce măsură din vina autorităţilor?

– Răspunsul meu poate fi „da”, în acelaşi timp.

– Adică atâta timp cât nu trimiţi vaccinurile în cele mai îndepărtate locuri ale ţării, cât nu există persoanele care să îi contacteze pe părinţi să discute, să-i informeze …

– Până la urmă, am discutat şi cu câteva asociaţii de pacienţi, pentru acele zone campanii door to door ar fi cea mai importantă. Şi se poate face uşor o campanie door to door pentru că ar fi foarte mulţi voluntari care ar face asta.

– Şi de ce nu s-a făcut?

– Nu mă întrebaţi de ce nu s-a făcut. O să vă rog peste câţiva ani să mă întrebaţi dacă nu o voi face de ce nu am făcut-o.

– Noi trăim într-o perioadă în care sunt diabolizaţi cei care vorbesc în favoarea antivaccinării şi nu oferim nimic în schimb. Adică îndepărtând acest discurs noi nu oferim altul.

– Ba da, există campanii de promovare. E adevărat nu atât de vocale pe cât ar trebui să fie. Ne ocupăm şi de asta pentru că şi asta cere resurse. Am luat Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) ca şi partener.

– Nici nu puteam altfel…

– Da, nici nu puteam altfel. Eu sunt foarte mândră pentru că doamna Zsuzsanna Jakab, care este directorul regional al OMS, va veni la sfârșitul lunii mai în România să ne ajute să promovăm, să demarăm campania de vaccinare cu adevărat.

– Dar există vaccinurile necesare peste tot?

– Din informaţiile mele avem cantităţile necesare. Dar să ştiţi că am rămas surprinsă. Mergeam spre casă şi am auzit la radio o ştire: „nu avem ser antirabic la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi. Am cerut, ministerul Sănătăţii nu ne-a dat, la Unifarm nu există în depozit”. Vă imaginaţi că am dat telefoane imediat. Eu ştiam ceva şi doream să mi se confirme. Nu Unifarm-ul făcea distribuţia, pur şi simplu biroul de achiziţii ale spitalului respectiv trebuia să caute în piaţă, exista, le-am dat eu firmele pentru că eu ştiam de la mine, de la fostul meu spital. Nu îmi venea să cred.

– Ei aşteptau de la centru…

– Da. Am pus mâna pe telefon şi am întrebat-o pe doamna manager: ”spuneţi-mi vă rog, trebuie să vină ministrul să vă facă achiziţia de ser?”. Îmi zice: “dar ştiţi că este ser?”. “Da, ştiu că este ser. Este ser, nu Unifarm-ul face distribuţia, vă rog să căutaţi în piaţă!”. Vă imaginaţi că în mintea omului a rămas că ministerul Sănătăţii nu a pus la dispoziţie vaccinul antirabic. Mi s-a părut aşa … Nu vreau să nu îmi asum ceea ce Ministerul nu poate oferi sau nu a putut oferi la un moment dat, dar sunt şi probleme punctuale care nu sunt rezolvate. Aş putea să vă dau o multitudine de exemple. Da, imunoglobulina a fost o criză, este în continuare până când vom rezolva continuitatea.

 

„Sunt foarte mândră de toţi copiii mei”

– Aţi înfiat un copil?

– Da.

– Când şi de ce?

– Fetiţa mea are acum un an şi şase luni. Am adus-o acasă când avea o lună şi o zi. De ce? Pentru că ne-am dorit şi eu şi soţul meu.

– A fost o întâmplare sau aţi umblat şi aţi căutat?

– Ne-am dorit de mult, ne gândisem cu câtva timp înainte, dar faptul că este ea a fost o întâmplare.

– A fost abandonată în spitalul unde eraţi manager?

– Da, dar asta nu are importanţă. Ne-am dorit să adoptăm un copil.

– Câţi copii aveţi acum?

– Trei.

– Sunteţi mândră de toţi trei?

– Da, indiferent de lucrurile care s-au întâmplat sunt foarte mândră de ei. Pentru fiecare în felul lui.

 

„Am învăţat multe lecţii ale umilinţei”

– V-a învăţat ceva lecţia cu băiatul care a trecut printr-o condamnare? (unul dintre fiii Sorinei Pintea a fost condamnat pentru trafic de droguri, fiind eliberat în urmă cu doi ani –n.r.)

– Multe, foarte multe.

– Ce?

– În primul rând am învăţat că o mamă iubeşte necondiţionat. Şi am învăţat foarte multe lecţii ale umilinţei de care nu îmi e ruşine.

– V-aţi expus?

– Sigur, dar mi-am asumat pentru că eu niciodată nu am ascuns nimic. Nici nu puteam să ascund, viaţa mea a fost ca o carte deschisă. Dar am vorbit despre aceste lucruri, inclusiv tinerilor. Am fost invitată în multe locuri şi am vorbit foarte deschis despre asta pentru că mie mi s-a părut că nu vorbim suficient despre anumite lucruri care se întâmplă lângă noi. Eu am spus că Dumnezeu m-a ferit de altceva şi am luat lucrurile ca atare. Nu am făcut intervenţii nicăieri, pur şi simplu m-am comportat demn.

– Era o nebunie să faceţi intervenţii …

– Nu, nu am făcut-o şi nici nu îmi stă în caracter chiar dacă a fost vorba de copilul meu. A fost o perioadă foarte grea şi foarte dureroasă.

– Câţi ani a durat?

– Patru.

 

Am strâns din dinţi şi m-am dus înainte”

 – V-a costat cariera politică. Nu?!

– Da, într-un fel. Dar nu pot să spun că mi-am dorit neapărat o carieră politică. Pur şi simplu am muncit şi până la urmă dacă munceşti vrei să şi culegi roadele. Eu întotdeauna am fost de stânga, de când mă ştiu. Este normal, cred, ca într-o democraţie să existe şi stânga şi dreapta, eu sunt aşa. Deşi foarte multe din lucrurile pe care le-am făcut ar fi de natură liberală, dar nu asta e important.

– Să pui o întreprindere întreagă să muncească să strângi un fond pentru a educa doar pe unii dintre salariaţi e de stânga.

– Da, dar mi-am asumat. Nu prea îmi place să vorbesc despre viaţa mea personală pentru că fiecare avem povestea noastră de viaţă. Eu cred că trebuie să judecăm oamenii după fapte, după ceea ce fac.

– Faptele ne sunt influenţate de viaţa personală…

– E adevărat, dar eu întotdeauna am muncit la fel. Am strâns din dinţi şi m-am dus înainte.

 

Te-ar putea interesa și: