Un elicopter a aterizat într-o benzinărie. Cine este pilotul

Un elicopter a aterizat într-o benzinărie. Cine este pilotul Sursa foto: Arhiva EVZ

Pilotul care a aterizat cu elicopterul într-o benzinărie este cetățean de naționalitate germană, a anunțat Autoritatea Aeronautică Civilă Română. Reamintim că la o benzinărie din Curtea de Argeș un pilot a aterizat cu elicopterul pentru a alimenta.

Pilotul care a aterizat cu elicopterul într-o benzinărie este cetățean german

Mai exact, în urma verificărilor efectuate în legătură cu zborul și respectiv aterizarea elicopterului Robinson 44 cu nr. de înmatriculare N-1019V, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a identificat deținătorul aeronavei, în persoana unui cetățean de naționalitate germană și a costatat că au fost încălcate reglementările în vigoare în ceea ce privește desfășurarea zborurilor civile pe teritoriul României.

Autoritatea Aeronautică a anunțat că pilotul a încălcat absolut toate regulile aviatice din România. Astfel, s-a constat încălcarea Art. 14, alin. 1) și 2), lit. a) din Codul aerian, potrivit cărora „Decolarea şi aterizarea aeronavelor se efectuează de pe/pe aerodromuri certificate în acest scop, potrivit reglementărilor specifice. 19/06/2020 - Derogare prin Codul Aerian din 18/03/2020.

Ce mai prevede Codul Aerian

2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în măsura în care nu contravine reglementărilor europene, următoarele categorii de aeronave, când execută zboruri exclusiv pe timp de zi: avioanele cu masa maximă la decolare mai mică de 5.700 kg, elicopterele, aeronavele ultrauşoare şi aeronavele nemotorizate, precum şi aeronavele fără pilot la bord cu masa maximă la decolare mai mică de 150 kg, pot ateriza pe şi, respectiv, pot decola de pe un teren/o suprafaţă de apă, altul/alta decât un aerodrom certificat, în următoarele condiţii cumulative:

Ne puteți urmări și pe Google News

a) terenul sau suprafaţa de apă este amplasat/ă în afara zonelor dens populate şi la o distanţă de siguranţă, nu mai mică de 150 de metri, de orice clădire cu destinaţie de locuinţă, unitate medicală sau unitate de învăţământ”.

@bigi.bas #CapCut #helicopter #curteadearges #refuel ♬ Helikopter - Fazlija

Pilotul nu a respectat legile spațiului aerian național

De asemenea, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a constat că nu a fost respectat Art. 3, alin. (1), literele a), b), c) din HG nr. 859 / 2021, potrivit cărora „Zborul unei aeronave civile cu pilot la bord în spațiul aerian național se consideră autorizat dacă aeronava este asigurată, după caz, conform legii, pentru daune produse terților și:

a) pentru zborul IFR, pentru zborul VFR executat în întregime sau parțial într-o porțiune din spațiul aerian național unde furnizarea serviciilor de control al traficului aerian este obligatorie, pentru zborul unei aeronave care traversează granița regiunii de informare a zborurilor - FIR București, precum și pentru zborul deasupra mării libere executat în spațiul aerian al FIR București, operatorul aeronavei a depus un plan de zbor în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 al Comisiei din 26 septembrie 2012 de stabilire a regulilor comune ale aerului și a dispozițiilor operaționale privind serviciile și procedurile din navigația aeriană, cu modificările ulterioare, precum și cu standardele și practicile recomandate emise de Organizația Aviației Civile Internaționale;

Pilotul care a aterizat cu elicopterul într-o benzinărie. Sursa foto: Facebook

A fost încălcat Regulamentul UE

b) pentru zborul VFR executat în întregime în zone de spațiu aerian de clasă G și care nu intră sub incidența a), operatorul aeronavei a depus un plan de zbor în conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) nr. 923/2012 al Comisiei, cu modificările ulterioare, precum și cu standardele și practicile recomandate emise de Organizația Aviației Civile Internaționale sau, la alegerea operatorului aeronavei, a făcut o notificare de trafic VFR la Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în conformitate cu metodologia prevăzută în anexa nr. 1;

c) aeronava este operată exclusiv într-o porțiune de spațiu aerian rezervat pentru zborul sau tipul respectiv de activități de zbor”, se arată în Codul Aerian.

Autoritatea Aeronautică Civilă Română a sesizat Federal Aviation Administration din SUA

Totodată, având în vedere cele constatate și pentru ca instituțiile cu atribuții să poată lua măsurile care se impun, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a sesizat Federal Aviation Administration din SUA, în calitate de stat de înmatriculare al aeronavei în cauză, precum și Autoritatea Luftfahrt-Bundesamt, în calitate de stat al operatorului aerian.

Autoritatea Aeronautică Civilă Română dă asigurări că, în calitate de instituție cu atribuții în supervizarea spațiului aerian civil, va sancționa drastic orice încălcare a reglementărilor aeronautice în vigoare.

Cel mai probabil, aparatul de zbor, cu o autonomie de aproximativ 500 de km, a rămas fără combustibil, iar pilotul a decis să aterizeze la cea mai apropiată benzinărie. Elicopterul a fost împins până la pompă, aparatul de zbor având roți detașabile.

Elicopterele de tip Robinson 44 sunt cele bine vândute aeronave civile din lume. Au patru locuri, o autonomie de 560 de kilometri şi o greutate mai mică de o tonă, atunci când nu sunt încărcate. Un aparat de zbor nou costă aproximativ 500.000 de dolari.