Piedone şi Sava s-au relaxat în parcul de distracţii│Foto galerie
- Daniel Teodoreanu
- 21 mai 2016, 22:04
Candidatul PNL la Primăria Sectorului 4, Răzvan Sava, s-a întâlnit sâmbătă, în Orăşelul Copiilor, cu Cristian Popescu-Piedone, candidat la Consiliul Local din partea PP-USL, iar ocazia a fost folosită de ambii pentru a se relaxa la fel cum o făceau în copilărie.
“Azi ne-am amintit cum este să fii copil. În Parcu Copiilor sunt multe distracţii pentru cei mici. După discuţiile cu cei mari, am profitat şi noi de timpul liber pe care ni-l permitem în această campanie şi ne-am întors în timp”, au declarat cei doi candidaţi, conform mondonews.ro.
Aşa cum se vede şi în imagini, ambii s-au distrat copios şi chiar au testat experienţa vopsitului pe faţă, Piedone dorind rolul lui Shreck, iar Sava pe cel al lui Wolverine.
Sursă foto: mondonews.ro
Piedone si Sava s-au relaxat in parcul de distractii