Phishing asupra clienţilor Raiffeisen

Phishing asupra clienţilor Raiffeisen

FRAUDĂ. Clienţii Raiffeisen Bank au fost ţinta unui atac de tip phishing.

Aceştia au fost îndemnaţi să introducă o parte din cifrele de pe carduri pentru a verifica validitatea accesului la cont, sub pretextul că echipa de securitate a băncii a depistat o încercare de fraudare prin intermediul internetului. Apoi, clienţilor băncii li se cere să introducă codul de utilizator şi parola, precum şi ultimele opt cifre din cele 16 înscrise pe carduri. Reprezentanţii Raiffeisen au confirmat atacul şi au precizat că au luat legătura cu furnizorul de servicii de internet pentru a bloca accesul pe această filieră, informează Mediafax. Banca susţine că nu solicită niciodată informaţii de la clienţi în acest mod.

Ne puteți urmări și pe Google News