Printr-o manevră de proporţii, Petrom-OMV scumpeşte preţul gazului pentru populaţie şi plasează România în dependenţă tot mai mare de importurile ruseşti.

Românii plătesc factura la gaze umflată cu 10%, şi dependenţa energetică faţă de Rusia se consolidează. Cine este direct responsabil pentru această situaţie de subminare a economiei naţionale? Pe de-o parte, corporaţia Petrom- OMV - prin strategia sa de maximizare a profiturilor obţinute din extracţia gazelor româneşti. De cealaltă parte, două instituţii guvernamentale cu atribuţii în supravegherea şi reglementarea pieţei gazelor naturale - Agenţia Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) şi Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM). Cele două autorităţi ale statului închid ochii când legislaţia în vigoare este încălcată.

Petrom fentează legea

Mecanismul de fraudă a fost descoperit de un înalt oficial al Direcţiei de Monitorizare a Pieţei de Gaze Naturale din ANRE, care a sesizat Parchetul General. Astfel, procurorii au aflat modalitatea prin care grupul Petrom-OMV se sustrage de la contribuţia obligatorie la „coşul“ naţional de gaze, câştigând sume uriaşe şi obligând România să importe mai mult gaz rusesc. „Coşul“ naţional de gaze reprezintă amestecul dintre cantităţ ile din import (mai scumpe) şi cele din producţia internă (mai ieftine), înaintea furnizării lor către consumatorii finali - populaţie şi agenţi economici. Măsura, legiferată încă din 2004, reduce preţul final al gazului sub cel de import, prin stabilirea mediei general valabile.

În plus, asigură accesul egal al consumatorilor la resursele interne. Drept urmare, toţi producătorii sunt obligaţi să respecte o structură fixă lunară a ponderilor de gaze importate, respectiv din producţia internă. Deci, gazul românesc (extras preponderent de Petrom şi de Romgaz) intră automat în „coş“.

Sau aşa ar trebui să fie. Pentru că, potrivit datelor ajunse la Parchet, dar şi la şefii ANRE, Petrom contribuie doar în parte la „coşul“ naţional de gaze. Spre exemplu, în 2007, nu a vărsat 1,07 miliarde de metri cubi de gaze. Adică o cincime din totalul de 5,89 miliarde de metri cubi extrase anul trecut de grupul austriac din subsolul românesc. Oficial, cei peste un miliard metri cubi de gaze au fost raportaţi drept „consum propriu“ al sucursalelor Petrom (combinatul Doljchim şi rafinăriile Arpechim şi Petrobrazi).

Populaţia plăteşte

Şmecheria e relativ simplă. Gazul şi contravaloarea sa au rămas în curtea grupului. Sucursalele (Petrom) au plătit diviziei de explorare (Petrom) materia energetică la preţul de producător intern - mai mic decât cel din „coş“. În 2007, preţul mediu de producător intern a fost 170 de dolari /1.000 mc de gaz. Un calcul simplu arată că pentru cei 1,07 miliarde mc de gaze, sucursalele şi-au plimbat între ele, doar în 2007, aproape 183 de milioane de dolari.

Potrivit ANRE, anul trecut, importul din Rusia a fost de 4,77 miliarde mc. Dacă Petrom respecta regula, importul ar fi fost mai mic (circa 3,7 miliarde mc). Efectul? Ponderea producţiei interne de gaze ar fi crescut în „coşul“ naţional şi ar fi micşorat preţul. Deci, populaţia ar fi cumpărat gaz mai ieftin.

Numai că statul a trebuit să înlocuiască miliardul de metri cubi de gaze oprit de Petrom cu un volum echivalent cumpărat de la colosul moscovit, Gazprom. Iar asta, în timp ce România plăteşte cel mai scump preţ din Europa: în 2007 - 310 dolari/1.000 mc.

Petrom a procedat la fel şi în anii precedenţi.

Simplificând, între 2005-2007, consorţiul a ţinut departe de „coşul“ naţional peste 3 miliarde mc gaze. Efectele s-au regăsit pe facturile de întreţinere, într-un preţ mai umflat. Potrivit unei estimări a oficialului ANRE, care a sesizat Parchetul, ar fi rezultat o scumpire de „minimum 10%“.

Ingineria financiară

Statisticile din 2007 arată un fenomen bizar. Romgaz, principalul producător intern, a obţinut o producţie totală de 5,57 miliarde de metri cubi de gaze (comparabilă cu cea a Petrom). Doar 112 milioane metri cubi (1%) au fost însă estimaţi drept consum propriu al Romgaz. Restul a intrat în „coşul“ naţional.

Cum se justifică diferenţa enormă de consum propriu dintre cele două companii? Zoltan Nagy- Bege, şeful Departamentului Piaţa de Gaze Naturale din ANRE, încearcă o explicaţie, într-o notă internă obţinută de EVZ: „(...) cererea Petrom de 1,8 miliarde mc se justifică printr-un consum efectiv al sucursalelor de 1,07 miliarde mc şi printr-un consum tehnologic de extracţie de 754 milioane mc. Deci diferenţa între cererea şi apoi consumurile efective ale celor doi mari producători rezidă din faptul că Petrom are un consum mai mare decât Romgaz datorită sucursalelor Petrom“.

Tehnic vorbind, directorul Zoltan Nagy-Bege are dreptate când spune că Petrom „are un consum mai mare“. Practic, în spatele „consumului mare“ se ascunde o super-inginerie financiară. O dezvăluie oficialul ANRE, care a anunţat Parchetul General, în sesizarea sa: „(...) dacă Petrom ar fi vândut această cantitate de gaze pe piaţa internă ar fi obţinut preţul intern (180 dolari/1.000 mc gaze). Însă, utilizând gazul în fabricarea de îngrăşăminte chimice, unde preţul gazelor, care sunt materia primă, determină în proporţie de 90% preţul de vânzare al produsului, Petrom obţine echivalentul unui preţ de vânzare de peste 320 dolari/1.000 mc“.

EVZ a aflat că grosul din cei 1,07 miliarde metri cubi de gaze („consum propriu“ al Petrom) e redirecţionat către combinatul Doljchim Craiova, deţinut de Petrom- OMV şi profilat pe îngrăşă minte chimice. Altfel spus, compania austriecilor transformă gazul românesc, ieftin, într-o marfă cu adaos şi câştigă aproape dublu. Dar pierde cetăţeanul cu factura în mână.

Corporaţia tace inteligent

Oficialii Petrom sunt rezervaţi în declaraţii. Întrebările EVZ privind provenienţa gazului utilizat de companie în procesele sale petrochimice şi de rafinare au primit un răspuns „de lemn“: „Toate activităţile Petrom sunt derulate în conformitate cu legislaţ ia românească şi cu legislaţia europeană“. Punct.

Iritat, Dan Pazara, directorul Diviziei de comunicare din Petrom, a justificat răspunsul corporaţiei într-un stil personal: „Voi, ziariştii, nu sunteţi instanţe de judecată. Nu suntem obligaţi să vă răspundem, nu intrăm în polemică“.

CONSUM TEHNOLOGIC

Rapoarte

Societatea Naţională Transgaz întocmeşte lunar rapoartele de fundamentare în care sunt specificate consumurile tehnologice şi cele proprii, de întreţ inere, ale companiilor care extrag gaze din subsolul ţării. Conform legii, ANRM aprobă aceste rapoarte. Spre exemplu, consumul tehnologic al Petrom aferent doar lunii ianuarie 2008, inclus în raportul de fundamentare al Transgaz, a fost estimat la 167 milioane de metri cubi de gaz. Potrivit legislaţiei (Ordinul 102.136/ 25.05.2006), „consumul tehnologic“ e exceptat de la obligaţia „coşului“ naţional, fiind destinat producţiei. Dar nu şi rafinării sau petrochimiei, cum este acuzat Petrom că procedează. În cele 12 luni ale lui 2007, consumul exceptat al Petrom s-a cifrat la 1,8 miliarde metri cubi. Din total însă, 1,07 miliarde de metri cubi era consumul propriu al sucursalelor şi doar 754 de milioane - consum tehnologic.

„E O ANOMALIE“

Iulian Iancu: „Doljchim primeşte gaze din afara «coşului»“

Strategia Petrom e confirmată şi de deputatul PSD Iulian Iancu, preşedintele Comisiei Industrii şi Servicii. „Am observat că Doljchim primeşte gaze din afara «coşului». Efectul e clar: cantitatea pe care Petrom nu a vărsat-o la «coş», ci la Doljchim, a fost suportată de noi, ceilalţi consumatori“.

Potrivit lui Iancu, vinovat este şi statul: „Aici trebuia să intervină ANRE, ca să îndrepte anomalia. Dar nu a făcut-o“.

Parlamentarul invocă şi concurenţ a neloială practicată de Doljchim pe piaţa îngrăşămintelor chimice, întrucât „un alt producător, concurent al Doljchim, cumpă ră doar gaz de coş, mai scump“.

Combinatul Azomureş, la care Iulian Iancu e acţionar, ar fi chiar unul dintre competitorii astfel dezavantajaţi.

„Consumator“ sau „utilizator“?

Pe de altă parte, în Legea gazelor (nr. 351/2004), consumatorul este definit astfel „persoană fizică sau juridică ce cumpără gaze naturale pentru consumul propriu“.

Potrivit expunerii de motive pe care a anexat-o proiectului de modificare a legii, Iulian Iancu a încercat să contracareze eschivarea companiilor de la contribuţia la „coşul“ naţional, dar şi să anuleze avantajul lui Doljchim. Tentativele sale datează din februarie 2006, când a propus o nouă definiţie a consumatorului: „Persoana fizică sau juridică ce utilizează gaze naturale pentru consumul propriu. În sensul prezentei legi, este asimilat consumatorului şi titularul de acord petrolier care utilizează gaze naturale pentru activităţi proprii, altele decât operaţiunile petroliere“.

Anul trecut însă, premierul Tăriceanu a respins modificarea, iar proiectul a căzut şi la votul final din parlament. S-au împotrivit, în bloc, membrii PDL. Urmarea? „Am reluat demersul, şi acum iniţiativa se află iarăşi la Senat“, punctează deputatul. În mediile politice, respingerea „disciplinată“ a proiectului de către PDL a născut speculaţii. Este de notorietate că managementul Romgaz provine din zona PDL. Întâmplător, această companie, deţinută în parte de stat, îşi face intrarea pe piaţa producţiei de energie electrică. În care să pompeze gazul extras din puţurile proprii, valorificând zăcă- mintele sub formă de electricitate, la care preţul e mult mai bun. Exact, reţeta Petrom-Doljchim.

„Părintele «coşului»“

Iulian Iancu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei condus de controversatul Dan Ioan Popescu, a introdus legiferarea „coşului“ naţional de gaze. O măsură temporară, valabilă până la liberalizarea totală a pieţei gazelor din România.

Demersurile sale datează din 2001, iar în 2004 „coşul“ a fost prins în Legea gazelor nr. 351/ 2004. „De ce? Pentru că, până atunci, livrarea gazelor se făcea arbitrar. Unii primeau doar de import, foarte scump, alţii aveau acces la gazul românesc, mai ieftin. «Coşul» stabileşte însă preţul corect pentru toţi“, motivează demnitarul.

REACŢIE OFICIALĂ

„Metodele de exploatare sunt diferite“

„Petrom are în concesiune un număr mult mai mare de zăcăminte faţă de Romgaz, ceea ce conduce şi la un număr mult mai mare de puncte de lucru, fapt ce conduce la un consum mult mai mare. Metodele de exploatare a zăcămintelor de hidrocarburi, diferite în funcţie de fluidele extrase, condiţii de zăcământ şi/sau tipuri de zăcământ, necesită folosirea gazelor produse la diferite tipuri de consumuri“, precizează directorul general al ANRM, Laurenţiu Bogatu.