Petrecere faraonică lângă București. Clanurile de interlopi au ignorat toate regulile
- Mihaela Dan
- 21 august 2020, 00:30
În seara de 19 august, clanurile de interlopi din Capitală au petrecut de mama focului.
Nicoleta, fata lui Vasile Balint, cunoscut drept Sile Cămătaru, și Manu Bombardieru, un personaj temut din sectorul 2 al Capitalei, și-au botezat băiețelul într-o locație aflată în apropierea Bucureștiului, informează Libertatea.
Din imaginile care au apărut pe rețele sociale se poate observa că măsurile de distanțare socială au fost complet ignorate.
„Miercuri, la ora 23.16, a fost apelat numărul unic de urgență 112 pentru a reclama faptul că într-o incintă are loc o petrecere care depășește numărul maxim de invitați permis de lege pe perioada stării de alertă, adică de 50 de persoane. Contactat, Inspectoratul Județean de Poliție Ilfov nu a comunicat, până la ora publicării acestui articol, dacă a trimis un echipaj la fața locului și, eventual, ce a constatat acesta”, scrie sursa citată
Reprezentanții restaurantului la care s-a desfășurat evenimentul aplică politica tăcerii.
Cu toate că jurnaliștii de la Libertatea le-au solicitat un punct de vedere, reprezentanții restaurantului nu au răspuns solicitării trimise de ziar.
Cei care au văzut petrecerea de la depărate susțin că că numărul invitaților a depășit cu mult 50 de persoane. „Cu pumnu‘, cu creieru‘, e Manu Bombardierul”, urlau lăutarii.
„Păi au fost o groază de maneliști, de la Leo de la Kuweit, la Țzancă Uraganul, Cristi Mega ori Frații de Aur. Numai formațiile lor au în jur de 10 lăutari”, a spus o persoană care a participat la eveniment.
În imagini se poate observa că cei prezenți la petrecere ignoră cu desăvârșire măsurile de distanțare socială, iar bebelușul primește zeci de dedicații.
Sile Cămătaru, condamnat la închisoare
Pe data de 7 februarie, Sile Cămătaru, unul dintre cei mai temuți interlopi din România, a fost condamnat la 6 de închisoare cu executare într-un dosar de proxenetism.
Sile Cămătaru a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare, potrivit unei decizii a instanţei.
Acesta era urmărit penal pentru mai multe infracţiuni, printre care şi cămătărie, dar şi proxenetism. Decizia a fost dată de Curtea de Apel București.
Instanța a revocat, joi seara, eliberarea condiționată a lui Sile Cămătaru și a dispus ca acesta să execute și un rest de pedeapsă de 1.210 zile închisoare din pedeapsa de 13 ani închisoare dintr-o condamnare mai veche dată de Înalta Curte.
În faza de fond a procesului, Sile Cămătaru fusese condamnat la 5 ani de închisoare. Judecătorii i-au mai confiscat interlopului un dispozitiv electroșoc model TWL10 și 93 de prezervative inscripționate „London”.