Persoanele afectate de inundații ar putea fi despăgubite în regim de urgență. 65 de localități au fost grav afectate

Persoanele afectate de inundații ar putea fi despăgubite în regim de urgență. 65 de localități au fost grav afectate Inundații. Sursa foto: arhiva EVZ

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, a cerut autorităţilor locale inventarierea în regim de urgenţă a pagubelor produse de inundații. Mai mulți români ar putea fi despăgubiți.

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, solicită autorităţilor publice locale inventarierea în regim de urgenţă a pagubelor produse și transmiterea sumelor necesare pentru sprijinirea cetățenilor și repararea infrastructurii afectate. El a mai spus că cetățenii trebuie ajutați și că autoritățile au datoria de a se ocupa de repararea infrastructurii afectate, potrivit unui comunicat de presă.

„Este imperios necesar să avem, cât mai repede, o evaluare a pagubelor produse în fiecare județ, pentru a stabili modalitățile de sprijin atât pentru persoanele ale căror locuințe au fost afectate și sunt acum imposibil de utilizat, cât și pentru clădirile și căile de acces prejudiciate”, a precizat ministrul Veștea. Ulterior transmiterii acestor liste, în urma analizei punctuale a fiecărei solicitări, ministrul dezvoltării va propune Executivului un proiect de hotărâre pentru alocarea, din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, a sumelor necesare.

Adrian Vestea, PNL

Ploile puternice de duminică au provocat inundații în 65 de localități din 21 de județe și București. Cele mai afectate județe sunt Arad și Hunedoara. Cele 65 de localități sunt din județele Arad, Argeș, Brăila, Brașov, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Ilfov, Mureș, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea și Vrancea, potrivit Mediafax.

Bani de la stat pentru sinistrații afectați de inundații

În urmă cu câteva zile, și Marcel Ciolacu a convocat o ședință de guvern în care vor fi adoptate mai multe acte normative, între care și o hotărâre privind acordarea unor ajutoare de urgenţă populaţiei afectate de efectele fenomenelor meteorologice deosebite din ultimele săptămâni.

„Având în vedere experienţa anilor trecuţi, precum şi probabilitatea de producere în continuare în cursul anului 2023 de inundaţii şi fenomene meteorologice deosebite şi necesitatea de a interveni operativ pentru sprijinirea persoanelor afectate, prin proiectul alăturat de hotărâre a Guvernului, se propune instituirea acordării de ajutoare de urgenţă pe parcursul anului 2023, pentru sprijinirea populaţiei afectate de inundaţii, alunecări de teren, fenomene meteorologice periculoase”, se arată în nota de fundamentare care însoțește hotărârea de guvern ce va fi adoptată.

„Ajutoarele de urgenţă se vor acorda în limita sumei de 7.000.000 lei din fondurile prevăzute cu această destinaţie în bugetul Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale”, se mai arată în nota de fundamentare a proiectului de hotărâre.

Ne puteți urmări și pe Google News