Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Franța. Moldovenii vor putea preschimba documentele fără examene, din martie

Permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute în Franța. Moldovenii vor putea preschimba documentele fără examene, din martieSursa foto: ASP

Republica Moldova. Cetățenii Republicii Moldova stabiliți în Franța vor putea, începând cu 1 martie 2026, să își preschimbe permisul de conducere moldovenesc cu unul francez fără a susține examene teoretice sau practice. Măsura este prevăzută în acordul bilateral privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere, semnat între cele două state, și are drept scop simplificarea procedurilor administrative pentru diaspora moldovenească.

Potrivit autorităților, facilitatea va fi aplicată pentru permisele de conducere eliberate în Republica Moldova după data de 1 ianuarie 2020. Pentru documentele emise înainte de această dată, titularii vor trebui să le preschimbe mai întâi în Republica Moldova cu modele conforme standardelor naționale actuale, după care vor putea solicita conversia acestora în Franța.

Noua procedură vine să elimine obligativitatea susținerii examenelor auto în Franța, o etapă considerată până acum dificilă pentru mulți moldoveni care locuiesc sau muncesc în această țară.

Maia Sandu: „Relația cu Franța aduce beneficii concrete cetățenilor”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a salutat implementarea acordului, subliniind importanța cooperării bilaterale cu autoritățile franceze.

„Această facilitate este încă o dovadă că relația strânsă cu Franța aduce beneficii concrete pentru cetățenii noștri. Le mulțumesc autorităților de la Paris pentru deschidere și sprijin. Vom continua să muncim pentru ca fiecare moldovean, oriunde s-ar afla, să simtă că statul îi este alături și îi face viața mai ușoară”, a declarat șefa statului.

Acordul, aprobat de Parlamentul francez

Documentul privind preschimbarea reciprocă a permiselor de conducere a fost semnat la Paris pe 12 iulie 2024, în cadrul dialogului bilateral dintre cele două state. Ulterior, acordul a fost ratificat de Adunarea Națională a Franței pe 21 ianuarie 2026, votul fiind exprimat în unanimitate.

Implementarea prevederilor acordului este considerată un pas important în facilitarea mobilității cetățenilor moldoveni și în consolidarea relațiilor dintre Republica Moldova și Franța.

Recunoașterea permiselor moldovenești, extinsă în mai multe state

Autoritățile de la Chișinău au anunțat anterior că permisele de conducere moldovenești vor fi recunoscute și în Italia, precum și în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, fără necesitatea susținerii unor examene suplimentare. În acest sens, Guvernul Republicii Moldova a aprobat acordul bilateral cu Italia și Memorandumul de înțelegere cu Regatul Unit.

Șofer

Șofer. Sursa foto: Pixabay

În prezent, Republica Moldova are încheiate acorduri similare privind preschimbarea permiselor de conducere cu mai multe state, inclusiv Letonia, Spania, Grecia, Israel, Turcia, Albania și Lituania. Aceste acorduri permit cetățenilor moldoveni să își convertească mai ușor documentele de conducere atunci când se stabilesc sau muncesc peste hotare.

Cooperare în curs cu alte state europene

Totodată, Republica Moldova și Germania au semnat o Declarație comună de intenție privind recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere. Autoritățile moldovenești afirmă că negocierile pentru extinderea acestor facilități continuă și cu alte state europene, în contextul creșterii mobilității cetățenilor moldoveni.

Potrivit Guvernului, aceste acorduri urmăresc să reducă barierele administrative pentru diaspora și să contribuie la integrarea profesională și socială a cetățenilor moldoveni care trăiesc peste hotare.