Pericol uriaş pentru România! Autorităţile se tem de riposta lui Vladimir Putin: „S-au luat în calcul toate perspectivele”

Pericol uriaş pentru România! Autorităţile se tem de riposta lui Vladimir Putin: „S-au luat în calcul toate perspectivele”

Războiul din Ucraina s-ar putea apropia de granițele românești, în următoarele zile, chiar dacă nu există informații concrete care să confirme acest lucru acum. Este opinia ministrului Apărării, Vasile Dîncu, care este de părere că Vladimir Putin este imprevizibil și ar putea înceca orice.

Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, a declarat că nu sunt date concrete care să indice o deplasare a frontului militar din Ucraina spre Odesa. Cu toate acestea, el spune că un astfel de scenariu a fost luat în calcul de NATO.

„În acest moment nu există date concrete despre asta. Dacă ne uităm însă la comportamentul lui Vladimir Putin că s-au dislocat forţe dinspre zona Kievului înspre zona din Marea Neagră sigur că ne putem aştepta şi la o evoluţie spre Odesa”, a declarat Vasile Dîncu.

Vasile Dîncu este de părere că ceea ce se întâmplă în prezent, în Ucraina este doar de liniștea dinaintea furtunii care va fi urmată de noi lupte foarte dificile, săptămâna viitoare.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Va trebui să fim pregătiţi să echilibrăm fronturile”, a declarat ministrul, care a precizat că ceea ce se observă acum este o „acalmie falsă”.

Sursa: arhiva EVZ

NATO ia în considerare orice scenariu

Ministrul Vasile Dîncu a precizat că un posibil atac spre Odesa nu este un scenariu nou pentru NATO.  El a precizat că la nivelul Alianței au fost luate în calcul toate scenariile posibile de extindere a acestui război în zonă.

„S-au luat în calcul toate perspectivele posibile, mai ales întărirea Flancului Estic. Va trebui să fim pregătiţi să echilibrăm fronturile (…) Nu trebuie să intrăm în alarmă în ceea ce priveşte venirea lui Putin, intenţia de a ataca Odesa şi o zonă proximă Mării Negre, însă evident că suntem vigilenţi si acest lucru a fost luat în calcul înainte”, a adăugat ministrul.

În opinia sa, Vladimir Putin a încercat să tragă de timp, inițiind negocieri de pace, dar a făcut-o doar pentru a-și concentra trupele în Donbas și Lugansk.

„Cred că are nevoie de o mică victorie măcar pentru a putea să treacă la negocieri (...) Este o acalmie falsă. Se pare că în săptămâna viitoare vom vedea o nouă ofensivă care se va solda cu pierderi de vieţi omeneşti şi fluxuri migratorii mai mari”, a mai declarat ministrul Apărării, Vasile Dîncu.

Avioanele britanice întăresc flancul estic în zona Mării Negre

În acest acest contxt trebuie spus că avioanele de luptă ale Escadrilei 3 din cadrul Forțelor Aeriene Regale Britanice (RAF) au ajuns în România la finalul lunii trecute. Acestea vor contribui la desfășurarea misiunilor NATO de Poliție Aeriană Întărită (Enhanced Air Policing) în regiunea Mării Negre.

Aeronavele Typhoon s-au alăturat trupelor detașate în România ca parte a Aripii Expediționare Aeriene 140 (EAW) din cadrul RAF. Aceasta este staționată la Baza Militară Mihail Kogălniceanu în sud-estul României.