Milioane de români sunt afectați. Este dezastru total. News Alert
- Dragos Manea
- 21 octombrie 2019, 16:25
Fermierii români au probleme din ce în ce mai mari, seceta, prețurile mici și lipsa spațiilor de depozitare fiind doar câteva dintre acestea.
În ultimele decenii, s-a remarcat o tendință de creștere a producției globale de cereale, în special a marilor culturi. Producția mondială de grâu a crescut cu 23% în ultimii 15 ani, iar cea de porumb cu 57%. Consumul a urmat aceeași tendință, în general, însă s-a menținut sub dinamica producțiilor, cu excepția ultimilor doi ani la cultura de porumb, scrie Fermierinromania.ro.
România a parcurs aceeași evoluție. Din anul 2007, de exemplu, producțiile românești de grâu și de porumb au crescut de peste două ori.
Pentru anul acesta, se estimează o creștere a producției globale de grâu cu recolte record în unele regiuni ale lumii, iar analiștii piețelor anticipează că, în acest context, prețurile nu vor avea un suport consistent de creștere. În privința porumbului, recoltele sunt prognozate sub cele de anul trecut atât la nivel global, cât și european, iar consumul mondial va rămâne stabil, conform observatorilor pieței. Această situație ar putea oferi un sprijin pentru prețuri, consideră analiștii externi.
La debutul anului comercial în curs, în lunile iulie și august, prețurile au căzut dramatic. Abia în luna septembrie s-a remarcat o inversare a acestei tendințe de scădere când prețurile, eliberate de presiunea recoltelor în curs, au început să recupereze din pierdere. În privința grâului, există și o concurență puternică pe piețele de desfacere din partea statelor din regiunea Mării Negre, Rusia și Ucraina.
Prețurile mici au nemulțumit fermierii români, mulți dintre ei fiind obligați să-și vândă producțiile imediat după recoltare, din cauza lipsei spațiilor de depozitare și a constrângerilor legate de contractele de finanțare cu firme specializate. Cifrele privind exportul de cereale din România confirmă acest lucru, săptămâni la rând fiind în fruntea clasamentului european la vânzările principalelor culturi.