O femeie în vârstă de 104 ani a înregistrat o adevărată performanță după ce s-a vindecat de două ori de COVID-19. S-a întâmplat în Columbia.
O femeie în vârstă de 104 ani a învins, pentru a doua oară, COVID-19. S-a întâmplat în Columbia, iar momentul a fost marcat de cadrele medicale care au ținut să o felicite la externarea din spital.
Carmen este o bătrânică de 104 ani care a învins coronavirusul. Și nu a făcut-o doar o singură dată, ci de două ori. Femeia locuiește într-o localitate din Columbia și a dat dovadă de o dorință de viață ieșită din comun. Cadrele medicale care s-au ocupat de îngrijirea ei susțin că au fost plăcut suprinse de voința ei, ieșită din comun, de a lupta împotriva bolii. Drept urmare medicii și asistentele au însoțit-o cu aplauze până la ieșirea din clinica în care a fost internată.
Pacientă de 104 ani vindecată de două ori de COVID
Medicii clincii columbiene și-au exprimat aprecierea pentru bătrânica de 104 ani care a rezistat în fața virusului de două ori fără să cedeze. Ei s-au arătat surprinși capacitatea sa fizică.
„Este o pacientă în vârstă, cu o capacitate fizică excelentă, a rezistat virusului de două ori. Prima dată a fost izolată în azilul de bătrâni. De data aceasta, a fost tratată în clinica Canelones. Mulțumită lui Dumnezeu, s-a descurcat foarte bine și a învins virusul”, a arătat Gina Gomez, una dintre asistentele care au îngrijit-o.
Pacienta de 104 ani a fost internată 21 de zile
Managerul clinicii medicale columbiene, unde a fost internată femeia, Yamit Hurtado, a precizat că aceasta și-a revenit destul de repede, mai ales efortului depus de cadrele medicale. Medicul columbian a relatat că bătrânica a fost îngrijită în spital cu foarte multă atenție, vreme de 21 de zile.
„Pacienta de 104 ani a fost internată timp de 21 de zile. Din fericire, și-a revenit destul de bine, datorită efortului depus de echipele medicale. Este o victorie, iar această pacientă și-a revenit și pleacă acasă în cele mai bune condiții”, a declarat Yamit Hurtado, managerul clinicii.