Update. Perchiziții cu scandal în localitatea ilfoveană Ștefănești. Primarul, implicat într-un dosar penal pentru viol
- Mihnea Talau
- 10 iunie 2021, 09:45
Oamenii legii întreprind, joi dimineața, percheziţii, la locuinţa primarului din comuna Ştefăneşti, din judeţul Ilfov. Potrivit unor surse din anchetă, este vorba despre o implicare a acestuia într-un dosar penal pentru viol.
UPDATE:
Procurorii suspectează mai multe persoane din localitățile Ștefăneștii de Jos și Dascălu din județul Ilfov că au violat în perioada 2017 – 2019 o minoră care la data respectivă ar fi avut 12 ani. Conform acestora, printre suspecți se află și primarul liberal din Ștefăneștii de Jos, Robert Ștefan.
Potrivit unor informații, fetița i-ar fi fost trimisă primarului în timpul unei petreceri, scrie g4media.ro.
Cazul se află în anchetă de trei ani.
În urma investigațiilor ar fi rezultat că în 2018, minora a născut un copil la maternitatea Polizu din Capitală. Cercetările ar fi început încă din noiembrie 2018, pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu minor. În februarie 2021 s-ar fi înregistrat și un denunț, iar cele două dosare au fost comasate.
În urma investigațiilor efectuate au fost identificați autorii faptelor cercetate, totodată fiind dispusă și schimbarea încadrării juridice a faptelor cercetate în viol, fiind extinsă urmărirea penală și față de infracțiunile de șantaj și influențarea declarațiilor.
La data de 9 iunie, Judecătoria Buftea a emis 5 mandate de percheziție domiciliară la locuințele suspecților și la sediul Primariei Ștefăneștii de jos, întrucât unul din suspecți este primarul localității.
Știrea inițială:
Anchetatorii fac percheziții în acest sens inclusiv la sediul Primăriei din Ștefănești, nu doar la casa primarului, în acest dosar instrumentat de Serviciul Investigații Criminale.
Există suspiciuni despre fapta de viol care este cercetată în acest dosar.
Momentan nu există foarte multe detalii despre ce s-a întâmplat mai exact, cine ar putea fi victima și dacă ar fi fost vorba de o plângere care a pornit toată această anchetă.
Potrivit Antena 3, susţinătorii şi rudele edilului s-au adunat în faţa casei şi au început să ameninţe jurnaliştii şi poliţia.