Anchetatorii DIICOT au făcut în dimineața zilei de marți, 4 iulie, zeci de percheziții în Bucureşti și în județele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş într-un dosar de exploatare a persoanelor cu dizabilităţi sau în situaţii vulnerabile. Mai mulți bătrâni nu au primit mâncare și nici tratamentele prescrise de medici.
În ce condiții stăteau bătrânii în centrul din Voluntari
Investigațiile procurorilor DIICOT au început în urma publicării unei anchete pe site-urile Centrului de Investigații Media (CIM) și Buletin de București, care a vizat căminele de bătrâni administrate în ultimii 11 ani o femeie pe nume Cristina Maria Dumitra (fostă văduva, născută Mareș).
În anchetă erau date mai multe detalii despre ceea ce se întâmpla la „Centrul Rezidențial de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Dependente - Casa Cora”, situat în localitatea Voluntari, județul Ilfov. Bătrânii erau bătuți de infirmiere, înfometați și lăsați să stea în propriile excremente. În plus, ei nici nu primeau asistență medicală. Din acest motiv, mulți au murit la scurt timp de când au ajuns la centru.
Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a transmis că polițiștii Direcției de Investigații Criminale alături de procurorii DIIICOT au făcut 31 de percheziții domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Ialomiţa, Călăraşi, Constanţa, Olt şi Argeş într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, fals în declaraţii, fals intelectual, fals material în înscrisuri oficiale şi delapidare.
Ce au aflat procurorii DIICOT în urma perchezițiilor
Cercetările au arătat că începând cu luna noiembrie a anului 2020, în județul Ilfov, au fost constituite două grupuri infracționale organizate care aveau drept scop exploatarea persoanelor cu dizabilităţi sau aflate în situaţii vulnerabile. Exploatarea victimelor a fost realizată prin supunerea lor la tratament inumane sau degradante. În același timp, alte persoane au muncit fără să primească nicio neremunerație. Prejudiciul total în cazul centrului de bătrâni din județul Ilfov este de peste 5,2 milioane de lei.
„Exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi asigurarea igienei beneficiarilor care nu aveau capacitatea fizică/psihică de autoîngrijire, concomitent cu ţinerea acestora în stare de aservire faţă de membrii grupurilor infracţionale organizate, în vederea obţinerii de către liderii grupărilor şi de către ceilalţi membri a unor foloase patrimoniale pe nedrept”, se precizează în comunicatul emis de IGPR.
Alte 21 de percheziții au avut loc în București și județele Ilfov și Ialomița
Reprezentanții IGPR au transmis că au fost făcute alte 21 de percheziții domiciliare în municipiul Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Ialomiţa, la sediile unor instituţii publice şi private implicate în activitatea infracţională. Cercetările în acest caz vizează săvârșirea infracțiunilor de omisiunea sesizării şi abuz în serviciu. Prejudiciul în acest caz este de peste 3,5 milioane de lei.
Din cercetările realizate reiese faptul că din anul 2021 și până în prezent, două instituții publice cu responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului ar fi atribuit unei asociaţii, în calitate de furnizor de servicii sociale, mai multe contracte de prestări servicii sociale de tip rezidenţial pentru persoanele adulte, încadrate în grad de handicap, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.
„Astfel, s-a constatat că, la momentul atribuirii contractelor asociaţia în cauză nu îndeplinea cerinţa privind experienţa similară anterioară sau nu deţinea licenţă de funcţionare pentru Centrul de îngrijire şi asistenţă pentru persoane adulte cu dizabilităţi în cadrul căruia s-ar fi prestat serviciile contractate, în conformitate cu Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale”, se precizează în comunicatul IGPR.