Bănuiesc că toată lumea a auzit noua perlă a ministrului educației, care atunci când vorbea despre măsurile de siguranță pe care guvernul le va lua în vederea începerii școlii spunea despre amplasarea de „pepsiglas” între elevi.
Am căutat în dicționar să văd dacă nu este cumva vreun material mai nou de care nu am auzit eu, dar nu am găsit nimic. Exceptând situația în care este un material dezvoltat în secret de guvernul PNL, este clar că dna ministru și șefii ei habar nu au cum va începe școala. Am văzut și bâlbele dlui Iohannis, care s-a încurcat în atâtea scenarii colorate.
Cu sau fără bâlbele lor, școala va începe. Este clar că nimeni nu a pregătit nimic. Ministerul nu a făcut nici un minut de pregătire cu profesorii pentru a-i mai specializa în predarea online. Nu s-au achiziționat tablete pentru elevii care au nevoie și cel mai probabil nici nu se știe la minister cine sunt acești elevi. Grupurile sanitare, acolo unde sunt, au rămas în halul deplorabil în care au fost lăsate la terminarea școlii. Și ar fi fost mare nevoie ca ele să fie igienizate și dotate corespunzător pentru a se evita ca acestea să devină surse de infecție.
Modelul/scenariul în care probabil vor funcționa cele mai multe dintre școli va fi cel mixt, în care jumătate din copii merg la școală și cealaltă jumătate fac ore online. Adică scenariul galben, culoarea PNL, în vreme ce scenariul cel mai rău, totul online, are culoare roșie! Prietenii știu de ce! Destul de probabil că scenariul galben se va aplica și la școlile din București.
Ne puteți urmări și pe Google News
Am mai explicat, dar o mai spun încă o dată: orice scenariu în afara celui în care copiii merg la școală permanent este un dezastru. Școala online a fost aproape o parodie, iar asta o știu și elevii și părinții și profesorii. De ce credem că acum va fi altfel? În condițiile în care în continuare jumătate dintre copii nu au acces la tabletă sau internet despre ce școală vorbim?
Ca acest an să nu fie și el unul de sacrificiu, asa cum a fost semestrul al doilea al anului trecut, există o singură opțiune: ca toți copiii să meargă la școală. Full time!
Pentru asta ar trebui găsite spații suplimentare pentru a se putea înjumătăți numărul de elevi în fiecare clasă. Probabil că sunt puține școli în care se pot găsi aceste spații suplimentare așa că singura soluție care mai poate rezolva această ecuație este să se simplifice curricula. Mai pe românește, mai puține ore de elev. Cred că pentru un trimestru sau maxim un an se pot găsi soluții ca unele materii să fie predate sub formă de lecturi obligatorii pentru elevi sau la unele se poate renunța pe un termen limitat. Așa am ajunge ca elevii să aibă un orar mai subțiat care să permită mai multe serii școlare, îndeplinindu-se cerința de a avea clase cu jumătate din numărul elevilor de acum. Asta cu aglomerația în clase este valabilă doar în orașele mari pentru că în mediu rural numărul de elevi într-o clasă este mai rarefiat.
Sigur, soluția asta implică și o discuție așezată cu sindicatele profesorilor pentru a stabili compensațiile materiale pe care ei le merită pentru efortul suplimentar pe care l-ar face.
Guvernanții mai trebuie să asigure protocoale pentru situațiile în care apar totuși focare de infecție și să stabilească măsurile care se iau pentru elevi, părinți și profesori.
Nu spune nimeni că este o situație ușoară, dar încăpățânarea asta de a croșeta singuri soluții, fără consultări și fără dezbateri publice, de a transforma operațiunea începerii școlii într-una propagandistică, naște idei ca cea a “pepsiglasului”. Soluția este implicarea elevilor, părinților, profesorilor și autorităților locale în găsirea de soluții care să corespundă realității din teren și nu calculelor din birourile ministeriale.
Recomandările noastre
