Cum ziceam, m-ar umfla râsul la gândul că aroganții aia de români nu doar că bat pasul pe loc, ba „chiar au anulat unele progrese făcute anterior”, așa după cum a anunțat prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans. Bun, și ce este de râs, dacă ai fi bulgar? ar veni dintr-un ipotetic public întrebarea. Păi, cum să nu mă tăvălesc de râs, dacă eu știu exact ce este la mine în țară?

De exemplu, la începutul anului 2018, an în care Bulgaria poate arăta degetul mijlociu României pe teme de progrese în materie de luptă împotriva corupției, în data de 8 ianuarie, în plin centrul capitalei Sofia, miliardarul Petăr Hristov a fost împușcat în cap. Magnatul bulgar a fost asasinat în fața companiei sale, la doar câteva zile după ce țara lui preluase președinția semestrială a Consiliului UE. Hristo Terziiski, șeful poliției bulgare, a fost de părere că „cel mai probabil, în spatele crimei sunt interese de afaceri” și a promis că „poliția va ancheta cu toată seriozitatea”. S-a ținut de cuvânt, poliția bulgară anchetează și astăzi! La fel declarase și cu trei săptămâni înainte, când unul dintre șefii fiscului bulgar a fost împușcat în mașina sa, tot în plin centrul Sofiei.

În vremea aceea, la începutul anului 2018, Bulgaria continua să ocupe primul loc în topul corupției în rândul statelor membre ale UE, acolo unde o așezaseră rapoartele anuale ale Transparency International. Prelua însă președinția semestrială a Consiliului UE, fără să provoace frisoane la Bruxelles, fără ca țara să aibă o instituție anti-corupție. Mai mult decât atât, nu avea nici măcar vreo lege în vigoare cu acest obiect. O lege care prevedea crearea unei instituții unice de luptă împotriva corupției fusese adoptată de legislativul bulgar, dar ea a căzut, respinsă de președintele Rumen Radev, exact cu câteva zile înainte de preluarea președinției Consiliului UE, sub motivul că nu era destul de aprigă.

Cu toate astea, pentru Frans Timmermans „Bulgaria este pe un trend pozitiv”. În același timp, după cum a declarat, același personaj „este foarte trist” din cauza „noilor legi ale Justiției” din România și a „presiunilor asupra procurorilor și DNA”.

Dacă poziția lui Frans Timmermans față de România nu mă miră deloc – îmi este limpede că nu criteriile obiective și standardele unice stau la baza tratamentului de tip colonial la care România este supusă – cea a lui Klaus Iohannis mă năucește.

Cu puțin mai bine de o săptămână în urmă, în ziua de marți 6 noiembrie, președintele declara fără niciun fel de echivoc că România este pregătită pentru preluarea președinției Consiliului UE: „În domeniul politicilor europene și în domeniul pregătirii pentru Președinția Consiliului Uniunii Europene, cel puțin până acum, s-a colaborat între Președinție și Guvern, s-a colaborat cu cei de la Bruxelles și cred că vom reuși, chiar și în aceste condiții foarte dificile, să arătăm că putem să construim o Președinție rezonabilă”.

Doar câteva zile mai târziu, lunea trecută, după votul din Parlamentul European, premierul finlandez Juha Sipilä a exprimat disponibilitatea țării sale de preluare a președinției Consiliului UE, în locul României. În susținerea ofertei sale, premierul finlandez a citat spusele lui Klaus Iohannis, așa cum au fost ele consemnate de jurnaliștii finlandezi: „Suntem în al doisprezecelea ceas și suntem nepregătiți. Nu există nicio șansă a unui guvern bun sau a unei implicări corespunzătoare în afacerile europene.” Cu obrazul bătut pe canale diplomatice, premierul finlandez Juha Sipilä a revenit și și-a anulat oferta arătând că „România nu are intenția de a amâna preluarea președinției UE, programată să înceapă la 1 ianuarie 2019 și să fie urmată din iulie de Finlanda”.

Cum a putut președintele Klaus Iohannis să declare așa ceva, cum își poate bate joc de țara care i-a căzut plocon, de ce îi afectează atât de grav imaginea, ce-l împinge la un asemenea gest distrugător în plan internațional? Nu am decât un singur răspuns și nici nu cred să mai existe altul: își urăște de moarte adversarii politici și i-ar vrea înlăturați de la putere cu orice preț. Dorința de a avea „Guvernul Meu II” l-a orbit, nu mai vede nimic în jur. Dacă pentru „Guvernul Meu I” „a fost nevoie să moară oameni”, mă întreb de ce este în stare pentru „Guvernul Meu II”. După declarația citată, cred că este în stare de absolut orice. Sper doar să nu mai fie nevoie să moară oameni!

 

Te-ar putea interesa și: