Pensiile speciale cresc într-un ritm amețitor. Pragul pe care l-au atins în luna iunie

Pensiile speciale cresc într-un ritm amețitor. Pragul pe care l-au atins în luna iunie Bani. Sursa foto: Arhiva EVZ

Problema pensiilor speciale naște vii controverse pe prima scenă politică. Deși se discută de ani de zile de inechitatea lor în raport cu principiul contributivității, în realitate pașii făcuți sunt foarte lenți. În luna iunie s-a înregistrat un record al pensiilor speciale, media acestora ajungând la 21.500 lei.

Numărul beneficiarilor de pensii de serviciu a fost, în iunie 2023, de 10.281 (la fel ca şi luna anterioară), cei mai mulţi, respectiv 5.271 (plus 19 faţă de mai), fiind beneficiari ai Legii 303/2004 privind statutul procurorilor şi judecătorilor, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP). Cei mai mulți beneficiary ai pensiei de serviciu sunt procurorii și magistrații.

Pensie de serviciu de 21.572 lei pentru un magistrat

În cazul beneficiarilor Legii 303/2004 s-a înregistrat cea mai mare pensie medie de serviciu, de 21.572 lei, din care 19.756 lei cota suportată din bugetul de stat, iar 5.256 de lei din bugetul asigurărilor sociale de stat.

Potrivit CNPP, de Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României au beneficiat în luna iunie un număr de 732 persoane. Pensia medie era de 5.815 de lei, din care 2.547 de lei suportaţi de la bugetul de stat.

Ne puteți urmări și pe Google News

Referitor la beneficiarii Legii 215/2015 pentru modificarea şi completarea Legii 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, numărul acestora era de 714 de persoane, pensia medie ridicându-se la 5.054 de lei (2.494 de lei de la bugetul de stat).

Sursă: Lusia83 | Dreamstime.com

Conform datelor Casei Naţionale de Pensii Publice, de Legea 83/2015 pentru completarea Legii 223/2007 privind statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România beneficiau 1.364 de pensionari. Pensia medie se ridica la 11.512 de lei, din care 7.507 lei suportaţi din bugetul de stat.

Pentru beneficiarii de la Curtea de Conturi s-au acordat pensii de serviciu unui număr de 550 de persoane, media fiind de 8.493 de lei, din care 2.800 de lei cota suportată din bugetul de stat.

De Legea 130/2015 pentru completarea Legii 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al Parchetelor beneficiau 1.650 de pensionari. Pensia medie este de 5.136 de lei, din care 2.454 de lei suportaţi din bugetul de stat, potrivit Agerpres.

Pensiile speciale, cartoful fierbinte al guvernării

Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți că, dacă legea pensiilor speciale nu va trece de Curtea Constituţională, va fi organizată o sesiune extraordinară a Parlamentului, în luna august, special pentru această lege. Parlamentul a adoptat, săptămâna trecută, proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale, contestat însă de către Consiliul Superior al Magistraturii.

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Proiectul de lege a suferit modificări față de varianta asumată de guvern și agreată cu Bruxelles-ul. Concret, parlamentarii PSD și PNL au introdus derogări și excepții care amână aplicarea reformei cerute în cadrul PNRR în următorii 5 ani,  prelungindu-se eliminarea pensiilor speciale pe o perioadă de 20 de ani. USR a refuzat să voteze proiectul de lege, precizând că acesta nu elimină de fapt nicio pensie specială.