O coaliţie de organizaţii ale societăţii civile, propune introducerea unui randament minim anual garantat al pensiilor private obligatorii din pilonul II, egal cu rata anuală a inflaţiei.

In acest sens, reprezentanţii societăţii civile au trimis o scrisoare preşedintelui României, premierului, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, preşedinţilor partidelor parlamentare, Guvernatorului BNR şi preşedintelui Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

În acest document ei au motivat faptul că acoperirea acestei garanţii trebuie să cadă în sarcina administratorilor de fonduri de pensii private obligatorii, statul fiind doar garantul de ultimă instanţă.

"În prezent, românii contribuie în mod forţat la aceste fonduri şi tot ei sunt cei care suportă riscurile unei proaste gestionări a banilor, sau riscurile unei pieţe financiare instabile. Românii işi lasă banii în administrarea unor fonduri private nu pentru că aceasta este opţiunea lor, ci pentru că aşa le cere legea. Corect ar fi ca legea să le şi garanteze că aceşti bani nu vor fi pierduţi", se arată în scrisoare.

Organizaţiile semnatare explică faptul că, în acest moment, legea prevede garantarea contribuţiilor nominale, minus comisionul de administrare. Practic, dacă dai 10 lei la pilonul II în 2008, ţi se garantează că peste 30-40 de ani vei primi înapoi tot 10 lei, minus comisionul de administrare. Dar 10 lei de astăzi nu au aceeaşi valoare cu 10 lei de peste 3 decenii. Chiar la o rată de inflaţie modestă, de 2 – 2,5% (media din zona euro), în 30 de ani valoarea reală a unei sume de bani din prezent se înjumătăţeşte.

"Fiecare să primească atâţia bani căt a depus"

Primul argument în favoarea acestei propuneri arată că după o viaţă de contribuţii la pilonul II, fiecare merită să primească măcar atâţia bani câţi a depus – în termeni reali, nu nominali. Pilonul II de pensii este un mijloc de economisire, pentru suplimentarea pensiei de stat, tocmai de aceea el trebuie să fie stabil, şi să ofere o garanţie minimală. "În lipsa acestei garanţii, este ca şi cum altcineva ar juca banii tăi de pensie la ruletă", explică societăţile.

Al doilea argument este de tip economic. Dacă statul nu ţi-ar lua acea contribuţie pe care apoi o dă spre administrare unor privaţi, alternativa cea mai puţin riscantă de economisire ar fi titlurile de stat, urmate de depozitul bancar.

Titlurile de stat şi dobânzile la depozitele bancare nu pot fi nominal negative, în timp ce randamentul net al unor fonduri de pensii poate fi. Mai mult, randamentele titlurilor de stat şi dobânzile la depozitele bancare, în condiţii de concurenţă pe piaţă, sunt în general şi pe termen mediu peste rata inflaţiei, deci real pozitive.

Al treilea argument se referă la capacitatea controversată a fondurilor de pensii private de a atinge randamentele promise. Istoria a demonstrat că investiţiile de portofoliu pe orizonturi mari de timp prezintă un risc ridicat. "Dacă riscurile sunt liber asumate, în cadrul pensiilor private facultative, nu este nici o problemă, dar dacă eşti obligat să îţi asumi aceste riscuri, în cadrul pensiilor private obligatorii, ni se pare normal să existe şi o garanţie minimală – nu că vei primi randamentele promise, ci măcar că nu vei pierde banii depuşi", se arată în scrisoarea organizaţiilor.

Practica internaţională arata gestionarea riscurilor

Al patrulea argument se referă la practica internaţională, în special din ţările dezvoltate, acolo unde mecanisme asemănătoare pilonului II de pensii funcţionează de mai multă vreme. Astfel, în Australia, Elveţia sau Suedia există un randament minim garantat. Mai mult, în Elveţia acest randament este modificat anual, în funcţie de circumstanţele pieţei, dar nu scade sub rata inflaţiei (în anul 2005, de exemplu, acesta a fost 2,25%).

În alte economii emergente care au implementat de mai mult timp sistemul, şi care l-au şi modificat de mai multe ori, se foloseşte de asemenea raportarea la rata inflaţiei sau la alte instrumente financiare. Randamentul minim garantat în Chile se calculează ca procent din randamentul mediu real al tuturor fondurilor, cel din Uruguay se calculează ca 2 puncte procentuale peste rata anuală a inflaţiei, iar cel din Slovenia este 40% din randamentul titlurilor de stat.

Al cincilea argument ţine de bugetul de stat. Dacă oamenii nu vor primi nici măcar banii pe care i-au depus, se vor îndrepta împotriva statului pentru a-i despăgubi. Pentru a preîntâmpina această situaţie, trebuie aplicat principiul conform căruia pierderea trebuie acoperită de către cei care o provoacă; administratorii de fonduri din pilonul II de pensii trebuie să fie obligaţi să acopere eventualele pierderi, prin garantarea unui randament minim egal cu rata inflaţiei. Statul este doar garantul de ultima instanţă, dacă pierderile depăşesc capitalul social al administratorilor.

Scrisoarea a fost semnată de Grupul de Economie Aplicată, Societatea Academică din România, Academia de Advocacy, Confederaţia Patronală a Industriilor, Serviciilor şi Comerţului, Blocul Naţional Sindical şi Cartel Alfa.