PENSII. Impozitarea pensiilor speciale se face cu ocaua mică
- Catalin Pena
- 20 septembrie 2019, 07:47
Impozitarea pensiilor speciale, așa cum apare în propunerea pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal votată miercuri de Senat, ca primă cameră sesizată, va intra în vigoare luna următoare după publicarea în Monitorul Oficial și se va aplica doar până la 31 decembrie 2025.
Propunerea legislativă iniţiată de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, vizează impozitarea pensiilor speciale de peste 7.000 de lei, anume cele între 7.000 şi 10.000 de lei cu 30%, iar ceea ce depăşeşte 10.000 de lei cu 50%. „Impactul pentru anul viitor este de aproximativ de jumătate de miliard de lei”, a spus Teodorovici.
Categoriile de beneficiari
Militarii, polițiștii, procurorii, judecătorii, diplomații, senatorii și deputații cu peste două mandate, piloții și personalul aeronautic navigant civil, sunt beneficiarii așa-numitelor pensii speciale, care de fapt sunt definite, prin lege, ca pensii de serviciu. Un amendament, propus de senatorul UDMR Tanczos Barna, prevede că şi pensia şefilor de stat intră sub incidenţa legii. Este vorba de pensia de 19.000 lei pe care o primesc Ion Iliescu, Emil Constantinescu și Traian Băsescu. În cazul în care actul normnativ va trece și de deputați, modificările se vor aplica inclusiv aleșilor locali,
„Conform informaţiilor furnizate de Casa Naţională de Pensii, pentru un număr de 9.312 beneficiari de pensii de serviciu în plată la sfârşitul lunii iunie 2019, din total sume cuvenite în cuantum de 105.706.216 lei, partea suportată din bugetul asigurărilor sociale de stat bazată pe contributivitate reprezintă aproximativ 16,9%, iar cea fără contributivitate, suportată de la bugetul de stat, reprezintă aproximativ 83,1%. Se constată că în cazul pensiilor mai mari de 10.000 lei lunar componenta bazată pe necontributivitate este dominantă comparativ cu cea bazată pe contributivitate”, se arată în expunerea de motive. Iniţiatorul explică că în stabilirea plafonului de 7.000 de lei s-au folosit studii recente făcute de Academia Română, fiind avute în vedere şi cerinţele de convergenţă a veniturilor prezentate în raportul de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro.
Opoziția le vrea desființate
Senatorul PNL Florin Cîţu a propus un amendament, respins de plen, prin care toate pensiile speciale peste 5.000 de lei să fie impozitate cu 90%. „Prin acest amendament se elimină demagogia şi ipocrizia”, a spus Cîţu, care a explicat că pensiile parlamentarilor cu un singur mandat sunt mai mici de 7.000 de lei şi astfel nu sunt taxate. El consideră că proiectul este unul "ipocrit, care nu face ceea ce promite" şi susţine că acesta "va dispărea total", după campania prezidenţială. USR doreşte desfiinţarea pensiilor speciale, supraimpozitarea lor fiind doar o măsură reparatorie minimală, a afirmat liderul senatorilor Uniunii, Adrian Wiener.
”Foarte multe persoane nu vor fi taxate. Normal ar fi fost să eliminăm pragul. Să taxăm toate pensiile speciale”, a punctat Tanczos Barna, senator UDMR.
De patru-cinci ori mai mari decît pensiile medii bazate pe contribuții
Pensiile speciale sunt de patru-cinci ori ori mai mari decât cele medii calculate pe baza contribuții (1235 lei în trimestrul II). Ele sunt calculate la nivelul de 80% din ultimele salarii. Modul de calcul al pensiilor speciale a fostul unul subiectiv, în funcție de relația de moment dintre guvernanți și majoritatea parlamentară, pe de o parte, și categoria profesioanală care a cerut. Este limpede că politicienii, prin aceste decizii arbitrare, nu au avut alt scop decât a trage sprijinul și votul categoriilor cărora le-au aprobat pensii speciale, care e limpede că nu au nicio bază economică. Totul a fost pe bază de troc.